Emoţii - Auf der anderen Seite

1. L-am întîlnit pe Wim Wenders. Prin porii filmului lui Akin, el mi-a ieşit în cale mai întîi şi mai întîi. Combinaţia de melancolie, dragoste profundă şi lipsă, piedica, pasul în urmă, momentul de neatenţie, stropul de inspiraţie în minus, care transformă viaţa într-o eternă reîntoarcere către ceva ştiut, întrezărit cîndva şi (de atîtea ori) pierdut pentru totdeauna, combinaţia aceasta, definitorie pentru prima parte a creaţiei lui Wenders, e atît de prezentă în filmul lui Akin. Nejat Aksu căutînd-o pe Ayten e ca Phil Winter (din Alice in the Cities) în drum spre casa părintească, într-o întoarcere spre sine şi o redescoperire a rădăcinilor şi a lumii care i-a modelat sensibilitatea - chiar dacă de la distanţă. Ayten căutîndu-şi mama seamănă cu micuţa Alice: fiecare posedă indiciul care-i circumscrie prezenţa mamei (un oarecare magazin de încălţăminte din Bremen pentru Ayten, Amsterdam pentru Alice), însă nicicare nu ştie că indiciul respectiv are o lipsă şi că regăsirea va fi imposibilă - lui Ayten îi este ascunsă adevărata ocupaţie a mamei sale (prostituţia), lui Alice îi este ascunsă însăşi dorinţa mamei de a nu o mai vedea. Dragostea lui Lotte pentru Ayten, sinceritatea cu care cele două fete se deschid, intensitatea cu care îşi trăiesc pasiunea şi disperarea cauzată de ruptura bruscă dintre ele, mijlocită de alte legi decît cele ale comunicării amoroase, toate acestea m-au purtat prin emoţii încercate odinioară cu Paris, Texas, apoi, în parte, cu Madredeus, pe filieră Lisbon Story.

2. Pe lîngă starea pe care o transmite spectatorului, prin eşecurile din viaţa privată a personajelor, Auf der anderen Seite împarte cu Magnolia sau Amores Perros stilul de construcţie narativă. Filmul lui Akin are două axe principale, una priveşte moartea lui Yeter, mama lui Ayten, cealaltă priveşte moartea lui Lotte, studentă germană, iubita lui Ayten. Filmul e alcătuit din capitole, primele două anunţă drumurile spre moarte menţionate mai sus. Cele două axe se întretaie în numeroase puncte, fie pe harta oraşului Bremen, fie în călătoria Bremen-Istanbul, fără ca ţelul acestor intersectări să fie atins. Chiar dacă personajele sînt într-un spaţiu comun, întotdeauna cineva e cu un pas în urmă, ori pe o linie paralelă.

3. Cînd acţionează, personajele filmului sînt motivate de un gol, ele trebuie să acopere o lipsă: Ali urăşte singurătatea aşa că îi oferă salariu unei prostituate - Yeter - pentru a fi consoarta lui; Yeter acceptă fiindcă, imediat ce i-au descoperit etnia, doi bărbaţi, apărători ai tradiţiei strămoşeşti turceşti, îi ameninţă viaţa; Ayten răspunde violent absenţei unor drepturi sociale în Turcia şi e nevoită să fugă din ţară cînd poliţia prinde urmele organizaţiei anarhice din care făcea parte; Nejat o caută pe Ayten din respect pentru memoria lui Yeter; el doreşte să-i plătească studiile, pe care mama sa i le susţinea din Germania şi care, fără suportul acesteia, i-ar fi fost inaccesibile fetei; mama Lottei, Susanne, se dedică total cauzei lui Ayten, închisă într-o puşcărie turcă, pentru a menţine vii spiritul şi dragostea fiicei sale. Rupturile dintre personaje devin vizibile în felul în care acestea îşi leagă discuţiile. Ali îi vorbeşte fiului său în turcă, Nejat îi răspunde în germană. Lotte îi vorbeşte mamei sale în germană, Ayten nu înţelege nimic. Ayten îşi exprimă nervi în turcă, nici mama Lottei nici Lotte nu pricep nimic. Auf der anderen Seite este un Babel la scară individuală, unde personajele nu reuşesc - fie din cauze interne, fie constrînse din exterior, de factori politici - să-şi prezinte sau să-şi susţină iubirea (evidentă) pentru cei apropiaţi.

4. Traiectoriile personajelor delimitează spaţiul personal al lui Fatih Akin. Turcia este tărîmul promis spre care curg toate drumurile unor vieţi care, inevitabil, au fost sau au ajuns să fie legate de Germania. Fie că e vorba de film documentar (Crossing the Bridge: The Sound of Istanbul - despre muzicienii bătrînului oraş), fie că e vorba de film de ficţiune (Im Juli, Gegen die Wand, Auf der anderen Seite), proiectele lui Fatih Akin înfăţişează destine pentru care drumul spre Turcia e ineluctabil, iar spaţiul respectiv devine locul unei categorice descoperiri a sinelui. De aceea şi filmele sale de ficţiune poartă în interior straie documentaristice: Turcia, prin drumurile sale, prin peisajele sale, prin oraşele sale, devine ea însăşi un personaj în filmele lui Akin.

5. Cu toate că emoţiile născute de acest film mi-erau deja familiare din cîteva întîlniri anterioare, Auf der anderen Seite m-a mişcat necontenit. Are o poveste trainică, pusă optim în imagini, cu ruperi de ritm susţinute şi cu detalieri gustoase, care culminează în cele cîteva intersectări ratate. E multă speranţă în film, atent condusă de Akin încît să ne tragă din piept un uşor "Ah!" la fiecare contopire scăpată. Auf der anderen Seite e un film matur, copt cu multă grijă. E mai bun decît Gegen die Wand, un film puternic, dar un film care, în comparaţie cu cel discutat aici, prin încărcătura sa synthpop-psihedelică, pare uşor teribilist.