În România există o singură expoziţie permanentă de pictură naivă. La Muzeul Judeţean din Piteşti. Anul acesta, expoziţia împlineşte 40 de ani. La început, au expus aici doar 14 pictori, acum s-au strîns peste 700 de tablouri semnate de peste 100 de artişti din toată ţara. Unii sînt simpli ţărani, alţii chiar profesori sau medici. Se întîlnesc în fiecare an, la expoziţii şi tîrguri. Anul trecut, la Bucureşti, a avut loc prima ediţie a unei expoziţii internaţionale de pictură naivă. Un fel de "congres" al naivilor, cum le place artiştilor să spună. E o lume aparte, poate prea puţin cunoscută.
Cu (oarecare) naivitate, despre naivitate
Cînd i-a spus cineva pentru prima dată că e un pictor naiv, Gheorghe Ciobanu s-a supărat: "Fugi, domnule, de aici! Cum să fiu naiv?!" - s-a mirat el. "Sînt om în toată firea! Am 50 de ani!" Cu timpul, Gheorghe Ciobanu a înţeles că a fi naiv e o stare pe care o au doar copiii şi artiştii. Şi a acceptat că e naiv, aşa cum a acceptat că-l cheamă Gheorghe şi că e dintr-un sat din Moldova. Cînd îi privesc tablourile, mai că m-aş urca într-un tren şi m-aş duce în Iaşi, la Bălţaţi, să văd satul lui Gheorghe Ciobanu. Pentru că în tablourile lui, satul pare fermecat. De fapt, aveam să aflu că pictorii naivi sînt îndrăgostiţi de zona în care s-au născut. Nimic nu e mai frumos decît cerul de deasupra satului lor sau primăvara, cînd înfloresc copacii. Colindatul nu e doar un obicei, ci o adevărată sărbătoare. Totul e simplu şi frumos. Culori vii. Forme rotunde. Copacii sînt rotunzi, dealurile, acoperişurile caselor încărcate de zăpadă. Satul e ca o planetă rotundă din care cresc, asemeni unor raze, biserica, un copac, un copil, o floare... Unele tablouri sînt ele însele rotunde. Acum să nu vă imaginaţi că rama e rotundă. Nu! Rama e dreptunghiulară, aşa cum o ştim. Însă, pe pînză, artistul a făcut un cerc în care a pus "universul" pe care a vrut să ni-l arate: "Nu vreau ca oamenii să-şi pună prea multe întrebări despre tablourile mele. Ce văd - aia e! Să nu se întrebe... oare ce e dincolo de casa aia sau de grădina aia. Dincolo nu e nimic". Pe de altă parte, poţi să îţi imaginezi că poate fi orice, chiar dacă totul pare simplu şi clar, ca un desen făcut de un copil de clasa a V-a. Într-un tablou apare însuşi artistul, purtînd în spate un balon uriaş, împărţit în patru. Fiecare parte e un anotimp. Tema anotimpurilor e întîlnită des în pictura naivă. Mai ales iarna, cu nopţi albe, cu stele, cu obiceiuri, colindători cu căciuli ascuţite, biserici albastre, case troienite. Gheorghe Ciobanu şi tablourile lui au ajuns în toată lumea. La Bălţaţi, unii mai rîd cîteodată de el: "Uită-te la Gheorghe! Cică e artist!" Dar, în străinătate, tablourile lui cu scene din Bălţaţi sînt admirate în expoziţii şi cumpărate cu bani frumoşi. Peste 100 de euro unul. Primul cumpărător a fost, cu ani în urmă, pe vremea lui Ceauşescu, un ambasador care se nimerise prin satul lui. I-a dat pe un tablou bani cît nu mai avusese niciodată. Gheorghe Ciobanu şi-a învăţat şi soţia taina culorilor şi a lucrurilor simple. Copiii de la şcoala din sat vor şi ei să fure meseria. Aşa că stau uneori şi-l privesc cum îşi întinde culorile şi pînzele în curtea casei.
Un tablou - o vacă
Satul Brusturi, din judeţul Arad, este cu siguranţă şi el "fermecat". Altfel nu-mi explic cum de tablourile naivilor de acolo sînt atît de frumoase. Aceleaşi culori şi aceeaşi viaţă simplă. Cred că dacă ai avea pe perete tabloul cu copaci înfloriţi, de exemplu, nici că ar mai fi nevoie să deschizi geamul să intre primăvara în casă! Am vorbit despre "naivii" din Brusturi pentru că acolo este o adevărată şcoală de pictură naivă. Niţă Nicodin a fost deschizător de drumuri, iar unii spun că ar fi chiar cel mai de seamă reprezentant al acestui tip de artă în România. Rodica Nicodin, Petru şi Maria Mihuţ sînt doar cîţiva dintre discipolii săi.
L-am cunoscut pe Petru Mihuţ. Un bătrîn cu chip de bunic clasic. Vine la expoziţii îmbrăcat în costum popular şi povesteşte frumos despre tablourile lui. "Vedeţi, e lună plină şi bărbatul ăsta a pus o scară ca să ajungă pînă la cer să fure luna!" sau "Copiii au plecat cu colindatul. Toată lumea din sat îi primeşte. Uitaţi cum stau la fereastră şi-i aşteaptă!" Petru Mihuţ îşi aminteşte, la fel de uimit ca Gheorghe Ciobanu, de banii pe care i-a primit pe primul tablou vîndut: "Pictam pentru mine. Nu m-am gîndit niciodată că tablourile mele or să ajungă în America, Spania sau Austria. Era pe vremea lui Ceauşescu... Pictam ca şi acum, scene din sat, peisaje, obiceiuri. Şi tablourile mele erau atîrnate pe pereţii casei. Într-o zi de vară, erau uşile deschise şi a trecut pe uliţă un străin. Cred că era american. Cu banii pe care mi i-a dat pe vremea aceea pe un tablou puteam să-mi cumpăr o vacă. Atît de mulţi bani mi-a dat! Ăia de la partid mă întrebau de ce nu-l pictez şi pe tovarăşu'. Le spuneam că nu sînt eu aşa de talentat şi că mi-e frică să nu stric tabloul, că n-o să-mi iasă tovarăşu' aşa frumos cum e în realitate".
Cocoşul care face ouă şi femeia cu un picior mai scurt
Pictura naivă este mult mai cunoscută şi mai apreciată în străinătate. În România a apărut la sfîrşitul secolului trecut, iar pe vremea comuniştilor - îmi spune Augustin Lucici, de la Muzeul Judeţean din Piteşti - artiştii naivi nu pictau fabrici, lideri de sindicat sau de partid. "Arta naivă era, prin anii '70, precum goblenul sau mileul de pe televizor. Tablouri cu trandafiri, de cele mai multe ori, care nu lipseau din casele românilor şi pe care artiştii le vindeau, ca să mai cîştige un ban. Apoi, încet-încet, s-au orientat către obiceiuri, peisaje. Mai nou, au început să picteze scene din poveşti, momente de viaţă, chiar fantezii erotice, politicieni... E o lume specială lumea pictorului naiv. Pentru el pictura trebuie să fie frumoasă şi atît. Iar acest frumos îl reprezintă cum vrea el. Nu ţine cont de nici o regulă, nu respectă proporţiile şi, uneori, nici realitatea." Augustin Lucici îmi "povesteşte" cîteva astfel de tablouri, în care cocoşul face ouă, tractorul e mai mic decît omul sau maşina mai mare ca blocul. Umorul e, de altfel, nelipsit din asemenea tablouri. Uneori, pictura e un fel de caricatură mai colorată în care poţi citi gîndurile sau visele artiştilor, care apar scrise într-un norişor alb. "De exemplu, unul visează la Ileana Cosînzeana. Nu-i o femeie perfectă. Nu-i nici pe departe frumoasă, ca starurile noastre de la televizor. Are un picior mai scurt, se uită paniu... dar e Ileana lui!"