Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dark Knight, The

Mari ambiţii - The Dark Knight


Andrei Gorzo

Dilema Veche, august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cît de serios - cît de provocator din punct de vedere moral - poate fi un film despre un tip care combate lumea interlopă ascuns în spatele unei măşti de liliac dotate inclusiv cu urechiuşe? Cît de serios se cuvine să încerce a fi? Ei bine, Christopher Nolan a încercat foarte tare să facă din noul Batman, The Dark Knight, un film serios despre fragilitatea ordinii morale şi sociale. Nu sînt convins că a reuşit, dar ambiţia lui nu e nici uşor de expediat. N-am făcut parte din imensul cor care acum trei ani a salutat cu entuziasm reorientarea seriei într-o direcţie mai "serioasă", mai "realistă", odată cu venirea lui Nolan la cîrmă. Primul episod regizat de el, Batman Begins, mi s-a părut "serios" în cel mai prost sens posibil. Filmul, care spunea povestea formării lui Batman, consta exclusiv din clişee prezentate prozaic, metodic, fără umor: viitorul Batman era traumatizat de nişte lilieci; viitorul Batman îşi pierdea părinţii; viitorul Batman pleca în Himalaya, unde devenea discipolul unui mare ninja - şi tot aşa. După o oră, aveam senzaţia că stau într-o ploaie mocănească, aşteptînd un autocar care nu mai vine ca să mă scoată dintr-un oraş în care nu e nimic de văzut.

În Batman (1989) şi în Batman returns (1992), Tim Burton făcuse din Gotham City unul dintre cele mai "de văzut" oraşe imaginare din istoria cinema-ului - un amestec, nu lipsit de umor, de fantasmagorie gotică şi monumentalism fascist, populat majoritar de garguie. La Nolan, Gotham devenise un oraş recognoscibil (Chicago), populat majoritar de feţe patibulare pe care le ştiam din alte filme cu interlopi şi pe care Batman le stîlcea cu aplicaţia posacă a unui Steven Seagal, prin procedee de ninja filmate prea de-aproape ca să se înţeleagă mare lucru din ele. Care era sensul unei abordări "serioase" la modul ăsta?

Ei bine, abordarea lui capătă sens în The Dark Knight. Cel mai impresionant rezultat e personajul Jokerului, pe care s-ar fi zis că Jack Nicholson l-a fixat definitiv în filmul din 1989, dar pe care Nolan şi prodigiosul actor Heath Ledger l-au reconceput radical. Jokerul lui Ledger nu e un artist, cum era Jokerul lui Nicholson; nu încearcă să remodeleze oraşul după legile estetice din capul lui sonat. El n-are nici o lege şi vrea ca nimeni să nu mai aibă. Esteticul nu-l interesează. Nu e un clovn stilat cum era Nicholson: părul lui e încîlcit, machiajul lui e doar o spoială, glumele pe care le face nu-i plac nici lui. Nu foloseşte arme şucare, ci bombe şi capcane primitive, dar eficiente, pentru suflete omeneşti: sună în direct la televiziune şi cere ca un tip oarecare să fie ucis în 60 de minute, altfel va sări în aer un spital; pune bombe pe două bărci - una cu cetăţeni obişnuiţi, cealaltă cu deţinuţi - şi trimite fiecărei "echipe" cîte un detonator, ca s-o arunce în aer pe cealaltă pînă n-o aruncă ea; îi dă de ales lui Batman (Christian Bale) între a salva o viaţă extrem de preţioasă pentru comunitate şi a salva o viaţă extrem de preţioasă pentru el; îi dă de ales între a asista neputincios la prăpăd şi a se transforma într-un securist care ţine sub urmărire toate telefoanele din oraş.

Nu ştiu dacă e o indecenţă din partea lui Nolan să speculeze, într-un film cu Batman, temerile actuale în privinţa unui terorism cît se poate de real, sau dacă, dimpotrivă, e datoria unui divertisment popular ca acesta să oglindească spiritul timpului. Ştiu doar că de mult n-am mai văzut un film care să mă ţină aşa cum m-a ţinut ăsta. Şi aş mai spune că n-a mai existat niciodată un blockbuster atît de însetat de seriozitate morală. Ceea ce nu pot spune este că mi-a oferit cine ştie ce plăcere estetică. E construit din situaţii-limită care, într-o măsură fără precedent în cinema-ul de gen, implică alegeri morale (nu doar pericol fizic). Dar situaţiile astea sînt înghesuite una în alta - tranziţiile dintre ele sînt uneori la fel de fuşerite ca în cel mai vărzos film de acţiune. Mi se poate răspunde că fuşereala asta (personajele mutate din punctul A în punctul B cu preţul unor ultraje împotriva logicii, situaţiile rămase în aer) e acceptabilă în convenţiile benzii desenate. Da, numai că într-un film serios, în care personajele fac alegeri morale care chiar contează, contează şi felul în care ajung în situaţia de a alege. Ca să revin la întrebarea mea iniţială: poţi veni cu un film prin care să-l faci pe spectator să reconsidere serios trăinicia ordinii morale şi sociale şi, în acelaşi timp, să aplaude la vederea unui justiţiar îmbrăcat în liliac, care pune piedică unui camion? Poate că da, dar în acest film, complexităţile morale şi extravaganţele de BD nu se îmbină într-un întreg armonios. (Scenele de acţiune rămîn o problemă: uneori nu se înţelege ce anume le face Batman adversarilor săi, de cad seceraţi.) The Dark Knight pur şi simplu nu e un obiect frumos.



 Toate articolele despre Dark Knight, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 De la Batman la The Dark Night, Redacţia HBO
 De ce e Dark Knight filmul anului?, Alin Ludu Dumbravă
 Bad man, Batman! - The Dark Knight, Lucian Maier
 dimensiunea Batman - The Dark Knight, Maria Balabas
 Batman şi lumea fără reguli. Din nou - The Dark Knight, Smaranda Şchiopu
 Toate articolele despre Dark Knight, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer