Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dark Knight, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Definiţie pentru perfecţiune - The Dark Knight


Cristian Pagu

august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A fost odată ca niciodată, într-o galaxie de departe, foarte departe, la mulţi ani lumină depărtare, un regizor. Tim Burton era numele lui. El a crezut că un Batman care ucide şi aruncă în aer infractori şi circari cu dinamită, i-ar da un aer gotic legendarului cavaler al nopţii. Cu toată ignoranţa lui, Tim Burton a reuşit să scape cu basma curată şi să şi spele creierele unora. Dar nu ale tuturor. Această imagine obscură a cavalerului negru, atât de binecunoscută şi lăudată pentru mulţi ani, poate fi dată uitării. Acţiunea şi spectacolul se mută în universul nostru, lăsând în urmă ceva ce a fost şi nici că va mai fi.

Chiar dacă The Dark Knight ar fi fost un rateu la nivelul scenariului sau al regiei, ceea ce nu este, tot excepţional l-aş fi considerat, pentru prestaţia epică a unui actor care nu mai e. De la prima vizionare, şi vă asigur că au fost mai multe, sunt blocat în superlative la capitolul Heath Ledger, care a demonstrat că dacă chiar vrei să iei un personaj precum The Joker (cel mai versatil răufăcător al tuturor timpurilor, nemesisul absolut al lui Batman) şi să îi dai o altă viaţă prin interpretarea ta personală, te închizi o lună de zile într-o cameră de hotel, unde te apuci de experimente filosofice şi psihologice şi scoţi din tine un joc actoricesc care în mod cert se va grava pe veci în memoria tuturor. Prin interpretarea aceasta neînfricată, Heath Ledger şi-a asigurat nemurirea şi a reuşit să îl facă pe Jack Nicholson să arate ca o glumă proastă, ca un clovn obosit.

Dacă s-ar da vreo definiţie pentru perfecţiune în materie de filme adaptate după benzi desenate, atunci The Dark Knight ar fi pe primul loc ca punct de referinţă. Cutremurul de mare magnitudine pe care l-a declanşat acest film înainte, dar mai ales după lansarea sa, distruge totul în calea lui. Orice rival, oficial sau mai neoficial, pe care l-ar fi avut acest film în vara aceasta, sau până acum, zace într-un şanţ, la o margine de drum, într-o baltă a propriei sale neputinţe de a-l întrece.

După un Batman Begins foarte întunecat, The Dark Knight are un ton sumbru care nu încetează nici măcar o clipă să se facă văzut şi auzit pe durata filmului. Una considerabil de lungă. The Dark Knight este o plimbare cu condeiul în mână a lui Christopher Nolan şi a fratelui său Jonathan Nolan, pe aleile întunecate din Gotham. Dar ei nu zac prea mult timp acolo. Îţi arată toate părţile rele, unde adevărul, justiţia şi dreptatea cu care suntem toţi obişnuiţi la americani, sunt nişte aspecte învechite şi estompate la fiecare cotitură. Îţi mai arăta că pentru ei, o lume în care există supereroi, este o lume care nu poate fi controlată, poate fi trăită doar pe marginea prăpastiei, este o sabie cu două tăişuri în care orice izbândă a binelui este doar un episod de scurtă durată.

Filmul porneşte de unde s-a terminat prima parte. Lucrurile s-au schimbat odată cu apariţia lui Batman. Mafia nu mai deţine controlul ca înainte, iar mulţi dintre infractori sunt reticenţi, ba chiar înspăimântaţi, să-şi desfăşoare activitatea infracţională când ştiu că oricând ar putea ateriza din cer omul-liliac. Întrebarea este dacă Batman este eroul de care are nevoie Gotham City? Răspunsul ar fi putut fi veni din partea lui Lois Lane într-un articol intitulat: "Why Gotham City needs the Batman?" dar de fapt ceea ce face Christopher Nolan este să îl transforme pe Batman în anti-eroul pe care Gotham City, adăpost al crimei şi corupţiei, îl merită. Metodele lui neconvenţionale simplifică totul pentru a obţine ceea ce are nevoie. Acţionând în afara legii, bate infractorii fără milă, le rupe oasele fără să stea pe gânduri, recurgând chiar la răpire pentru a face dreptate. De data aceasta Batman nu mai luptă singur împotriva crimei organizate. Gotham City are un nou cavaler alb, pe post de Făt-Frumos, Harvey Dent. Împreună cu Batman şi Gordon, Harvey Dent decide să distrugă corupţia din Gotham City atacând direct inima crimei organizate. Ceea ce impresionează este naivitatea lui Bruce Wayne / Batman care speră că, într-o zi, Gotham City nu va mai avea nevoie de el. În acelaşi timp îşi face apariţia Joker ale cărui isprăvi sunt ignorate în detrimentul problemei mafiei.

Filmul face dreptate titlului. Speranţa este futilă în faţa acestui agent al haosului care aplica anarhismul ca divertisment. Jocul său diabolic personal îl are în vizor pe Batman ca singur jucător, restul de "pioni" fiind necesari pentru a-şi duce până la capăt toate planurile. "This town deserves a better class of criminals." Joker este acel criminal, iar The Dark Knight este filmul care deschide uşa unei noi generaţii de personaje negative memorabile. Acesta nu este decât un alt merit pentru care trebuie aplaudat Christopher Nolan. Joker reprezintă natura umană degradată, omul în postură de creatură demonică, omul care înspăimântă şi induce frica nu numai prin aspectul său, dar şi prin prezenţa sa viscerală. Cicatrice murdare de machiaj, dinţi murdari şi limbă care tot timpul linge buzele şi iese la vedere asemeni unui şarpe aţâţat. El nu are nici un scop, nu se luptă pentru nimic, nu răzbună pe nimeni şi nu este prezentat ca o sumă a unor nedreptăţi care i-au fost aplicate. Nu. Joker este răul absolut care nu necesită un motiv abscons sau un accident tragic (chiar are mai multe poveşti pentru cum a ajuns să aibă cicatricele sale) care să justifice natura sa. Mesajul său este clar (adică incendiază maşina de pompieri): este rău prin definiţie şi tot ceea ce face i se pare natural şi plăcut, savurând toate ororile comise printr-un sadism ieşit din comun. Este maniacul perfect, cu zâmbetul de înmormântare, care îţi îneacă cu uşurinţă în gâtlej orice urmă de rictus, şi acela de nervozitate. Într-un fel Batman este manipulat în aşa maniera bolnavă încât prin acţiunile sale, paradoxal, devine sidekick-ul lui Joker: "You didn't disappoint me. You let Harvey take your place. That's cold, even for a guy like me!". Deşi este "angajat" de către mafie să scape de Batman, Joker se dovedeşte a fi doar un animal care scapă de sub control, câinele turbat care distruge totul în calea lui şi e dispus să comită orice atrocitate pentru a-l scoate la dans pe Batman. În jocul lui Joker, Batman nu îşi depăşeşte condiţia de marionetă. Joker nu poate fi intimidat, nu are nimic de pierdut, iar mult aşteptatul face off dintre Batman şi Joker, nu este decât o altă capcană în care Batman se aruncă cu capul înainte. Cele puţine întâlniri "romantice" pe care le au, conturează o relaţie dintre Joker şi Batman care poate fi descrisă asemenea unei dragoste nebune. "Kill you? I don't want to kill you! What would I do without you? Go back to ripping off mob dealers? No, no, you... you complete me."

Christian Bale, actorul care trebuie-angajat-în-caz-că-vrei-să-revitalizezi-o-veche-franciză, (următorul Terminator, sper că nu şi Robocop) se prezintă încă o dată onorabil la datorie, dându-i viaţă eroului care de fiecare dată când îşi deschide aripile şi zboară, lasă impresia unei dorinţe arzătoare dar şi a neputinţei de a cuprinde întreg oraşul Gotham pentru a-l salva. Indiferent dacă personajul lui nu este explorat atât de mult ca în prima parte, şi pare cumva că în duel cu Joker este oarecum coborât la nivel de personaj secundar, de data aceasta Christian Bale scoate un Bruce Wayne care se izbeşte violent de demonii lui, care nu mai sunt atât de inofensivi. Coşmarurile lui acum poartă haine mov şi un machiaj înfricoşător. Axa dramatică a acestui film se înclină în direcţia eroului care găseşte forţa de a se sacrifica şi a deveni gardianul tăcut, protectorul de veghe, un cavaler întunecat.

Acest film este cu siguranţă cel mai non-supererou-film care s-a făcut până la ora actuală. Tot ceea ce vezi este tangibil, palpabil. Nici o mişcare regizorală n-a fost atât de autentică. Urmăririle prin tunel, batpod-ul şi toate cascadoriile arată că totul se petrece în lumea reală, în stradă, nu într-un computer. Şi chiar dacă este greu de crezut, The Dark Knight devine acel ring în care răul şi binele, întâlnindu-se, se aşteaptă să se confrunte. În schimb cele două forţe centrifuge dansează pe o muzică macabră, care cântă omenirii, în esenţă, despre condiţia umană. Oricât de subiectiv ar fi tratamentul aplicat acestui film, nu trebuie ignorat faptul că e greu să nu apreciezi un film, care intenţionat face loc unei scene, în silencio stampa, în care ai un prinţ-clovn al crimei, care atârnă, pe jumătate afară, pe geamul unei maşini de poliţie furată, râzând şi revigorându-se în bătaia vântului şi a luminilor unui oraş care îi aparţine în totalitate.



 Toate articolele despre Dark Knight, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristian Pagu


Alte articole

 De la Batman la The Dark Night, Redacţia HBO
 De ce e Dark Knight filmul anului?, Alin Ludu Dumbravă
 Bad man, Batman! - The Dark Knight, Lucian Maier
 dimensiunea Batman - The Dark Knight, Maria Balabas
 Batman şi lumea fără reguli. Din nou - The Dark Knight, Smaranda Şchiopu
 Toate articolele despre Dark Knight, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer