Un festival competitiv ar trebui să fie o platformă de descoperiri - Anonimul 2008

Cu al cincilea Anonim în derulare, am vrut să ştim de ce Alex. Leo Şerban nu mai este selecţionerul festivalului. Pe lîngă destinul Anonimului, Alex. Leo Şerban, criticul de film preferat al românilor (cu 1007 voturi din totalul de 4000, conform unui sondaj Cinemagia), mai discută şi despre Cannes, filmul lui preferat de anul acesta, despre The Dark Knight, cronici, critici ş.a.m.d., în stilu-i obişnuit. Ce înseamnă să organizezi un festival de film şi ce înseamnă să NU-l mai organizezi, citiţi în rîndurile ce urmează.

Ştefan Dobroiu: De ce nu mai eşti director artistic la Anonimul? Dar preşedinte al juriului de scurtmetraje?
Alex. Leo Şerban: Director artistic n-am fost decît în accepţia multora, de fapt eram - cum scria în catalog şi pe site, cu un barbarism perpetuat şi la această ediţie - "selector". M-a amuzat şi am lăsat-o aşa: te agăţi de funcţii numai atunci cînd nu ai un nume. De fapt, relaţia mea cu directoarea executivă (Miruna Micu-Berescu, n. red.) ajunsese într-un impas. Au fost şicane - unele pe faţă, cele mai multe nu. A fost un email trimis unei instituţii din străinătate, cu care colaboram, prin care i se atrăgea atenţia că, pe site-ul său, CV-ul meu conţinea sintagma "selecţioner Festivalul Anonimul"... iar asta se întîmpla cu 3 luni înaintea anunţului oficial privind expirarea "mandatului" meu.

Pe scurt, pe lîngă incompatibilităţile temperamentale, aveam proiecte şi agende diferite - diferenţa fiind că directoarea avea pîrghiile de a le duce la îndeplinire, în timp ce eu trebuia să apelez la ea. Coroborat cu frustrarea de a nu avea "final touch"-ul, asta m-a făcut să nu-mi mai doresc sa fac selecţia. O spun foarte sincer: nu fac nimic pentru bani, fac un lucru atîta timp cît îmi face plăcere! (Colaboram foarte bine cu cele două fete care se ocupau de scurtmetraje (Daria Pall şi Arina Sturzoiu), dar ele au plecat imediat după ediţia de anul trecut. Ar fi savuros de întrebat de ce.)

Preşedinte al juriului urma să fiu (aşa bătusem palma la-nceputul anului, cînd am avut o discuţie cu preşedintele fundaţiei, şi mi se confirmase la două luni după), dar se pare că - din nou - doamna în cauză nu a agreat această soluţie elegantă. Vorbim, totuşi, despre cineva care a lăsat totul baltă şi a plecat la Ministerul Culturii imediat ce am fost numit. Apoi a revenit şi a luat problema în mîini. A ştiut să se facă ceea ce eu nu doream: indispensabil(ă). Dar nu-mi pare rău, pentru că ştiu că, în ce mă priveşte, n-am făcut niciun compromis. Cam asta ar fi the short version.

Trebuie să precizez că am fost invitat, însă, în calitate de "oaspete", 3 zile din 6... Am refuzat această onoare; prefer să mă duc, în aceeaşi perioadă, la workshopul Aristoteles (pe care-l tot ratez în ultimii 3 ani, din cauza Anonimului), făcut de oameni dragi mie: Cristina Hoffman şi Dan Nuţu.

Ş.D.: Cum ţi se pare juriul?
A.L.Ş.: În cele două ediţii la care am fost selecţioner instituisem o regulă: cîştigătorul ediţiei precedente urma să facă parte din juriu. Cum ediţia 2007 a fost cîştigată de California Dreamin' (nesfîrşit), eu l-aş fi invitat pe Tudor Voican. Nu ştiu cum se va descurca juriul de la scurtmetraje, 72 de filme este o cifră enormă - la Clermont-Ferrand se văd cam tot atîtea într-o secţiune, dar în zece zile! Îl cunosc pe dl Manov, care este un critic din Bulgaria - ne întîlnim la toate festivalurile mari. Laura Vasiliu va avea ocazia să facă ceea ce nu i-a fost îngăduit Anamariei Marinca la ediţia 2007 - să urce pe scenă. Cît despre dl. Zanussi, dînsul a venit de atîtea ori în România încît aproape că face parte din peisaj - pare că vine la pachet cu stafful festivalului B-Est...

Ş.D.: Nu ţi se pare frustrant, ca (fost) selecţioner, că unele festivaluri mai mici sunt de fapt un fel de "dacă doriţi să revedeţi" ale festivalurilor de categorie A?
A.L.Ş.: Categoric! Şi mai face şi ca munca de selecţioner să semene cu un joc de cuburi pentru copii. Paranteză; cînd am prezentat Festivalul de film românesc organizat de ICR Londra, toamna trecută - cu Stephen Frears şi Mungiu pe scenă -, am glumit spunînd că a face o selecţie de film românesc, acum, este lucrul cel mai simplu din lume: pur şi simplu, alegi premiile de la festivalurile mai importante! Dar un festival competitiv ar trebui să fie o platformă de descoperiri. Problema e că le descoperi tot la festivaluri precum Cannes, Berlin,Veneţia, şi pe urmă constaţi că tocmai filmele alea au fost premiate... E un cerc vicios.

Ş.D.: Cum ar putea fi spart acest cerc?
A.L.Ş.: Nu ştiu. O soluţie este aceea a TIFF-ului: o competiţie numai cu filme de debut sau al doilea film. Acolo ştii o regulă. La Anonimul am încercat, în primul an ca selecţioner, să prezint numai filme "independente". Iceberg (un film belgian foarte original) a luat Premiul publicului, dar nu a plăcut unora dintre organizatori - de unde se vede că publicul este, uneori, cu un pas înaintea celor care cred că se pricep. În al 2-lea an, am adus mai multe filme cu "pedigree". Şi aşa revenim la cercul vicios pomenit...

Ş.D.: Deci festivalul filmului independent nu mai este chiar aşa independent?
A.L.Ş.: Ca festival, este. Ca filme, mai puţin.

Ş.D.: Nu filmele fac festivalul?
A.L.Ş.: În teorie. În practică, depinzi de ceea ce este disponibil. Anul trecut, de pildă, voiam foarte mult să am Persepolis şi Breath (al lui Kim Ki-duk). Nu s-au putut obţine, deşi pe urmă am văzut ca Persepolis a intrat pe ecrane, iar filmul lui Kim a fost prezentat la festivalul condus de Dana Dimitriu (B-EST - n.r.), unde a luat chiar Marele Premiu - iar doamna care este director executiv la Anonimul a lucrat şi pentru acest festival...

Problema, repet, este că, deşi a ajuns la ediţia a 5-a, Anonimul are încă un profil incert. Cînd am fost numit, acum 3 ani, mi s-a dat mînă liberă sa fac un festival "după gustul meu", iar prima ediţie a mea (2006) a fost minimalistă: fără nume/titluri mari, fără glamour. Invitată era "generaţia aşteptată" (de tineri regizori români), deci era normal să-i laşi avanscena. Dar am constatat că, deşi făceam selecţia, nu mai aveam controlul: "s-a ales" - ca film de deschidere - The wind that shakes the barley al lui Ken Loach, pentru că tocmai luase Palme d'Or-ul. Eu vroiam, în schimb, Volver al lui Almodovar (care nu luase, deşi este un film mult mai bun). La scurte, am separat ficţiunea de animaţie şi film experimental, pentru că ştiam - din experienţa altor festivaluri - că cele din urmă rareori au şansa unor premii. (La ediţia de anul trecut, din 18 titluri, juriul a avut 10 pe lista scurtă!)

La a doua ediţie ca selecţioner am propus - ca film de deschidere - Paranoid Park al lui Gus Van Sant (Gus însuşi îşi arătase disponibilitatea de a veni în Deltă), căci filmul lui Van Sant mi se părea emblematic pentru ce ar trebui să fie acest festival: o platforma a filmului independent. În schimb, ne-am trezit cu Ken Loach ("recuperat" după un an) în chip de invitat (face to face-ul cu publicul a fost un fiasco, idem întîlnirea lui Loach cu Mungiu - care n-a mai avut loc) şi cu documentarul lui Al Gore în deschidere. A fost şi prima oara, în istoria unui festival, cînd un catalog se deschidea nu cu filmele din competiţie (aşa cum e normal), ci cu... "Programul paralel"! De ce? Pentru că era făcut de directoarea executivă. Ghinion, pentru că An Inconvenient Truth, deşi oscarizat, n-a dat pe nimeni pe spate: lumea pleca rînduri-rînduri de la el. Nimeni nu-şi mai aminteşte documentarul şcolar al lui Al Gore, în schimb există mulţi care-ţi vor spune cît de tare i-au marcat filme ca Surghiunul, Flandres, London to Brighton sau Vier Minuten.

Ş.D.: Se pare că nu prea ne dăm în vînt după ecologie.
A.L.Ş.: Normal ar fi să fim ecologişti cu toţii, mai ales în Deltă! Dar contează şi cum prezinţi povestea asta. A părut aşa, un simplu moft - ca o umbreluţă de soare seara...

Ş.D.: În 2006 ai fi deschis cu Volver, anul trecut cu Paranoid Park. Anul acesta?
A.L.Ş.: Cu Entre les murs. E un film simplu, dar extrem de pasionant, semi-documentar, jucat, în întregime, de neprofesionişti! Şi ştii care e comicăria? Că s-ar putea spune: păi uite - încă o deschidere cu Palme d'Or, nu? Ca să repet un truism, nu premiul face valoarea unui film. De fiecare dată cînd am ales un titlu, nu m-am ghidat o clipă după premiile sale. Se întîmplă însă, uneori, ca tocmai filmul care ţi-a plăcut cel mai mult să fie şi premiat. Anul acesta, la Cannes, a fost unul din cele mai bune palmaresuri din istoria recentă a festivalului! Dar trebuie dat copy/paste pe oferta unui festival cum e Cannes-ul? Cercul vicios de care vorbeam... În mod normal, asemenea titluri ar trebui grupate într-o secţiune necompetitivă - cum e Supernova, la TIFF.

Ş.D.: Pentru TIFF, Mihai Chirilov vede sute de filme înainte de a alege cele 12 titluri din competiţie. Tu cîte filme vedeai pentru Anonimul?
A.L.Ş.: Toate - şi niciunul! Anonimul, cum ştii, vine după TIFF... Ce "descoperiri" poţi să mai aduci, în aceste condiţii? Preselecţia, la lungmetraje, practic nu exista. Făceam o listă de titluri (deja văzute de mine prin festivaluri), aşteptînd confirmările. Doar la scurtmetraje aveam preselecţie în proporţie de 50%, restul erau scurte văzute la Clermont-Ferrand etc. Pe lîngă problema "slotului" (Anonimul după TIFF etc.), mai e şi problema celor cinci zile de vizionare. Cîte titluri poţi arăta acolo? Nu-ţi poţi permite să ai o secţiune, să zicem, de filme premiate, căci atunci n-ai mai avea timp să arăţi competiţia. Aşa că introduci premiatele în competiţie...

Ş.D.: Deci am putea spune că Anonimul este sabotat de locaţie?
A.L.Ş.: Într-un fel, da: sălile (3 la număr) sînt performante, dar limitate ca locuri. Şi nu poţi arăta una acolo, şi alta în camping, că nu e corect, mai ales că publicul votează filmul preferat... Şi mai e o chestiune: o cunosc pe Ludmila Cvikova, noul selecţioner, am fost într-un panel împreună, este o persoană competentă. Dar mă-ntreb: oare nu mai exista, în România, un critic care să poată face selecţia? Irina Margareta Nistor, de pildă, a fost trecută la "munca de jos" - adică la preselecţie. Nu mi se pare foarte elegant.

Ş.D.: Spune-mi filmul românesc pe care-l aştepţi cu nerăbdare.
A.L.Ş.: Următorul Puiu.

Ş.D.: A crime story?
A.L.Ş.: Indiferent cum se va numi, cred că o să-i mai schimbe titlul de cîteva ori. Puiu este cel care a schimbat faţa cinema-ului românesc şi este capabil de mari surprize. Dar cred că acest, al 3-lea, titlu al lui va fi o piatră de încercare - şi pentru el, şi pentru publicul de la noi.

Ş.D.: Despre The Dark Knight ce crezi? Cum îţi explici isteria iscată în jurul acestui film? Este un poll pe un site care spune că 62% din cei care l-au văzut deja vor să-l revadă.
A.L.Ş.: Eu aş putea fi dintre acei 62%. E clar că e filmul cel mai aşteptat din ultimii 10 ani, cel puţin. Şi e evident că dintr-un singur motiv: Heath Ledger.

Ş.D.: Nu crezi că ar fi fost la fel dacă ar fi trăit?
A.L.Ş.: Nu. Sincer. Moartea lui "face rating" - sună cinic, dar aşa e. În plus, rolul Joker-ului este un test pentru orice actor. Deci dacă Batman e oricum o franciză de succes, moartea lui Ledger îi dă încă o dimensiune mitică. Aproape că pare un scenariu.

Ş.D.: Din ce ai văzut la noi anul acesta, ai vreun film preferat?
A.L.Ş.: No Country for Old Men, practic, n-are concurenţă... deocamdată. Şi Persepolis. Dar anul trecut, de exemplu, mi-ar fi plăcut să am în competiţie, la Anonimul, Irina Palm; ghinion: fusese arătat deja la TIFF.

Ş.D.: Părerea ta contează şi pentru alţii: cei de la Film Comment te-au rugat să le dai propriul tău top al filmelor de la Cannes 2008. Ai fost singurul critic din România?
A.L.Ş.: Da, de fapt am fost întrebaţi opt, printre care J. Hoberman de la Village Voice, Thomas Sotinel de la Le Monde, Gavin Smith de la Film Comment. Compania e foarte onorantă, iar verdictele au coincis în proporţie de 95%, ceea ce e destul de surprinzător!

Ş.D.: Cronici citeşti?
A.L.Ş.: Sigur că citesc, dar nu la modul compulsiv. De regulă le citesc după ce-mi scriu propria cronică, să mă văd confirmat sau nu. Nu-mi place înainte pentru că atunci, dacă nu sunt de acord cu părerea cuiva, simt nevoia să polemizez. Ce-mi place, atunci cînd citesc cronici sau topuri, este sa văd cum se conturează mult-dorita "obiectivitate": nu este altceva decît suma, matematică, a opţiunilor "subiective". Anumite titluri revin, fie pe plus, fie pe minus. Dacă nu ar exista cronicile, cotaţiile şi topurile, totul ar fi un haos. Iar haosul nu este bun conducător de Valoare.