Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  International Romani Art Festival IRAF 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mişto de Timişoara - IRAF 2008


Manu Anghelescu

august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
IRAF s-a întâmplat a doua oară la Timişoara. Ce a fost mişto la Mişto Festival: cinci zile de muzică balcanică şi ţigănească, de jocuri cu toate focurile, de dansuri tribale, fuste întrandafirate, de filme deocheate şi trăiri renegate. Un festival intim şi pasional. Tu pe unde-ai umblat din 6 până-n 10 august 2008?


Ieşi din casă, intră în şatra de oraş

Pentru toţi cei care faceţi mişto de voi înşivă, o dedicaţie din partea unui miştocar convins de propria miştocăreală. Fără dumă şi fără concluzionări pripite, este fain să-ţi joci rolul de petit mişto. Măcar o dată pe an. Pentru că trebuie să-ţi vină nişte tripleţi circari parizieni şi sociali ca să-ţi dai seama că c'est chouette să fii român non-standard. Dar pentru că stai în zona de rromi (îmbelşugaţi), eşti scuzat. Însă cum francezii care jonglează cu puradeii de Paris mi se evaporaseră odată cu aburul de vin roşu şi de festival, m-am trezit la Mişto după un déjà-vu á la ţigănci. Fără prejudecăţi. Şi mi-ar fi greu să le port în cap, la câte interogatorii am la activ legat de ce înseamnă să fii a nigger between gypsies. Tricouri cu Free Tibet, Viva la Revolucion, Depăşeşte-ţi prejudecăţile - descoperă rromii, sîntem toţi, mai ales când ţinem musai să ne identificăm cu ceva ce pare un trend bio-vest-european. Şi până la urmă, fiecare ar fi ideal să facă ce-l taie capul, atâta timp cât nu nimereşte ţeasta celuilalt. Aici fără Shiva Power: distruge ca să ai ce reconstrui sau cârpeşte ca să ai din ce trăi. În şatră. Visul oricărei nopţi de vară.

Je suis un Click

Pe scurt, a doua ediţie a International Romani Art Festival 2008 a fost mişto până la capăt. Dar asta nu pentru că s-ar fi bătut lumea pe locuri la Cinematograful de Vară. Din contră, populaţia care a fost ar fi putut veni şi cu corturile, la cât spaţiu era printre rânduri. De nepriceput, la ce playlist au băgat băieţii şi fetele la ediţia din anul ăsta. Pentru că după mintea mea de bănăţean crescut pe la rugi, numai ţiganii dansau de rupeau scena, faţă de bunicii care începeau mai timid ca să se lase abia mai pe urmă influenţaţi de învârtelile toropitoare ale aşilor de inimă neagră. Acum aveam şansa. Fără scor la sandale şi la ţambal. Şi a fost mişto aşa. Pentru că acrobaţii parizieni tocmai îşi întinseseră aripile către le Soleil de Brad, am rămas să înţeleg singură vioara unei franţuzoaice très chic. Noroc cu gloata de italieni care păreau picaţi de pe scena de trance industrial de la Boom Festival (apropo, nu mă mai duc. E mai aproape Sziget-ul. Şi mai ieftin). Ei nu aveau stresuri cu dansatul pe toate felurile de ritmuri care le penetrau frezele punk. La ei şi vioara, şi vinyl-urile sunau la fel. Şi le plăcea. Same, same. Pentru că sunetul ţâşnit din vioara electrică mergea la fix cu mixajele lui DJ Click, la fel de parizian ca şi couchsurferii francezi care veniseră să-şi admire interpreţii front line. M-au trezit bine: şi dansatoarele lor din buric, şi instrumentul click-abil prin curent energetic, şi tehnica violonistei, şi feeling-ul ei deosebit, ca să nu mai zic de genuflexiunile care băteau tocurile haute couture pe care şedea prinţesa într-un echilibru de speriat. O sirenă de maidan bourgeois. Mi-a plăcut mult gagica, mai ales că a ridicat lumea la dans. Nu ştiu însă cât au gustat ţiganii adevăraţi genul. Dar cum au fost de toate pentru toţi, mi-am permis să-mi placă, fără prejudecăţi şi snobisme de om plimbat şi pe la Louvre, şi pe la şatra de la Şag. Doar că ce-i autentic bate tot electronicul, a urmat Boban Markovick cu formaţia sa de suflători super(sized). Faţă de ce fusese înainte, ei îmi păreau dintr-o animaţie 3D cu ritm demenţial. Apa de pe frunte începea să-mi inunde pupilele dilatate. Ori ei au fost terifianţi, ori în mine clocotea un sânge renegat.


Apoi am stat pe gânduri. Foarte fain. Pierdut suflarea de la atâta pranayama de Balcani. S-au oprit ei, m-am retras către foc. Cu The Serious Road Trip în cap, care de fiecare dată mă dau pe spate cu a lor Uca de 19 ani şi cu poi-urile galactice, ne-am băgat sub podul nostru preferat şi la umbra verdelui psihedelic dar total turbat.


Puerto Flamenco Hip-hop

A doua zi însă nimeresc în concertul violonistului Lajko Felix, acompaniat de Brasony Antal. Suspendat în suspans. Era improvizaţie genială sau era gândit şi studiat cu program de opt ore pe zi, ca la Conservator? Schimbul de priviri dintre cei doi a trădat. Era un superb jam session de muzică balcanică. Cântau ei cu ei, pentru plăcerea personală. A ricoşat şi în mine. Mi-am adaptat starea de spirit. Am intrat în sobrietatea unei mari săli de concerte.


Nu mi-am imaginat legătura cu cei care au urmat: Puerto Flamenco. Mi-a fost greu sa intru dintr-un film în altul atât de brusc. Pentru că şi ei au atacat fără încălziri prelungite, direct cu artileria grea. Fuste care măturau scena cu volanele hiper înflorate, priviri ucigaşe, freze gelate, pantaloni de catifea evazaţi, cizme de step şi eleganţă sintetizată într-o mişcare de pogné. Vibraţie, ondulaţie, ritm şi vocal. El ritmo maximo. Cu alte cuvinte, Puerto Flamenco, cu al lor lider de la care nu mi-am putut lua ochii o perioadă prelungită (nepermis de macho gagiul), mi-am luat lingura de neaşteptat. Nu mai reacţionai tu, ci al tău corazon latino et tzigan. La fel ca şi personajul de lângă mine care cu siguranţă că nu mai trăise aşa ceva pentru că stătuse prea mult la Casa de copii. Într-adevăr, fără graniţe. Pe bune, îmi pare rău de cei care ar fi putut să vină şi au săltat-o şi de data asta. Din cauza ploii? Sau din cauza că la noi în Timişoara lumea nu se îmbolnăveşte de malarie ci de lene.


Balkan Fanatik in the house

The future is now. Asta nu mai ştiu de unde venea. Cred că de la ciobanii din Alpii francezi care au câteodată mai mult interes pentru cultura din ograda noastră decât avem noi, la doi paşi de ea. În plus, să ne intre bine în cap: nimic nu e pe gratis în viaţa asta. Cu atât mai puţin arta, pe care ne-am obişnuit să punem preţ modic. Nu am prins toate concertele (Amaro Del aş fi vrut mult, la fel ca şi concertul Marius Mihalache şi Ovidiu Lipan Ţăndărică). Dar am trăit un paradox. De la concertul elitist al celor care se numesc acum Colombo de Niro dar care au istorie grea în spate, cu Cristina Pădurariu şi Eddie Neumann, la Hip-hop ţigănesc cu o trupă din Cheia, Gipsy.CZ. Ei şi cu al lor Romano Hip-Hop au făcut o hiper încălzire pentru cei care aveau să vină: Balkan Fanatik. Doar că lumea a plecat în masă, deşi ei erau avangarda (şi ciudată ca aspect scenic, şi teribil de underground). De la minimal la industrial, de la trance până la vocal tradiţional, formaţia asta mi-a rămas în cap. Capul gol de după. Pentru că après toate sesiunile de Pod 16, post-întâmplări, golul se transformă într-o mare gaură neagră, din care mă lupt să ies încercând să scriu aceste rânduri chinuite. Pentru că festivalul ăsta a fost mâncător de energie. M-au stors de vlagă cu ritmurile lor nebune.


Apropo de aplecat urechea la ce zice lumea care se ştie excepţional în ale muzicii (Sasha was here): interpretarea din timpul concertului este esenţă, tocmai pentru că este efemeră. Înregistrările sînt muzică de fond. Impactul rămâne, îngheţat în timp, conservat în tine. Mai moale cu Winamp-ul, adică. Ultima zi însă am cedat. Aveam prea mult de frecat şi curăţat după toate popoarele migratoare care îmi trecuseră pragul sau uşa cortului. Tocmai când trebuiau să presteze două formaţii de ţigani adevăraţi, cum nu s-a prea întâmplat în celelalte seri, când mulţi dintre cei pentru care s-a făcut de fapt festivalul nu ar fi gustat genurile de muzică care s-au perindat prin spaţiul Cinematografului de Vară (apropo de "în ce film eşti azi")...am cedat. Oricum, a fost vorba despre Romengi Zor şi Karavan Familia pe care i-a văzut şi mai puţină lume. Şi cică au fost chiar excepţionali. Păcat de oamenii ăştia care şi-au bătut capul ca voluntari. Poate e augustul de vină, poate noi, care ne lipim cu limonadă de câte un scaun cu abureli de terasă. Ideea este că muzica asta făcea toţi banii iar România e cashto, dar mai are de învăţat. Şi cu asta, talian bahtali, gagiilor şi gagicelor mişto! La ediţia următoare ne vedem şi la faţă.


Notă: Fotografii de Anca Pol.



 Toate articolele despre International Romani Art Festival IRAF 2008


1 comentariu

  • "Misto" nu e un cuvant tiganesc
    cipriann [membru], 20.03.2009, 11:02

    "Misto" vine din germana de la "mit stock", adica cu baston, la inceputul secolului se purta moda "cu baston". In consecinta titlu este cam aberant.

Resurse

 Alte articole de Manu Anghelescu


Alte articole

 Adela şi Agnetha la Mishto - International Romani Art Festival 2008, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer