Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dark Knight, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bad man, Batman! - The Dark Knight


Lucian Maier

august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nolan lărgeşte sfera de cuprindere a filmului clasic de consum, cu super-eroi: The Dark Knight nu e o distracţie facilă, cu o demonstraţie clară (în favoarea binelui) - ci e mai degrabă un film care capătă conţinut din ce în ce mai apăsător, atîta vreme cît îl privim printr-o paralelă cu realitatea, una care se impune de la sine pe o tematică politică şi militară actuală, cea a terorismului şi a consecinţelor sale pe scară umană. În acest sens, al bogăţiei de conţinut în defavoarea caracterului entertaining, în filmografia recentă a regizorului britanic - una îndrăzneaţă prin prisma dorinţei de a îmbogăţi filmul de consum,- The Dark Knight stă mai degrabă lîngă Prestige decît lîngă Batman Begins.

Prin avalanşa de inventivitate în rău (personajul Joker), prin creşterea graduală a suspansului, odată cu etalarea principiului de funcţionare a părţii negative, prin distorsionarea reperelor care indică valoarea (binele urmărit de Batman a generat multă dezordine în Gotham), prin starea pe care toate acestea o induc spectatorului, prin gradul de implicare (atenţie şi seriozitate) pe care filmul le pretinde, The Dark Knight se distinge de predecesoarele sale de serie - iar cauza acestei situaţii nu poate fi decît Nolan. Două ore şi jumătate de film, patru linii narative cu multiple puncte de intersecţie, un conflict între bine şi rău spart, fărîmiţat, cum nu am văzut vreodată în franciza super-eroului playboy-miliardar şi un Christopher Nolan care se poziţionează şi mai bine în fruntea producţiei cinematografice a Hollywood-ului contemporan. Cel mai promiţător blockbuster al verii, cel mai căutat şi cel mai indicat între istoriile de gen ale sezonului.

Nu am ce să-i reproşez filmului în dimensiunea spectaculară. Exploziile sînt multe, sînt bine făcute, montajul e alert şi din această cauză, cu precădere în timpul luptelor - adică exact acolo unde trebuie, filmul reuşeşte să îşi pună în valoare genealogia comics: tăietura de montaj în timpul încăierărilor nu lasă planuri mai lungi de o secundă - încît dă senzaţia că momentul e construit din cadre singulare care se succed într-un colaj fotografic, iar cînd depăşesc acea secundă, senzaţia rămîne aceeaşi prin faptul că Batman (că el e implicat în toate luptele şi are numeroşi opozanţi deodată) se mişcă alert şi în unghiuri deschise - dă un pumn în stînga şi imediat se întoarce cu 180 de grade pentru a mai aplica o lovitură; mai departe, din cauza costumului, mişcările sale sînt viguroase, însă artele sale marţiale sînt mai repede pătrăţoase, cu colţuri, decît dansate, ca un act de balet - precum în Matrix, de exemplu. Apreciez acest tip de raport omagial cu trecutul francizei, el dă farmec proiectului recent şi, în acelaşi timp, evidenţiază ochiul fin pe care îl are autorul proiectului (după formula asta de realizare, în proximitatea benzilor desenate, The Dark Knight se înrudeşte cu The Hulk, povestea realizată de Ang Lee în 2003).

The Dark Night are patru sensuri de circulaţie, împărţite egal (în prima parte a poveştii) între cele două fracţiuni ale basmelor cinematografice, Binele şi Răul. Le putem împrumuta numele personajelor în jurul cărora aceste sensuri cresc, iar pe o linie ce traversează scara bine-rău, le putem aşeza astfel: Bruce Wayne/Batman (interpretat de Christian Bale) - Harvey Dent/Two Face (interpretat de Aaron Eckhart) - Mafia (un personaj colectiv, strîns în preajma lui Sal Maroni - jucat de Eric Roberts) - Joker (interpretat de Heath Ledger). Fiecare fracţiune dezvoltă un conflict interior: Bruce Wayne îl susţine politic pe procurorul Harvey Dent, în vederea suprimării răufăcătorilor din Gotham, însă legătura lor, dincolo de toată sinceritatea confirmată de Wayne într-o discuţie particulară cu Rachel Dewes (Maggie Gyllenhaal), păstrează umbre de ironie, urme de manipulare (a procurorului de către Wayne) şi un sîmbure permanent de invidie: dragostea lui Rachel, între trecut (Bruce) şi prezent (Harvey); în cealaltă parte lucrurile sînt mult mai clare, e lupta lui Joker pentru a stăpîni Mafia, una care slujeşte desfrînării generale a Răului. Problemele apar atunci cînd cele două fracţiuni se ciocnesc, iar mobilul spargerii graniţei dintre bine şi rău este Joker.

Problemele filmului apar în drum spre sau chiar pe axa răului din poveste. Una e legată de trecerea lui Harvey Dent de partea răului, o situare insuficient motivată dramaturgic şi uşor demonstrativă - pare creată artificial, în aşa fel încît, prin rezolvarea ei, să fie pusă în lumină o nouă faţă a super-eroului, nobleţea sa, puterea sa de a îndura o nedreptate - Batman îşi permite să devină ţap ispăşitor, proscris pe nedrept pentru un timp (pînă la viitorul episod din serie, probabil), atunci cînd un interes major o cere. Punctul de plecare pe această cale e şubred.

În film, Harvey Dent e cavalerul alb, figura (umană) de care e nevoie în vremuri de restrişte pentru a canaliza simpatia mulţimii - spre deosebire de Batman, care - prin masca sa şi prin vocea sa distorsionată - rămîne distant şi terifiant. Dent dă suficiente semne prin care se arată conştient de valoarea cauzei sale politice. Astfel, trecerea sa de partea răului e greu de acceptat, chiar dacă are la bază un puternic şoc emoţional - pierderea iubitei, pe Rachel - şi chiar dacă el aplică uneori metode neortodoxe pentru a afla anumite informaţii trebuincioase în anchetele sale. În nebunia sa, Joker pune autorităţile şi, implicit, pe Batman, să aleagă pe cine vor salva - fie promisiunea liniştii în comunitate, pe Harvey, fie persoana iubită de cei doi bărbaţi, pe Rachel, ambii fiind imposibil de salvat în acelaşi timp. Eroul alege să salveze promisiunea unui bine general în defavoarea interesului personal, o faptă pe care Dent nu o înţelege, deşi pînă în acel moment şi el era unul dintre pionii care consfinţiseră conduita respectivă. Sub porecla de Two-Face (se alege cu o rană, o jumătate de faţă e sănătoasă, cealaltă jumătate de faţă e arsă, dezvelind un soi de Terminator-uman-cu-jumătate-de-chip-sfîşiat-în-timpul-unei-operaţii-estetice-nereuşite-marca-Brazil, o rană produsă de flăcările care au însoţit explozia gîndită de Joker, în care ar fi murit dacă nu intervenea Batman), Dent iese în lume dornic de răzbunare. Batman e nevoit să-l răpună şi, cu toate că fapta sa era necesară, preferă să se ofere lumii drept criminal decît să umbrească misiunea politică în care Dent se angajase şi de care acesta părea cu adevărat convins.

Cealaltă problemă vizează punerea în film a personajului Joker. Acesta e destinul negru, ciuma bubonică, teroristul apocalipsei, traiectoria sa duce spre Răul suprem, iar rostogolirea sa e atît de puternică încît creează în jurul său un curent care va înghiţi şi destinul apărătorilor binelui: în mod categoric pe cel al procurorului Harvey Dent, prin răsfrîngere, dar asumat de către erou, pe cel al lui Batman, ţapul ispăşitor din finalul peliculei. Chestiunea discutabilă aici porneşte de la încercarea lui Nolan de a da conţinut proiectului său. Însă, în măsura în care The Dark Night e un film de consum, Nolan a căutat să şi explice natura maleficului său personaj (şi, prin extensie, autorul priveşte şi înspre ceea ce înseamnă terorism în lumea actuală, înspre ceea ce-i determină existenţa şi înspre ceea ce animă un astfel de comportament socio-politic). Pe de o parte, îl urmărim pe Joker în natura sa fatală - cu inventivitate şi cu umor, pune la cale atentate şi se dovedeşte a fi un Rău absolut - iar dezinvoltura sa nefastă îl face şarmant, un personaj atrăgător, care trebuie descifrat, comentat -, iar pe de altă parte, ca nu cumva să fie semne de întrebare cu privire la natura teoretică a întreprinderilor sale, Joker stă la taclale, ba cu mafia, ba cu Dent, ba cu Batman (cu acesta printre lovituri bine aplicate), şi le explică însemnătatea acţiunilor sale - ca e un agent al haosului, că haosul naşte panică, frica naşte supunere, că pentru el e o joacă, nu are nimic de pierdut, asta îl face şi mai groaznic, pentru el propria viaţă e neînsemnată, ceea ce îl ajută în aventurile sale ultra-periculoase, unde, nefiind stresat că ar pierde ceva, se descurcă de minune - şi, astfel, filmul îşi ucide cel mai ofertant palier interpretativ. E destul de ilar să vezi cum ditamai monstrul stă să le explice oponenţilor şi spectatorilor doctrina sa, ca şi cum faptele sale nu ar fi grăitoare pentru măsura şi capacitatea sa de a livra o soluţie finală pentru ordinea cotidiană de pe ecran. Gîndiţi-vă că Anton Chigurh ar fi început să-i explice domnului de la benzinărie, în No Country for Old Men, de ce îl pune să aleagă una din feţele monedei, cum de el e unealta destinului şi mesagerul morţii, sau imaginaţi-vă că Daniel Plainview din There Will Be Blood s-ar fi oprit din cînd în cînd să mediteze - cu voce tare - asupra condiţiei sale de arivist fără scrupule... Nu ar fi fost ştirbită credibilitatea lor? Cînd Paul şi Peter încep să furnizeze raţiuni pentru conduita lor asasină, în Funny Games, imediat e clar că fac pe clovnii, că se prostesc, pentru a ironiza cauzalismul după care judecăm realitatea, atît cea obiectivă, cît şi cea din istoriile literare sau cinematografice. Dar cînd Joker începe să îşi discute principiile, chiar dacă e clovn, el explică temeinic ceea ce deja e înţeles din isprăvile sale, iar această atitudine tautologică îi slăbeşte prestanţa.

În acest sens, al explicaţiilor date de Joker, The Dark Night poate fi o bună introducere în filmele amintite în paragraful anterior, toate vorbesc despre universul terorii, al destinului, al crimei, iar ţinuta caracterelor de acolo (fraţii mai mari ai lui Joker) găseşte o bună tematizare în relatările pe care personajului lui Nolan le face în legătură cu el însuşi. Din punct de vedere narativ, însă, alegerea lui Nolan e un sacrificiu deranjant astăzi, cînd pot fi aflate numeroase interpretări ale modus-ului operandi terorist în spaţii alternative cinematografiei. La aproape cincizeci de ani după epilogul din Psycho nu cred că spectatorul mai are nevoie de mura-n gură specifică unei corecte raportări la un film, o poziţie care, la extrem, poate fi dobîndită prin intermediul criticii de specialitate; şi, pe latura aceasta, cinematografia însăşi ar trebui să încerce să nu blocheze înainte de generic anumite linii de analiză care pot şi ar trebui să aparţină conversaţiilor post-filmice.

Chiar dacă putea fi mai subtil (şi, prin aceasta, să pluseze în partea de conţinut), The Dark Night rămîne un film serios şi îndrăzneţ - în ceea ce priveşte genul, şi un fim reuşit - ca spectacol cinematografic. Din acest punct de vedere, The Dark Night va fi reperul verii 2008 şi una dintre pietrele de căpătîi ale cinematografiei-spectacol din anii 2000.



 Toate articolele despre Dark Knight, The


1 comentariu

  • corect comentariu, si cu patos
    saureign [membru], 28.08.2008, 15:18

    ...insa e filmul in sine e prea mult zgomot pentru prea putin. E hilar sa construiesti o demonstratie ampla si greoaie pe costumul de latex al lui Batman.
    Restul e $$$.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 De la Batman la The Dark Night, Redacţia HBO
 De ce e Dark Knight filmul anului?, Alin Ludu Dumbravă
 dimensiunea Batman - The Dark Knight, Maria Balabas
 Batman şi lumea fără reguli. Din nou - The Dark Knight, Smaranda Şchiopu
 Definiţie pentru perfecţiune - The Dark Knight, Cristian Pagu
 Toate articolele despre Dark Knight, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer