Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Portret Ştefan Iordache

Umbre la malul mării: Ştefan Iordache


Alice Georgescu

Dilema Veche, septembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu sînt nici două săptămîni de cînd, la Mangalia, mergînd agale pe aleea de pe ţărm spre o simpatică "terasă" unde urma să lichidăm nişte guvizi prăjiţi, mă amuzam împreună cu o prietenă, amintindu-ne cum, anul trecut, tot acolo, pe o ploaie torenţială, Ştefan Iordache, instalat sub prelata grea de apă şi înconjurat de cîţiva misterioşi amici locali şi de un peisaj reconfortant alcătuit din carafe şi pahare, poftea pe cîte-un cunoscut să i se alăture (mă rog, nu chiar la aceeaşi masă...), "că fac ăştia un mujdei fantastic". Ori să fi fost acum doi ani? Sau acum trei ani? Imprecizia amintirii era motivată de recurenţa împrejurării: ani la rînd, membru permanent în juriul Galei Tînărului Actor, Iordache era de găsit, la orele prînzului şi cinei (ba, uneori, şi între ele) la aceeaşi terasă, la aceeaşi masă, cu, parcă, aceiaşi tipi în jur, formînd un fel de zid de apărare împotriva curiozităţii trecătorilor, pentru un om care iubea viaţa, dar fugea de oameni. Sau de unii oameni. Din spatele acestui zid de camaraderie simplă, relaxată, fără fumuri şi fasoane, ochii negri ai comedianului-tragedian fixau apăsat şi ascuţit, pentru o clipă scurtă, pe cîte unul (sau, mai lung, pe cîte una...) dintre cei aşezaţi în preajmă. Din cînd în cînd, o exclamaţie, o replică rapidă te lămureau că, aparent distant şi distrat, Iordache auzea tot şi vedea tot. Şi, într-un fel, încasa tot. De aici, poate, redutele de-atîtea feluri pe care le ridica între el şi restul lumii.

Tocmai mă apucasem de scris despre Mangalia din acest an cînd am auzit la radio - nu sînt nici patru zile - "ştirea" despre moartea lui Ştefan Iordache. O ştire neverosimilă şi cu aer de glumă proastă, ca o răzbunare a paparazzilor de care actorul fugise tocmai la Viena, ca să fie lăsat în pace. Auzisem, chiar în timpul Galei, că nu se simte prea bine (de-asta nu venise) şi că s-a internat pentru nişte investigaţii - dar cîţi cetăţeni nu fac la fel?! Spectacolul în care ţinea capul de afiş, la Teatrul Naţional, abia avusese premiera înainte de vacanţă şi urma să fie reluat în curînd.

Recunosc că prima mea reacţie la auzul imposibilei veşti a fost una oarecum dură şi evident lipsită de vreo urmă de duioşie: a mai dispărut încă un actor care putea să joace orice! Or să fie şi mai multe distribuţii "descoperite"! În al doilea moment, cu o amărăciune dureroasă, ivită pe neaşteptate, m-am gîndit că, probabil, Ştefan Iordache ar fi apreciat o asemenea răceală. Măcar în aparenţă. Reacţia era, neîndoielnic, una profesională. Timp de cîteva zile, la Mangalia, urmărisem perindarea pe scenă a unor tineri actori pe care, e de presupus, directorii de teatru abia aşteaptă să-i angajeze (între altele, Gala are şi rolul unui "tîrg de joburi", cum se zice acum, unde doritorii de angajamente susţin public primul "interviu"). Să-i angajeze, anume - în condiţiile în care majoritatea covîrşitoare a scenelor instituţionalizate îşi menţin statutul de teatre de repertoriu -, nu pentru un rol, nu pentru un spectacol, ci pentru a-şi completa trupa cu un interpret capabil să intre (eventual, peste noapte) în cît mai multe dintre "pieile" existente în uriaşa magazie a dramaturgiei universale. Un interpret care să se descurce la fel de bine în comedie şi în tragedie, în drama clasică şi în drama (ultra)modernă, în travesti şi în compoziţie, în spaţiu tradiţional şi în stradă, în pivniţă, în pod sau în cafenea, într-o sală de tip studio şi în mijlocul unui stadion. Care să se mişte bine şi să vorbească bine, ba, la o adică, să şi cînte bine, care să înveţe rolul repede şi să nu-l uite uşor, care să improvizeze inteligent şi cu graţie. Nu am prea văzut asemenea interpreţi în festivalul mangaliot, iar singurul care părea să se apropie de acest ideal fusese situat de juriu (ca beneficiar al unui premiu special transmisibil, adică, practic, atribuit lui doar pe durata unui an) în urma celui ce căpătase trofeul suprem - o nedreptate atît de surprinzătoare, în context, încît comentariile aproape că nu mai au rost.

La discuţiile din obişnuitul colocviu festivalier (care, din păcate, au loc, la fiecare ediţie, înainte de finalul concursului, neputînd, de aceea, să vizeze evoluţia tuturor participanţilor) s-au auzit, în acest an, reproşuri mai clar formulate la adresa învăţămîntului teatral, principalul responsabil de calitatea profesională precară a foarte multor (mult prea multor!) absolvenţi. Au fost - ca niciodată pînă acum - reproşuri emise inclusiv de tinerii concurenţi, care au denunţat insuficienta atenţie ce le-o acordă profesorii, copleşiţi de numărul exorbitant al studenţilor. Desigur, menirea Galei nu este aceea de a pune sub acuzare şcoala românească de teatru; cum, însă, "dascălii" respectivi, indiferent că funcţionează "la stat" ori "la particular" (ori la amîndouă...), ocolesc cu încăpăţînare dezbaterile pe tema produselor muncii lor, cineva, undeva, cumva trebuie să atace, totuşi, subiectul. Malul mării nu este, din acest punct de vedere, un loc mai rău ca altele.

...Chiar dacă eu, una, aş fi preferat ca acest mal al mării să rămînă locul unde ştiam că îl voi zări pe Ştefan Iordache la început de septembrie, pe soare sau pe ploaie, aşezat la o masă şi înconjurat, ca de o fortăreaţă, de carafe, pahare şi amici misterioşi.



 Toate articolele despre Portret Ştefan Iordache


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Adio, domnule Iordache!, Iulia Popovici
 Ştefan Iordache - Legenda vie devine istorie, Mihnea Columbeanu, omagiu lui Ştefan Iordache (actor)


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer