septembrie 2008
Începând cu data de 30 septembrie 2008, echipa Operei Comice pentru Copii vă invită la a zecea stagiune din istoria sa. Primul spectacol al sezonului, ce va fi prezentat începând din 30 septembrie în fiecare luni şi marţi, la orele 14 şi 16, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor Opera Comică pentru Copii, este musicalul O noapte furtunoasă de Roman Vlad - o adaptare după I. L. Caragiale.

O noapte furtunoasă în versiune muzicală semnată de tânărul compozitor Roman Vlad face parte din proiectul "Caragiale", coordonat de Mircea Diaconu. Istoricul acestui proiect începe în 2003 şi constă în adaptări după opera lui Caragiale, precum Un pedagog de şcoală nouă, O noapte furtunoasă şi, în perspectivă, spectacolul Vizita. Smaranda Oţeanu-Bunea, director al Operei Comice pentru Copii, ne-a declarat: "De la piesa lui Caragiale şi până la opera lui Paul Constantinescu, textul a trecut printr-o seamă de modificări, iar până a ajuns la forma din musicalul anului 2008 O noapte furtunoasă au fost necesare multe alte intervenţii. Este un spectacol neobişnuit, care-i vizează pe adolescenţi, dar este interesant şi pentru cei matur."

Spectacolul O noapte furtunoasă îi are în distribuţie pe Rodica Ocheşeanu, Gabriela Daha, Vicenţiu Ţăranu, Vali Racoveanu, Eugen Voicu, Daniel Filipescu, Valentino Tiron şi tânăra solistă pop Roberta, acompaniamentul fiind asigurat de Constantin Petrovici. Scenografia îi aparţine Vioricăi Petrovici, iar coregrafia lui Valentin Roşca.

Musicalul O noapte furtunoasă se va mai juca pe 6, 7, 13, 14, 20 şi 21 octombrie 2008, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, în perioada 22-30 octombrie 2008, compania urmând a susţine un turneu în Statele Unite cu acest spectacol.

Fondată de muzicologul Smaranda Oţeanu-Bunea în 1998, Opera Comică pentru Copii a fost instituţionalizată în 2003. Compania are stagiune permanentă şi se află în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Structura stagiunii a fost gândită în paralel cu anul şcolar - începe în octombrie şi se încheie în iunie, cu pauze în timpul vacanţelor. Spectacolele sunt prezentate la Palatul Naţional al Copiilor, dar, o dată pe lună, compania prezintă spectacole la Câmpina.

Stagiunea de-abia se deschide, surprizele vor continua!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus