Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de Teatru Avignon 2008

Teatrul şi feminismul - Monoloagele vaginului


Magdalena Boiangiu

Ziarul de duminică, iulie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Citesc în ziarul Le Monde o pagină întreagă dedicată piesei Monoloagele vaginului, prezentă şi anul acesta în secţiunea "off" a Festivalului de la Avignon 2008. Premiera a fost în 1996, într-o sală plină de fum (campania anti-fumat nu luase amploarea de astăzi) din Greenwich Village, la New York şi nimeni nu bănuia că acest text, la limita dintre document şi dramă convenţională, va avea o asemenea carieră mondială: tradusă în 45 de ţări, în lume, este cea mai jucată piesă contemporană. Scrisă de Eve Ensler piesa ordonează confesiunile a 200 de femei: poveştile astfel obţinute, sunt rostite de pe scenă, de către o actriţă, care e obligatoriu ascultată de alte două, fiecare dintre ele urmând să expună intimitatea altor persoane, devenite pentru scurt timp personaje.

Din trecutul Evei Ensler, victimă în copilărie a abuzurilor sexuale, din experienţa ei de reporter de război în Bosnia, a început schiţa acestei piese, continuată prin călătorii în lumea întreagă. Experienţele dure ale personajelor reale compun o lume unde femeile sunt victime în primul rând prin ceea ce li se întâmplă, în al doilea rând prin surzenia cu care sunt întâmpinate mărturiile lor. Când povesteşte unor bărbaţi, fie ei şi în uniformă de poliţist, condiţiile unui viol, femeia face faţă unor întrebări implicite: oare nu este ea însăşi vinovată, prin felul cum s-a îmbrăcat, prin ce a spus sau n-a spus, nu i-a provocat pe violatori, nu le-a semnalizat că e "disponibilă"? Violenţa conjugală nu este un drept al celui mai tare de a-şi impune prin orice metode voinţa în faţa celui mai slab, în cadrul unei legături "create în ceruri"?

Demersul autoarei nu se limitează la descoperirea uneia dintre feţele brutale ale lumii în care trăim, ci ţinteşte schimbarea unor atitudini, examinarea din alt punct de vedere a unei întregi serii de relaţii dintr-o realitate acoperită de o falsă pudoare. Piesa nu a fost doar o reuşită teatrală, ci şi un succes militant: în 1998 s-a născut V-Day. Conform articolului din Le Monde, organizaţia a strâns, în zece ani, 50 de milioane de dolari, susţinând procesele intentate de femei şi creând cămine unde să se poată adăposti femeile victime ale violenţei.

Teatrul a însoţit mereu această aventură: în ţările democratice, actriţe cu renume şi-au pus în joc prestigiul pentru a juca într-o piesă cu un titlu provocator şi cu un conţinut tulburător. Procedeul e simplu: la o anumită dată, anunţată pe site-ul american, se caută o sală pusă la dispoziţie gratuit, spectacolul e jucat de voluntari şi 90% din banii obţinuţi din vânzarea biletelor sunt puşi la dispoziţia organizaţiilor locale iar 10% sunt donaţi "cauzei anului". Acolo unde obiceiurile sau legea consacră rolul de victimă al femeii, reprezentaţiile au implicat riscuri concrete. Actriţa Amula Merter, din Turcia, a riscat puşcăria pentru că a vrut să organizeze un turneu în Pakistan cu această piesă. Nici mişcările feministe tradiţionale n-au privit cu prea multă simpatie apariţia unei noi forme de luptă. Vizibilitatea în domeniul activismului politic poate fi un factor de concurenţă la fel de puternic ca orgoliile teatrale.

Monoloagele vaginului s-a jucat şi în România, într-un spectacol conectat la reţeaua internaţională, montare coordonată de Alina Nelega. A şocat titlul, s-au distribuit multe invitaţii, dar impactul nu s-a produs, şi nu din vina artiştilor. Nici atunci şi probabil nici acum, societatea românească nu e dispusă să preia această problemă sub aspectul ei general. Se pune mult mai multă pasiune publică în descifrarea cazului Elodia decât în conştientizarea unor realităţi cumplite care privesc jumătate din populaţie (sau din electorat, dacă aşa e mai uşor de înţeles). Are teatrul românesc vreo vină? Nu. Dar nu are nici vreun merit în cealaltă direcţie.



 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Avignon 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Magdalena Boiangiu


Alte articole

 Istorice, tragediile romane - Avignon 2008, George Banu, traducere de Magdalena Boiangiu
 Radu Afrim, premiat la Avignon Off 2008, Comunicat de presă
 Festivalul de la Avignon 2008: din Infern în Paradis, Matei Martin
 Premieră mondială cu un text de Fundoianu la Avignon 2008, Robert Adam
 Teatru parizian 100% românesc la Avignon 2008, Robert Adam
 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Avignon 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer