Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Pana de automobil

Pe ultima sută - Pana de automobil


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un obicei străvechi - nu ştiu cât ţine el de tradiţiile scenei şi cât, de năravurile locului - face ca, deşi se întâmplă să treacă şi câte-o lună întreagă fără premiere (mai ales în timpul iernii), cu două-trei săptămâni înainte de închiderea stagiunii, tocmai când căldura începe să devină apăsătoare, teatrele să scoată, unul după altul (şi una după alta), noutăţile. Sunt noutăţi un pic mai coapte sau cât se poate de crude, adică montări terminate mai demult dar încă "nerodate" sau, dimpotrivă, trufandale ce vor inaugura afişul la toamnă.

Deşi, în aparenţă, calculul "managerial" pare neinspirat, în realitate politica aceasta e cât se poate de avantajoasă: spectacolele într-adevăr noi vor intra în vacanţă cu siguranţa dată de verificarea, fie şi sumară, la public, iar prospăturile mai vechi, reînviate sub ploaia, oricât de zgârcită, a aplauzelor, vor fi reconsiderate şi corectate, spre a rezista unei curse cât mai lungi. Altfel spus, teatrul funcţionează, până şi în cele mai mici amănunte, altfel decât lucrurile şi întâmplările realităţii cotidiene. Este un adevăr de care - mai ştii? - se vor convinge până la urmă chiar şi neobosiţii (dar foarte obositorii) partizani ai scenei ca anexă a actualităţii şi Actualităţilor.

Printre instituţiile de spectacol care au ţinut să se ilustreze prin hărnicie până şi pe ultima sută de metri dinainte de concediu s-a numărat şi Teatrul de Stat din Constanţa. Mărturisesc că titulatura aceasta, citită (cu oarecare dificultate) pe minuscula copertă a minusculului caiet-program al spectacolului Pana de automobil, m-a surprins: ultima dată când o vizitasem, neliniştita scenă dramatică de la malul mării se numea Teatrul Naţional "Ovidius"; asta după ce-şi zisese, o vreme, "Metamorfoze" (idee, în context, oarecum ironică), adică după ce încetase să se mai cheme Teatrul Dramatic din Constanţa. Alături de dislocarea din clădirea pe care a ocupat-o timp de decenii şi mutarea în sala - improprie - a fostului "Fantasio", precum şi de ameţitoarele (re)reorganizări administrative, care au aruncat teatrul, ca pe o minge, din grija unei entităţi tutelare într-a alteia, sau de comprimările, extinderile şi iar comprimările de autoritate (la un moment dat, Teatrul de Păpuşi ţinea şi el de teatrul "mare"), noua modificare onomastică împrumută scenei constănţene aerul unei corăbii-fantomă. Iar faptul că, a proposito, omului îi vin în minte şi alte sintagme celebre, precum corabia beată sau corabia nebunilor, nu ţine, mă tem, de vina altcuiva decât a matrozilor în chestiune.

Spectacolul oferit, în premieră absolută, de Teatrul de Stat din Constanţa, amintitul Pana de automobil, în regia lui Sorin Militaru, porneşte de la nuvela omonimă a lui Friedrich Dürrenmatt, adaptată, pentru ocazie, de Mihaela Michailov. Scriitorul elveţian (1921-1990) este cunoscut publicului mai ales ca dramaturg, autor, printre altele, al intens jucatei The Visit / Vizita bătrânei doamne, transformată şi în film, cu Ingrid Bergman şi Anthony Quinn; tot cinematograful a dat notorietate şi acestei nuvele, pelicula respectivă avându-l pe Alberto Sordi în rolul principal.

Naraţiunea imaginează, în stilul realist-grotesc tipic lui Dürrenmatt, păţania lui Alfredo Traps, un reprezentant comercial care trebuie să petreacă o noapte într-un sat unde e oaspetele unui judecător pensionar. Pentru a trece timpul, gazda pune în scenă, împreună cu alţi trei vecini matusalemici "de profil" (un ex-procuror, un avocat în retragere şi un fost... călău), procese celebre; când le pică vreun vizitator, îi explică ei lui Traps, îl distribuie pe acesta în rolul acuzatului - amuzant, nu? Plictisit la început, Traps se prinde apoi în joc, dezvăluindu-şi treptat viaţa - deloc exemplară, ceea ce îi aduce, în final, condamnarea la moarte; în glumă, fireşte... O glumă ce încetează brusc dimineaţa, în faţa trupului condamnatului, care se leagănă la capătul unei frânghii.

Moralist modern - şi, de aceea, nu lipsit de cinism -, Dürrenmatt descrie întâmplările pe un ton rece, sec, ton pe care adaptarea l-a pierdut, cumva, insistând repetitiv asupra unor pasaje sau dilatându-le nemăsurat pe altele; de exemplu, pe cele unde apare servitoarea, care, jucată în travesti, cu unele exagerări, de Marian Adochiţei, ajunge, din personaj episodic, un veritabil avatar al Destinului (?!). De altfel, intervenţia fatidică e materializată şi în alt personaj, Povestitorul (întrupat, în travesti invers, dar tot cu exces de gestică, de Lana Moscaliuc), care nu povesteşte prea multe, însă care, machiat(ă) în stil clovn, introduce în poveste un element dintr-o zonă de semnificaţii complet diferită, ceea ce complică inutil totul. Iar glumiţele de gust discutabil nu ajută nici ele la ceva. Spectacolul, care se joacă având spectatorii amplasaţi pe scenă, rezistă printr-o frumoasă imagine plastică, datorată decorului semnat de Cosmin Ardeleanu (costumele aceluiaşi sunt mai puţin entuziasmante) şi unui light-design rafinat, ca şi prin evoluţia bună a grupului de bătrâni alcătuit din Lucian Iancu (Procurorul), Eugen Mazilu (Avocatul), Mihai Sorin Vasilescu (Călăul) şi Alexandru Mereuţă (Judecătorul). În rolul acuzatului, Iulian Enache a fost, în reprezentaţia văzută de mine, neconvingător şi abia audibil; se auzea, în schimb, sufleorul.

Tot în buza vacanţei, am văzut şi premiera unui spectacol produs de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti (ArCuB): Domnul Sisif de Radu F. Alexandru, în regia lui Mircea Cornişteanu, scenografia lui Puiu Antemir şi avându-i ca protagonişti pe Ileana Stana Ionescu şi pe Ion Lucian. O poveste despre relaţiile de cuplu, care nu încetează să fie complicate şi pline de surprize nici atunci când partenerii au petrecut împreună aproape o jumătate de veac. Cum spectacolul se va relua la toamnă, mă voi opri mai mult asupra lui altă dată, mai ales pentru plăcerea de a vorbi despre jocul unor supervedete (adevărate!) care sunt, în primul rând, superactori.



 Toate articolele despre Pana de automobil


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer