România Liberă / martie 2004
Povestea Annei Frank, adolescenta care şi-a scris jurnalul înainte de a fi trimisă în lagăr, la moarte, împreună cu toţi cei care se ascunseseră de ocupanţii nazişti, timp de doi ani de zile, e de mult cunoscută, chiar la noi. Jurnalul ei a fost tradus şi publicat în urmă cu vreo 30 de ani.

Recent, Teatrul Evreiesc de Stat (TES) a prezentat pe scenă această poveste, tragică şi emoţionantă, în viziunea lui Alexandru Hausvater. Spectacolul aminteşte de teatrul expresionist, cu actorii - reprezentînd familiile de evrei care se ascund într-o aripă a unei firme din Amsterdam - evoluînd în scene mute, în timp ce de pe o tribună din fundal, spiritele vorbesc în locul lor. Spaţiul închis, unde claustraţii trebuie să nu facă nici un zgomot cît timp jos sunt funcţionarii firmei, este cel al vieţii, cu bucuriile şi necazurile sale.

Aici înfloreşte pubera Anna Frank, aici simte primii fiori ai dragostei şi tot aici suferă cu toţii de foame, dar se şi bucură de victoriile aliaţilor. Viaţa se desfăşoară mai departe, pînă în momentul cînd funcţionarul hoţ de la firmă îi aude şi îi trădează. Dacă, închişi acolo, ei îşi trăiau, totuşi, propria viaţă, descoperiţi de Gestapo şi scoşi la aşa-zisa lumină a zilei, ei intră pe culoarul spre moarte. Alexandru Hausvater şi-a construit spectacolul pe acest paradox: spaţiul închis e al unei libertăţi, al unui fel de normalitate, în timp ce "eliberarea" duce spre captivitatea totală. Regizorul îşi scoate actorii chiar în stradă, cu un procedeu care îi este specific, invitînd şi pe spectatori să privească scena finală, îmbarcarea în maşina cu zvastică, de la ferestrele teatrului. Dacă spectatorul e întîmpinat, în holul de la intrare, de un motociclist nazist, el este şi condus, la plecare, de zvasticile şi roşul tipic nazist (ba, pardon, şi comunist).

Personalităţile viitoarelor victime sunt desenate cu talent şi profesionalism de: Geni Brenda (Anne Frank), Natalie Esther, actriţa care a cîştigat Gala Tînărului Actor "Hop", de anul trecut, Nicolae Călugăriţa, Luana Stoica, Arabela Neazi, Nicolae Predica, Marius Călugăriţa, Alex Mihai, Bianca Dumitriu, Octavian Cercel, Veaceslav Grosu, Cristina Cîrcei, Mircea Dragoman şi ca "spirite": Rudy Rosenfeld, Leonie Waldman Eliad, Roxana Guttman. Decor: Constantin Ciubotariu, costume: Viorica Petrovici.

Spectatorii stau, ca de atîtea ori la spectacolele lui Hausvater, pe scenă, în imediata vecinătate a "faptelor", ceea ce are probabil un efect special de natură emoţională asupra lor. Simţi că asta ţi se poate întîmpla şi ţie, ceea ce e foarte important.

Impresionante şi paginile care ţin loc de caiet-program, un document zguduitor asupra holocaustului în Olanda.

"Direct din Amsterdam: Anneee Frank!" este un spectacol de mare tensiune emoţională, obţinută cu mijloace dintre cele mai moderne.
De: Goodrich, Hackett, Otto Frank Regia: Alexander Hausvater Cu: Leoni Waldman Eliad, Rudy Rosenfeld, Roxana Guttman

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus