Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Verva sarcastică a Concertului pentru vioară de Dmitri Şostakovici


Marcel Frandeş

octombrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii "George Enescu" din 18 octombrie 2008 a fost dirijat de Lawrence Foster şi l-a avut ca solist pe violonistul Remus Azoiţei. Programul a cuprins: Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în la minor, op. 77 de Dmitri Şostakovici, Rapsodia spaniolă, Pavana pentru o infantă defunctă, Alborada del gracioso şi Bolero-ul de Maurice Ravel.

Atmosfera concertului era apropiată de cea pe care spectacolele BBC - PROMS o generează constant. De la intrarea Orchestrei pe podium, publicul, deosibit de numeros, mult peste locurile sălii Ateneului Român, a salutat artiştii interpreţi, prin aplauze prelungite. Membrii Orchestrei simfonice, dirijorul şi solistul, precum şi interpreţii Corului Filarmonicii (aflaţi în sală printre spectatori) purtau o banderolă albă pe braţ, în semn de protest faţă de diminuarea drastică a veniturilor salariale.

Seara de muzică a debutat cu Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în la minor, op. 77 de Dmitri Şostakovici. Violonistul Remus Azoiţei a cântat magnific acest concert extrem de dificil şi rar interpretat pe scenele din România. El a reuşit să construiască sonor acest monument cvadripartit, surprinzând specificul fiecărei părţi: Nocturnă, Scherzo, Passacaglia şi Burlesca.

De la început s-a putut percepe o voinţă de interpretare şi o sobrietate copleşitoare. Introducerea sumbră, apăsătoare de o maximă interiorizare, cântată de partida de violoncel, a pregătit intrarea viorii soliste. Sunetul lui Remus Azoiţei, de o expresivitate care ţinea publicul cu răsuflarea tăiată, se înălţa candid. Melodia alambicată a temei, plină de cromatisme, răsuna cu o mare fluenţă. Chiar şi în planul ei dinamic minim, calitate aurită a rostirii se revărsa plină de generozitate.

Remus Azoiţei deţine o desăvârşită artă a modelării cantilenelor. Arcuşul său pare că e viu. Respiră, atingând corzile cu greutatea conferită de relaxarea controlată a braţului drept. Totul se desfăşoară cu naturaleţe, iar traseul optim ales, între căluşul şi tastiera viorii, este cel care conferă plasticitate şi culoare sunetului său suplu. În Scherzo, cea de-a doua mişcare a lucrării, violonistul a surprins acel caracter demonic despre care vorbea David Oistrah, dedicatarul Concertului nr. 1, în la minor, op. 77. Cu accente expresive, marcate simultan, prin înteţirea vibrato-ului şi sporirea vitezei la începutul trăsăturii de arcuş, solistul reda cu autenticitate ritmica dansantă de sorginte populară. La aceasta el adăuga grotescul cerut de muzica secţiunii centrale a Scherzo-ului, Poco più mosso. Unele valenţe dirijorale ale violonistului erau vizibile, mai ales în momentele de ţesătură ritmică şi polifonică de mare complexitate, când prin gesturi hotărâte impulsiona compartimentul corzilor. De altfel, Remus Azoiţei va interpreta în noiembrie 2008 toate concertele de Bach, Vivaldi, precum şi Ciaccona de Bach, la St. Martin in the Fields, în calitate de solist şi dirijor al formaţiei London Musical Arts.

Tragismul temei din Passacaglia, partea a treia a Concertului nr. 1 de Şostakovici, şi bogatele semnificaţii ale variaţiunilor au culminat cu imensa cadenţă a viorii soliste. Virtuozitatea execuţiei era dublată de o concentrare a discursului violonistic. Finalul lucrării, Burlesca, Allegro con brio, a impresionat prin forţa de sugestie şi bogăţia evenimentelor sonore.

La cererea publicului, violonistul Remus Azoiţei a interpretat Sarabanda din Partita a II-a în re minor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Mişcarea aşezată permitea rostirea expresivă, interiorizată a muzicii, prevestind tragismul Ciacconei, motivul den Tod (moartea). Frumoasă şi surprinzătoare repetarea temei în pianissimo. Tratarea ornamentală a tiradelor anacruzice, sublinierea discretă, dar sensibilă a opririlor pe acordul subdominantei şi liniştea frazei de încheiere, cu saltul descendent de octavă, readuceau spiritul stilului Baroc. Remus Azoiţei cântă pe o vioară Nicolo Gagliano din 1753.

În partea a doua a serii, dirijorul Lawrence Foster - unul dintre cei mai importanţi promotori ai muzicii lui George Enescu în lume -, a oferit publicului, cu concursul Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", câteva opusuri ale compozitorului francez impresionist, Maurice Ravel: Rapsodia spaniolă, Pavana pentru o infantă defunctă (cea mai interesant şi viu realizată), Alborada del gracioso şi Bolero-ul.

În Bolero, dirijorul Lawrence Foster a arătat o măiestrită dozare a crescendo-ului. Arta unică de orchestrator al lui Ravel era astfel, pusă în lumină prin relevarea culorilor şi a dinamicii. Şi totul pe fondul ostinato-ului ritmic.

Orchestra simfonică merită toată lauda. Rolul ei de subtil acompaniator în Concertul de vioară, op. 77 de Şostakovici, precum şi cel de vedetă a lumii timbrale raveliene a fost interpretat memorabil.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Concertul aniversar al Filarmonicii George Enescu - 140 de ani de existenţă, Marcel Frandeş
 Cu bastonul prin Bucureştiul muzical, Florian F. Baiculescu
 Orchestra barocă a Uniunii Europene la Bucureşti, Marcel Frandeş
 Jazz. Succese româneşti, Alexandru Şipa
 Dan Grigore, Dominique Merlet, Alexandru Tomescu, Florian F. Baiculescu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer