octombrie 2008
Boogie
Filmul Boogie în regia lui Radu Muntean a primit pe 19 octombrie 2008 Premiul Zicherman Family Foundation pentru Scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Hamptons (HIFF), unde a avut în aceste zile premiera sa americană. Scenariul filmului este semnat de Alexandru Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu. Premiul a fost înmânat actriţei Anamaria Marinca, a cărei participare în festival a fost susţinută de Institutul Cultural Român de la New York.

După primirea premiului, zâmbind, Anamaria Marinca a declarat ICRNY: "Şi de data asta am purtat noroc filmului pe care îl reprezint!"

David Nugent, directorul de programare al Festivalului de la Hamptons, care a selectat filmul în urma vizionării acestuia la Cannes, a declarat: "Boogie m-a emoţionat în mod cu totul special prin faptul că se adresează în mod direct fiecăruia dintre noi, realismul cu care prezintă viaţa în cuplu conferind subiectului ceva universal." În continuare, Nugent a adăugat că probabil românii văd şi altfel filmul, dar pe el l-a făcut să îşi dorească enorm să meargă şi să cunoască România.

"Ne bucură foarte mult că în aceeaşi zi în care Lucian Ban a lansat la Bucureşti turneul european al Suitei de Jazz Româno-Americane, produsă iniţial de ICRNY, filmul lui Radu Muntean debutează în America sub auspicii atât de favorabile. Cred că este dovada concretă a beneficiului de imagine pe care, cu o investiţie modestă, dar bine canalizată, Institutul îl aduce culturii române, declară Corina Şuteu, directorul ICRNY.

Regia: Radu Muntean Cu: Dragoş Bucur, Anamaria Marinca, Mimi Brănescu, Adrian Văncică, Vlad Muntean

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus