Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Experimental - Man.In.Fest, 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cluj? MAN.In.FEST 2008! Prima zi


Florian-Rareş Tileagă

octombrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Hm, a început din nou. E deja al patrulea an când se întâmplă iar lumea a început să vină. Clujul e plin de afişe, hotelurile-s pline de oaspeţi, se vorbeşte de teatru, se joacă teatru, se bea pentru teatru. Asta înseamnă, la prima vedere, a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Experimental MAN.In.FEST, în prima sa zi de 19 octombrie 2008. Dacă, însă, te uiţi mai bine, o să vezi că ai de-a face, de fapt, cu zece zile de festival, cu câte două workshop-uri şi patru spectacole pe zi, pe care n-ai cum să le ratezi pentru că fiecare durează puţin şi ajungi fără probleme la oricare din locaţii.

Aşadar, MAN.In.FEST. Da, se numeşte exact ca revista de teatru şi film www.maninfest.ro, deoarece revista şi Teatrul Imposibil www.maninfest.uv.ro (organizatorul festivalului) au o istorie comună, veche din 2003. Dar nu asta contează acum. Important e că am găsit festivalul la fel ca în fiecare an, din 2005 încoace, atâta doar că anul ăsta nu mai vezi în program trupe româneşti. Deloc. În schimb, sunt douăzeci şi patru de companii teatrale sosite de oriunde altundeva din lume (SUA, Australia, Germania, Polonia, Cehia etc), şi asta pentru că mai nimic din teatrul românesc nu s-ar potrivi, deocamdată, cu ideea de "experiment" a festivalului. Adică poţi căuta mult şi bine o abordare a teatrului altfel decât prin vizorul abuziv al textului şi al star-system-ului, că tot nu găseşti mare lucru. Ceea ce creşte cu atât mai mult răspunderea culturală a acestui festival dezamăgit de tot ceea ce e teatrul românesc, pentru care se autorecomandă ca posibilă soluţie estetică şi ca posibilă alternativă...

Sună bine, dar cât anume din "soluţie" va aduce, cu adevărat, MAN.In.FEST-ul, rămâne de văzut. S-o spună, de azi încolo, reacţiile publicului, care oricum nu se prea înghesuie la "experimente teatrale", sau cum s-or numi ele. Să fie de vină teama aia că "iar n-o să pricep nimic de acolo" sau că "nu mai am chef de ciudăţenii pe scenă"? Da şi nu. Cert e că, până acum cel puţin, festivalul a rămas cea mai sigură cale, din câte există în teatrul nostru, de a contrazice clişeele de receptare ale spectatorilor şi de a-i obişnui cu ideea de experiment artistic, fie că-i vorba de spectacole de teatru non-verbal, gestual, coregrafic, obiectual, muzical sau radiofonic.

În fine. Primul care a spart gheaţa a fost Milkwhite - the ritual of disguise, o producţie olandeză a companiei ZID Theater, în regia Karolinei Spaic. Am, însă, rezerve în privinţa lui. Mari de tot. Nu l-aş mai vedea a doua oară, şi asta nu pentru că n-aş mai avea răbdare, dar mi-e totul clar în cazul lui. Problema e că Milkwhite face parte din categoria spectacolelor pe care le înţelegi doar după ce ieşi din sală şi citeşti sinopsis-ul din caietul-program. Abia atunci te prinzi de scena cutare, de mişcarea cutare, de replica cutare. Simţi că ţi-a scăpat grosul semnificaţiilor. Aaa, asta vroiau să spună? Interesant, îţi zici cu juma' de gură. Abia când citeşti ţi se luminează totul, ai revelaţia spectacolului proaspăt consumat şi uite-aşa te apucă jena că nu eşti destul de atent, de cult, de subtil la teatru...

Fals, fals, fals! Ai tot dreptul să recunoşti că n-ai înţeles nimic din spectacol, mai ales când regizorul se vede încolţit şi se apără trăgând marea minciună: de fapt, dragul meu spectator, nu trebuie să înţelegi logic, nu căuta o poveste clasică; scapă de reflexul de a căuta o explicaţie pentru tot ce vezi etc. Şi, culmea, o spune ştiind bine că în caietul-program a scris un text plin de explicaţii logice despre povestea clasică din spectacol! Ceea ce este o mare escrocherie a regiei... Adică îţi permiţi să ilustrezi în mod abstract nişte idei şi situaţii, declarând că refuzi ideea "învechită" de poveste, ca mai apoi să explici, în caiet, toate acele abstracţiuni printr-o poveste foarte clară. E de necrezut cum unii scriu texte ca să se facă înţeleşi ca regizori...

Cam aşa e cu Milkway. Cât timp eşti în sală şi urmăreşti mişcările contorsionate şi duale ale dansatoarei Tamara Roso (alternanţă de balet clasic occidental şi de dans oriental arhaic), te prinzi că-i vorba de dialogul între două culturi. Tot aşa, replicile stridente ale dansatoarei ("look at me!", "do you recongize me?") trimit la afirmarea identităţii feminine, la marcarea autorităţii, la eliberarea de frustrări. Dar nici prin cap nu-ţi trece că personajul feminin reprezintă, de fapt, o întreagă generaţie de indonezieni aflaţi în căutarea identităţii şi că suferă de obsesia adaptării la lumea albă a Vestului (aha, de-aia îşi acoperă corpul cu sare, pudră şi cremă albă!). Plus de asta, mai e şi imaginea suprearealistă, proiectată în fundal, despre care habar nu ai că reprezintă imaginile unui tărâm iluzoriu unde personajul nu va ajunge niciodată. Pentru informaţii suplimentare, vezi caietul-program...

Altfel au mers lucrurile la Secret Sight, spectacol al trupei austriece Dans Kias, în regia Saskiei Holbling. Fără amăgiri inutile de "uite ideea, nu e ideea", performance-ul celor trei dansatori austrieci s-a menţinut în zona declarat abstractă a corporalităţii, uimindu-ne cu o execuţie coregrafică de zile mari. Dincolo, însă, de plăcerea vizionării unui construct scenic ireproşabil lucrat, stă veşnica întrebare: da, şi? Păi, a fost ceea ce spunea şi titlul - o privire în interior, în măruntaiele psihicului uman, cu toate smucirile lui, care de care mai intense şi neaşteptate. Ceea ce a fost suficient ca să justifice trupurile goale ale actorilor-dansatori, ca o ilustrare fizică a intensităţii lăuntrice. Foarte mult a contat şi fondul muzical - pastă sonoră din zgomote dure şi metalice de ciocnire, de frecare -, ca o presiune a unui spaţiu haotic, greoi în care se mişcă trupurile. Cu toate astea, oricât de tandră şi lirică era compoziţia coregrafică, totuşi întreg spectacolul a fost mult prea de steril, ca o geometrie care se străduieşte în zadar să emoţioneze. Cel puţin pentru publicul clujean, Secret Sight a fost cel mult o mostră de laborator coregrafic, ca o mică eprubetă pentru care îţi lipsesc instrumentele să o cunoşti cu adevărat.

Toate ca toate, dar festivalul abia a început. Merită încurajări, nu? Îl poţi vedea şi la Oradea, acolo unde vor fi şase zile de spectacol, deci şase zile de provocare teatrală. Să vedem...



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Experimental - Man.In.Fest, 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Cluj? MAN.In.FEST! A patra zi, Florian-Rareş Tileagă
 Cluj? MAN.In.FEST! A treia zi, Florian-Rareş Tileagă
 Cluj? MAN.In.Fest 2008! A doua zi, Florian-Rareş Tileagă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer