Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Paranoid Park

Alex-fără-de-blog - Paranoid Park


Alex. Leo Şerban

Libertatea, octombrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Paranoid Park este un film ciudat.

Ciudăţenia nu vine numai din faptul că este un film de Gus Van Sant (independentul american care a făcut un remake identic, deşi în culori, după Psycho al lui Hitchcock - filmat de acelaşi Chris Doyle), ci mai ales din faptul că este o poveste simplă (un puşti care o freacă în parcul din titlu omoară accidental un paznic şi pare că-şi deletează această amintire din minte) spusă parcă dinlăuntrul fişierului pe care Alex, puştiul, l-a golit. Alex ("jucat" alb şi impersonal de Gabe Nevins, pe care Van Sant l-a ales după un casting pe myspace) nu-şi mărturiseşte fapta pe un blog, ci îl vedem de mai multe ori mergînd pe plajă cu un carneţel în care notează. Şi ar părea încă un lucru ciudat - pentru o generaţie pentru care blogul a devenit versiunea publică, "paranoid park"-ul jurnalului intim - dacă nu am vedea că, în acest "neînsemnat" detaliu, stă poate cheia titlului...

Alex seamănă cu toţi adolescenţii abulici filmaţi de Van Sant. Ar putea fi fratele celor din Elephant, care fac un masacru ca şi cum ar face o experienţă în laborator. Este pasionat de skateboard (filmul începe cu cea mai graţioasă odă în imagini adusă acestei subculturi), socializează selectiv şi nu pare să comunice nici cu propria familie. Este, de fapt, un însingurat: atom secret într-un flux de evenimente vizibile. Filmul nu ne spune de la început ce s-a întîmplat; începem să desluşim, treptat, că acţiunile puţin coerente ale lui Alex pot fi amprentele vătuite ale confuziei din capul său. Sau, poate, loviturile de ciocan pneumatic ale unei "conştiinţe" evacuate? Nu avem cum şti: Paranoid Park este - cum spuneam - acel spaţiu alb, fişierul gol al unui computer accesat de oricine. Zona de protecţie individuală din mijlocul unui overload de informaţii. O specie de auto-nihilism: negarea informaţiei. Alex este, subconştient poate, agentul apatic al unei gherile discrete.

Ecranizînd, foarte liber, un roman al lui Blake Nelson, Van Sant îşi urmăreşte obsesiile (lumea adolescenţilor, ambiguitatea fundamentală a faptelor pe care ne bazăm pentru a construi "impresii", legătura dintre imagine şi sunet) dar reuşeşte, în acelaşi timp, să ne ofere unul din cele mai convingătoare (deşi aluzive) "memo"-uri ale lumii fără memorie în care trăim.

(versiune extinsă pentru LiterNet)






 Toate articolele despre Paranoid Park
Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Sfârşitul inocenţei sau poezia amară a unei nopţi în Portland - Paranoid Park, Andreea Chiriac Hentea
 Precum adolescenţa însăşi - Paranoid Park, Giulia Ghica Dobre
 În transă - Paranoid Park, Andrei Gorzo
 O relaţie de durată - Paranoid Park, Andrei Creţulescu
 Gus Van Sant, eternul adolescent - Paranoid Park, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Paranoid Park


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer