Alex Leo Şerban: Blogul tău (http://chestiilivresti.blogspot.com/) este cu totul atipic: vorbeşti doar despre "chestii livreşti", ai un capitol intitulat "Eminescu mon amour", iar categoriile tale se cheamă "lego ergo cogito", "cărţi excelente", "capodopere", "j'adore" şi "oh, those russians" (ce-i drept, există şi "de citit pe budă"...). În plus, ţi-ai însuşit un motto din Cehov ("Toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. Alt criteriu nu am..."), pe care l-ai pus pe frontispiciu. Cum s-ar zice, cu canonul stai bine... Nu ai impresia că eşti "inactual"?
Dragoş Butuzea: Da, sînt inactual pentru că: 1) mă ocup de cărţile mai puţin cunoscute, mai puţin la modă - scrise de Astefiev, Lenz, György Konrad, Mahfuz, Rorty, chiar Micleuşanu; 2) mă străduiesc să mă opun stilului şcolăresc de-a comenta o carte, căutînd să extrag din fiecare lectură două-trei idei sau emoţii, cît mai personale, simplu şi concis. Apoi: "Eminescu, mon amour" nu e un capitol, e chiar un alt blog, pentru care aştept de la oricine - chiar de la ultimul şmenar ce ştie de "tu-eşti-mircea-da-mpărate" - orice fel de colaborare. Vreau aici bancuri, parodii, opinii cît mai diferite despre Eminescu şi poezia lui - altele decît cele canonice made in "Noica, Ţuţea and co." Încerc să-l înviu pe Eminescu de sub cripta prostiei oficializate.
A.L.Ş: Una dintre regulile nescrise ale bloggerimii spune că "oricine are dreptul la opinie". Ce te faci atunci cînd cineva îţi spune că nu dă doi bani pe Cehov - să zicem - şi că puţin îi pasă de ce decid alţii a fi capodopere?
D.B.: Găsesc că e minunată această regulă, e minunat că bloggerimea e încă liberă, virgină de violul statuturilor oficiale. Apoi: sînt capodopere care vor rămîne capodopere şi eşti ori prost, ori rău intenţionat să zici altceva. Cehov e un exemplu - Salonul nr. 6 e o capodoperă de necontestat. După mine, Anna Karenina, Lolita sau Orbitor vor fi citite sau, măcar, pomenite de cititorime. N-ai altă categorisire. "Conflictul" apare atunci cînd spui că Franny şi Zooey a lui Salinger sau romanele lui Beigbeder sînt "de citit pe budă". N-ai ce face decît s-accepţi şi alte opinii, chiar dacă-ţi iei şi-njurături de mamă. Face parte din frumuseţea spaţiului virtual.
A.L.Ş: Crezi că ierarhiile (în literatură, de pildă) sînt necesare? Argumentează.
D.B.: Desigur, e plăcut să faci ierarhii, să simţi că tu ai puterea de a face ordine. Că asta e necesar nu ştiu. Dar ceea ce zic că e cu adevărat important sînt valorile. Ele sînt cele importante, după mine, încă de cînd ne ştim ca fiinţe raţionale. Fără ele, ne omorîm între noi. Vorbesc de valori ca libertate, individ, credinţă, frumuseţe. Ele sînt necesare şi în literatură. Altfel, orice carte e maculatură.