Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Leonce şi Lena

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ghemul magic al fanteziei depănat în Leonce şi Lena


Adrian Ţion

noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Firul poveştii Teatrului "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu, ajuns la a şaisprezecea stagiune profesionistă, îl parcurge cu admiraţie, mândrie şi competenţă Ion Cepoi în volumul reverenţios intitulat Domnul Teatru, recent lansat. Cartea se vrea, de fapt, o monografie despre Marian Negrescu, artistul care se confundă cu teatrul creat de el. Firul poveştii de dragoste dintre prinţul melancolic Leonce şi iubita lui Lena îl desfăşoară cu har şi vivacitate regizorul Horaţiu Ioan Apan de-a lungul a două ore şi ceva de spectacol pe scena teatrului amintit. Şi iată cum evenimentul inaugural al stagiunii cu Leonce şi Lena de Georg Büchner ajunge în această toamnă pe axa brâncuşiană din Târgu Jiu (unde se află şi Teatrul "Elvira Godeanu") în stare să dea culoare vieţii culturale locale şi să atragă atenţia, dacă se poate, mult mai departe de hotarele judeţului, pe o axă teatrală a valorilor proaspete şi convingătoare. Pentru că, nu-i aşa, actul artistic nu cunoaşte limite şi limitări geografico-artificiale atunci când este bine făcut şi merită a fi consemnat ca atare. Ceea ce şi încerc să fac.

Fiind un subiect ofertant în ansamblu la lectură, dar dificil de modelat scenic şi vizual tocmai prin multitudinea de cărări ce ţi se deschid prin hăţişul de lumini şi umbre al textului, montarea spectacolului Leonce şi Lena reprezintă o adevărată piatră de încercare pentru orice regizor. O provocare pe care Horaţiu Ioan Apan şi-o asumă cu obişnuitu-i curaj, secundat de o rigoare artistică exemplară. Riscul cel mare era să se lase sedus de poveste şi să apuce simultan pe mai multe cărări (bătătorite sau nu, nici nu mai contează) încercând să cuprindă complexitatea trimiterilor subtextuale şi încurcându-se de fapt până la urmă în plasa propriilor ţinte sau registre de tratare. Un slalom jucăuş printre luminişuri idilico-feerice, romanţios-puritane sau pişcăcios-ironice era de presupus. Întrezăresc, fireşte, şi alte abordări, dar mă opresc aici deocamdată. A înainta spre înăsprit-parodic şi dominant-grotesc, eludând candoarea şi gingăşia din farmecul iubirii celor doi, poate chiar persiflând-o, numai de dragul exacerbării limbajului buf cu priză la public însemna un alt risc. Riscul ploconirii la efecte facile pentru a surprinde, pentru a anima scena şi a ieşi din plictiseala unor replici prea lungi. Apan a ales echilibristica între ironia romantică şi gagul salvator, ciupind şi din unele şi din altele cu măsură. O lectură în registru comic a unei idile, după cum şi-a dorit-o Büchner însuşi. Astfel că spectacolul are o structură predominant barocă, în subtil consens expozitiv cu nucleul textual.

Atmosfera de basm nu e eludată, dar nici amplificată artificial prin decor. Regizorul a optat pentru o geometrie severă. Un ciudat aranjament scenografic alcătuit dintr-un lung şir de rafturi, oblic aşezat, împarte spaţiul de reprezentare în forme inegale, subliniind adâncimea şi funcţionalitatea planurilor puse în evidenţă. Este rezultatul conlucrării fructuoase, aş zice, dintre regizor şi Eliza Labancz, care este şi creatoarea unor fanteziste şi extrem de expresive costume. Un uriaş cadran scânteind auriu, adus în fundal din lumea serafică a basmului, este mînjit pe diagonală (semn al contactului cu o viciată realitate). Cu arătătoare bezmetice, acest ceas marchează un timp exterior al derutei, al haosului social din ţinut şi un timp interior al rătăcirilor şi al căutărilor virtuale. Regatul Popo al Regelui Peter este bântuit de crime şi tiranie. Un adevărat arsenal horror, format din cranii, capete sângerânde populează scena, ies din rafturile aşezate ca sinistru osuar. Este spaţiul ostil, de groază, în care se înfiripă dragostea pură dintre Leonce şi Lena. Când dragostea prinţului este împărtăşită, acele ceasului indică o acceleraţie, apoi un timp al revenirii la normalitate. Nimeni nu e perfect normal până nu se îndrăgosteşte cu adevărat, pare să spună înţeleptul simbol al lui Cronos din fundalul scenei, care domină peste lumea de patimi a personajelor piesei.

Georg Büchner şi-a pigmentat replicile cu numeroase adevăruri muşcătoare despre lume şi viaţă puse sugestiv în evidenţă de jocul actorilor. De multe ori comunicarea cu spectatorii e directă şi jovială. Cânticelelor existente în text, de tipul E o muscă pe perete, li s-au adăugat altele, la fel de amuzante. Formula joc versus plictiseală (joaca de-a Alexandru cel Mare, etc.) practicată de Leonce şi Valerio (partenerul său de năzdrăvănii) este extinsă la dimensiunea ansamblului, astfel că avem o cavalcadă de giumbuşlucuri, sărituri şi rostogoliri la propriu pe scândura unui podium sau prin nisipul împrăştiat în jurul lui, formulă numai bună să dea măsura libertăţii formelor expresive şi a ornamentaţiei limbajului scenic. Cosmin Brehuţa aduce în Leonce delicateţea şi zburdălnicia adolescentului frumos, curat sufleteşte, iconoclast (atât cât să nu accepte lumea mânjită a adulţilor) dotat cu o mobilitate interpretativă remarcabilă care subliniază frământarea interioară a personajului, neliniştea, căutarea, visarea. Cristian Naum (proaspăta şi reuşita achiziţie a teatrului) intră viguros în scenă, creând un Valentino plin de forţă, voluntar şi autoritar.

Dintr-un virtual "Ubu Roi" în miniatură, avant la lettre, Marian Negrescu reuşeşte să creeze un profil grotesc, extrem de pregnant în rolul tatălui lui Leonce. Demersul său reuşeşte să spargă tiparele feeriei romantice, atrăgând atenţia în mod deosebit asupra unui Rege Peter construit cu multă dibăcie şi savoare expresivă. Un rol memorabil. Voluptatea de a fi în pielea acestui personaj este evidentă. Rolul îl prinde de minune şi nuanţările aduse dinspre grotescul extrem spre parodierea transparentă a moravurilor tiranului arhetipal sunt de un comic irezistibil, vecin cu delirul. După prima apariţie, aştepţi cu nerăbdare a doua lui ivire dinspre final. Şi când apare e leşin. La propriu. Trece pe plan secund şiretlicul căsătoriei prinţului Leonce cu preafrumoasa lui prinţesă. O lovitură sub centură oricărui tip de conducător politic din prezentul nostru răvăşit. Decupez doar o mostră: Regele cere să i se facă nod la batistă "ca să-şi aducă aminte" de poporul său. Alfred Jarry ar fi putut fi invidios pe o asemenea replică. Sau pe o alta: "Întregul sistem e distrus pentru că tabachera e în buzunarul din dreapta", nu în cel din stânga unde trebuia să se afle.

Mădălina Ciobănuc în Lena e finuţă şi fragilă, visătoare şi plină de speranţe atât cât trebuie pentru a menţine echilibrul poveştii apăsând pe talgerul opus grotescului. Totuşi, piesa a fost şi rămâne o "comedie romantică". Însoţitoarea prinţesei prin acest hăţiş al vieţii este Guvernanta interpretată de Simona Urs. Actriţa evoluează între duioşie şi empatie faţă de Lena, dând frâu liber uneori, după cerinţa regizorului, conotaţiilor sexuale. Această latură este uşor redundantă prin perechile de palme rămase ca nişte mănuşi cusute pe rochia ei. Două palme "nerăbdătoare" să mângâie, la fel aplicate, se regăsesc în dreptul sânilor pe rochia vaporoasă a Lenei. Conchidem: subiect romanţios citit comic, aproape burlesc. Ajungem din nou la Eliza Labancz, creatoarea inspiratelor costume. Ea a servit ideea regizorală în componenta enunţată mai sus, acoperind polaritatea limbajului utilizat până la limita alunecării în vulgaritate.

Dar cea mai izbutită inovaţie a spectacolului este tridimensionarea personajului Rosetta. Cele trei interprete (Mariana Ghiţulescu, Irina Leanca, Rodica Adriana Negrescu) sunt investite cu puterea miraculoasă a ursitoarelor care ţes cu dibăcie şi perseverenţă destinele celor doi tineri. Cu dansul lor insinuant, amăgitor, aceste Parce viclene şi languroase rostogolesc ghemul magic din regatul Popo până în regatul Pipi, întinzând firul vrăjit al dragostei care va uni cele două destine. Vizual, spectacolul câştigă în fixarea unor imagini elocvente pentru depănarea poveştii atunci când evoluează aceste Parce cu firele lor de care se agaţă până la urmă cei doi. Acest ghem mi se pare atât de important în angajarea sugestivităţii încât am impresia că trage după el firul întreg al poveştii.

Pe acelaşi principiu al balansului între rizibil şi oribil sunt concepuţi cei doi slujitori ai curţii regale: Maestrul de ceremonii (Ion Alexandrescu) şi Preşedintele Consiliului Curţii (Pompiliu Ciochia). Ei colorează diferit fauna umană adunată slugarnic în jurul regelui la care se adaugă cei doi poliţişti (Constantin Eremia, Ionuţ Stoica) şi cei doi valeţi (Dan Calota, Dan Dobroiu). O faună ce nu diferă prea mult de indivizii ce populează viziunile felliniene asupra unei societăţi decrepite. În contrast cu aceasta - puritatea iubirii. Sunt cele două dimensiuni excelent subliniate în spectacolul lui Horaţiu Ioan Apan cu Leonce şi Lena de la Târgu Jiu.

Libera fantazare pe un text clasic, încărcătura de forme şi semne scenice utilizate, dorinţa de a împrospăta prin simplitate ludică m-au trimis cu gândul, încă din timpul spectacolului, la Frumoasa din pădurea adormită a belgianului Marc Bogaerts de acum câţiva ani care s-a montat pe scena Naţionalului clujean. Aceeaşi coerenţă a ideilor, aceeaşi vitalitate, aceeaşi putere de a construi şi de a stăpâni spaţialitatea basmului romantic. A învăţat ceva Apan de la coregraful belgian? Poate. Şi asta spre binele lui şi al nostru, al spectatorilor.


Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu", Târgu Jiu
Leonce şi Lena de Georg Büchner
În româneşte de Nina şi Iosif Cassian
Regia: Horaţiu Ioan Apan
Scenografia: Eliza Labancz

Distribuţia:
Marian Negrescu: Regele Peter din Regatul Popo
Cosmin Brehuţa: Prinţul Leonce, fiul său, logodit cu
Mădălina Ciobănuc: Prinţesa Lena din Regatul Pipi
Cristian Naum: Valerio
Mariana Ghiţulescu: Rosetta
Irina Leanca: Rosetta
Rodica Adriana Negrescu: Rosetta
Simona Urs: Guvernanta
Ion Alexandrescu: Maestrul de ceremonii
Pompiliu Ciochia: Preşedintele Consiliului Curţii
Constantin Eremia: Primul poliţist
Ionuţ Stoica: Al doilea poliţist
Dan Calotă: Primul valet
Dan Dobroiu: Al doilea valet.



 Toate articolele despre Leonce şi Lena


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer