Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Noiembrie, Bucureşti, Teatru. FNT 2008. Prima zi


Florian-Rareş Tileagă

noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Că a început din nou, e clar. Afişe şi mesh-uri peste tot, lume cu ecusoane, lume fără ecusoane, se vorbeşte de teatru, se merge la teatru. Bine, nu vezi încă neastâmpărul zecilor de spectatori, grăbiţi să ajungă în cinci minute de la Odeon la Green Hours. Dar nu-i rău pentru prima zi. Se ştie că-i vorba de mult teatru, adică de Festivalul Naţional de Teatru, ajuns deja la ediţia XVIII. Aşadar zece zile de spectacole româneşti şi străine, conferinţe şi ateliere, cum bine şade unei sărbători care se întâmplă de optsprezece ani încoace. Ba chiar se vorbeşte de un fel de majorat, de o maturizare a festivalului... Rămâne de văzut.

Deocamdată, îmi pare bine că a început, din moment ce a început atât de bine. Mă refer la spectacolul din deschidere, de la TNB, Sunetul tăcerii, în regia lui Alvis Hermanis, coproducţie a Teatrului Nou din Riga (Letonia) şi a companiei germane Berliner Festspiele. Ştiam una-alta de regizor, de prestigiul şi premiile lui, dar nu asta m-a dat gata. Ştiam ceva şi de ideea spectacolului, dar parcă tot nu-mi era de ajuns să intru bucuros în sală, mai ales că urma să dureze câteva ceasuri bune. Habar n-aveam ce înseamnă timpul în teatrul lui Alvis Hermanis şi cât de bine poţi suporta ore în şir de... rafinament scenic.

Altfel nu le-aş putea spune celor peste trei ore de spectacol în care ţi se spune povestea anilor '60. Dar nu-i o poveste cap-coadă, ci o alăturare de scene cât se poate de obişnuite din viaţa unor hippioţi, care ar face orice pentru muzică, sex şi droguri. Totul, însă, pe coloana sonoră a pieselor celor doi de la Simon and Garfunkel, de unde şi suflul cuceritor de melancolie care inundă fiecare minut de acţiune. De fapt, titlul spectacolului (Sound of Silence, piesă compusă în 1966) arată că punctul de pornire al scenariului a fost însăşi muzica faimosului duo american. Cât despre subtitlu (Concertul lui "Simon şi Garfunkel" care n-a avut loc niciodată în Riga în 1968), e clar că totul are loc în fostul bloc comunist, undeva la marginea capitalei Riga. De altfel şi decorul e pe măsură: un apartament care te înfioară cu pereţii lui scorojiţi, ţevi ruginite, mobilier banal şi culori palide.

Dar până şi în peisajul ăsta mâncat de ruină, euforia libertăţii sexuale îşi face loc fără probleme, astfel că tinerii sunt într-un continuu du-te - vino de la iubire la despărţire. Sigur că pare banal ce descriu aici, dar să vezi cu cât umor sunt jucate toate acele scene de trai simplu, piperat cu bucurii, neajunsuri, amor şi cocaină. Şi e atâta sinceritate în romantismul acestei fresce sociale, încât, fără să vrei, te cuprinde nostalgia nu neapărat după epoca "flower power", pe care poate n-ai mai prins-o, ci după orice fel de vremuri în care comuniunea şi dragostea contau cu adevărat. Oricum, Sunetul tăcerii e un elogiu adus trecutului, fără nici o afectare ridicolă, aşa că e spectacolul celor care gustă Forrest Gump, Easy Rider sau Midnight Cowboy...

Nimic nu se rosteşte pe scenă, tocmai pentru ca fineţea melodică a acordurilor de chitară şi a duetelor vocale să aducă de zece ori mai multă emoţie decât spunerea de replici, oricât de spumos ar fi scrise. Aşa că totul e lucrat naturalist din gesturi şi priviri, ca o bizară compoziţie fotografică în care personajele prind viaţă pe muţeşte. Secvenţele sunt esenţializate şi curg polifonic, de la un capăt la altul al scenei, fără întârzieri şi grăbiri inutile iar actorii compun momente foarte subtile de umor şi sensibilitate. Nu rata aşa ceva, mai ales că, aici, teatrul şi muzica se pun reciproc în valoare. Adică nu poţi să nu asculţi Simon and Garfunkel, când ajungi acasă. Şi apoi să vrei din nou la teatru.

Am fost apoi la Bella şi cavalerul fără nume, spectacol al Teatrului de Comedie, produs în cadrul programului "Comedia ţine la TINEri". Piesa îi aparţine lui Oliver Emanuel, e foarte bine scrisă şi ar fi avut o şansă bună de a fi cunoscută cu adevărat şi la noi, cum s-a întâmplat în festivaluri din Londra şi Edinburgh, dacă spectacolul românilor n-ar fi fost atât de neconvingător şi plăpând. Spun asta pentru că varianta scenică (chiar dacă a preluat corect tema şi structura personajelor) rămâne cu mult în urma textului. Iar textul e cam aşa: Bella şi fratele ei Donny împart un apartament de periferie şi au devenit foarte apropiaţi în urma morţii părinţilor lor. Poate chiar prea apropiaţi, astfel că în momentul când Philip ajunge la cină, lumea lor începe să se destrame. Relaţia lui cu Bella îl sufocă pe introvertitul Donny şi totul intră într-un joc dureros de confesiuni şi provocări, spunând o poveste foarte concentrată despre ură, dragoste, frustrări şi moarte.

Bine, e evident că regizorul (Vladimir Anton) a înţeles piesa, la fel ca şi cei doi actori (Ioana Anastasia Anton şi Lucian Iftime), dovadă că decorul şi dialogurile încearcă pe cât posibil să transmită starea de intimitate, dezordine şi descumpănire. Dar nu e suficient. Neîmplinirea spectacolului porneşte din graba şi lipsa de control emoţional cu care se rostesc replicile. Mai mult, nu există un minim concept al mişcării actorilor, care să cureţe interpretarea de gesturi nesigure, repetate fără sens şi deranjante pentru orice spectator. La fel, ritmul expresiilor faciale, al replicilor, al tăcerilor, al deplasării în scenă e inconstant şi, din această cauză, derutant pentru înşişi actorii. Ar mai fi de corectat şi la nivel de coloană sonoră, acolo unde muzica de atmosferă e folosită prea mult, pe lângă faptul că uneori e oprită brusc, neplăcut. În orice caz, pentru un spectacol de debut regizoral, lucrurile au mers suficient de bine şi de credibil, aşa că spor la treabă!



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Selecţia ca act performativ - FNT 2008, Mihaela Michailov
 Suficienţa naţională - FNT 2008, Magdalena Boiangiu
 Prinzînd polemica de coadă - FNT 2008, Iulia Popovici
 Pe marginea Festivalului Naţional de Teatru 2008: o tentativă de polemică, Cristina Modreanu
 În aşteptare - FNT 2008, Alice Georgescu
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer