FNT 2008: Report in progress

A început impetuos cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (F.N.T.), Bucureşti, 1-10 noiembrie 2008. În seara de deschidere, Sunetul tăcerii. Concertul lui Simon şi Garfunkel (coprodus de Berliner Festspiele şi Teatrul Nou din Riga), scenariul şi regia Alvis Hermanis, a lăsat o trenă largă de emoţie şi de gust bun al serilor la teatru. Inspirat construit din tehnica cinematografică a montajului paralel, cu prezenţe actoriceşti de o foarte bună calitate şi o grijă a detaliului teatral remarcabilă, spectacolul din Letonia s-a impus prin poezie şi autenticitate artistică. Sunetul... este un spectacol despre memorie şi nostalgia trecutului, despre libertatea imaginaţiei şi puterea ei de a crea universuri complementare unei realităţi frustrante, aşa cum era Estul European al anilor '60. De altfel, la întâlnirea cu publicul de la U.N.A.T.C. - organizată de F.N.T. - Hermanis a declarat că "trucul teatral" pe care mizează în declanşarea emoţiei este memoria afectivă a spectatorilor. Şi îi reuşeşte impecabil... aşa cum s-a putut constata şi în cazul unui prim spectacol prezentat la Bucureşti, în urmă cu aproape doi ani, Viaţă lungă.

F.N.T. a început impetuos şi continuă destul de nesigur, prin câteva spectacole oarecare, din secţiunea Spectacole româneşti de top - secţiune care creează un anume orizont de aşteptare, din păcate confirmat doar în mică măsură în cele patru zile de festival prin Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea (Teatrul Naţional ''I.L.Caragiale'', Bucureşti) şi spectacolul lui Mihai Măniuţiu de la Naţionalul din Iaşi, Macbeth, după Shakespeare - într-un anume fel, excesiv în materialitatea şi sonoritatea montării, iar actoriceşte, de asemenea, cu destule stridenţe. Caligula de Albert Camus, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză (Teatrul Municipal de Stat Baia Mare), Platonov de A.P.Cehov, regia Vlad Massaci (Teatru Nottara, Bucureşti), sau Regina frumuseţii din Leenane de Martin Mc Donagh, regia Andreea Vulpe (Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti) nedumeresc pentru includerea lor nejustificată în topul amintit, atingând doar un nivel cu totul banal de teatralitate.


(Aceste impresii sunt un report in progress, vor urma argumente în plus.)