noiembrie 2008
Ajuns la a treia ediţie, după o întrerupere de zece ani de zile, festivalul Dramafest - Bursa de texte noi româneşti 2008 încearcă să reînnoade firele acolo unde au fost rupte cu un deceniu în urmă. Axat pe descoperirea de texte dramatice care să aibă ceva de spus şi care, în urma trecerii lor prin Bursă, să se regăsească pe scenele de teatru, festivalul reprezintă un punct de pornire în tot acest demers, şi totodată o modalitate foarte bună de a vedea ce şi cum se mai scrie, care sunt temele de interes pentru tinerii dramaturgi şi, nu-i aşa, cum sunt ele puse în pagină (pentru a fi mai apoi puse în scenă).

Anul acesta, după o preselecţie realizată de criticii de teatru Iulia Popovici, Oana Cristea Grigorescu şi Eugenia Anca Rotescu, din cele 120 de texte înscrise au fost selectate cinci. Şi de aici încolo a (re)început totul.


Spectacolele lectură

Cele cinci texte rămase în concurs au fost transformate în spectacole lectură şi propuse spre vizionare publicului şi celui de al doilea juriu, compus din Theodor Cristian Popescu (regizor - preşedintele juriului), Alina Nelega (dramaturg), Diana Popdan (ziaristă radio) şi Sorin Crişan (critic şi teoretician de teatru), care juriu a avut de ales între a acorda premiul Dramafest E.ON textului care îl merită şi a nu acorda deloc acest premiu (dacă dintre cele cinci texte rămase în concurs nici unul dintre ele nu scoate capul suficient de sus peste celelalte pentru a înhăţa premiul şi, ulterior a fi produs în stagiunea următoare a Teatrului Ariel) - situaţie în care premiul (în valoare de 10.000 lei) urma a se împărţi în mod egal între finalişti. Pe lângă marele premiu, s-au mai acordat încă două, respectiv premiul pentru textul cu cel mai mare potenţial radiofonic, oferit de Radio Târgu Mureş, şi premiul oferit de Radio Cluj, ambele constând în producerea de spectacole radiofonice bazate pe textele premiate.

Lecturile au fost realizate cu sprijinul Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş, ele fiind următoarele: Blackout de Mugur Grosu (regia: Georgeta Lozincă), Pe mâine de Mihaela Iancu (regia: Cristian Bojan), Bye-bye, America de Carmen Dominte (regia: Oana Leahu), You-tube, o fată nebună de Viorel Cojanu (regia: Liviu Topuzu) şi La mulţi ani, parcă aşa se spune, nu? de Dan Lungu (regia Costin Gavază). Din păcate, la primul spectacol lectură, cel în regia Georgetei Lozincă, nu am ajuns, din motive obiective (parcă aşa se spune, nu?), oprit fiind la semafor de o coloană oficială, care vreme de un sfert de oră a tot trecut, astfel încât nu am mai prins nici un loc în sală (nici măcar în picioare).





Cât priveşte celelalte texte, primul lucru care trebuie spus despre ele este că regizorii lecturilor au făcut tot ce au putut pentru a le pune în valoare. Păstrând limitele unui spectacol lectură, cei mai sus menţionaţi au pus laolaltă ingrediente precum inventivitate, fler, imaginaţie, le-au scuturat şi mixat bine şi le-au amestecat ulterior cu ceea ce au primit să monteze. Rezultatul a fost acela că textul Mihaelei Iancu (un monolog despre o femeie care nu şi-a văzut de cincisprezece ani tatăl şi care se gândeşte o noapte întreagă dacă să îl viziteze sau nu) a fost ajutat de micile artificii regizorale ale lui Cristian Bojan atât cât s-a putut, cel al lui Carmen Dominte (Bye-bye, America) a fost binişor săltat de soluţiile ingenioase găsite de Oana Leahu şi de jocul actorilor, You-tube-ul lui Viorel Cojanu s-a agăţat de vârsta interpreţilor (apropiată de cea a personajelor, care sunt elevi de liceu) pentru a încerca să stea în picioare, iar Liviu Topuzu, prin modul în care şi-a condus tânăra distribuţie, a reuşit să îl adune la un loc, şi, în fine, urarea de la mulţi ani spusă de personajele lui Dan Lungu a fost structurată pe scenă de eforturile lui Costin Gavază.


Textele

Ceea ce este incitant la o astfel de bursă de texte este faptul că, în mod obligatoriu, manifestarea care le adună la un loc îşi propune din start să ia pulsul pieţei (ca să rămânem în domeniu). Există, evident, elementul hazard şi elementul surpriză. Textele vin cu duiumul (ceea ce demonstrează că, în ciuda faptului că Dramafest-ul s-a reluat după o întrerupere mare, de zece ani, el a rămas bine înfipt în memoria născătorilor de texte de teatru, care s-au înghesuit la poarta lui, deschisă la distanţă de un deceniu), apoi ele sunt selectate, pentru a se califica în "finală". Simplul fapt că ele fac obiectul unor spectacole lectură este deja un premiu în sine, pentru că, în acest fel ele sunt prezentate unui segment de public.

După vizionarea variantelor de lectură propuse pe cele cinci finaliste, a devenit mai evident decât niciodată (mă rog, dacă mai era nevoie şi dacă Dramafestul mai avea ceva de demonstrat - eu zic că nu) că avem de a face cu un festival vertical, a cărui caracteristică principală este în primul rând profesionalismul, laolaltă cu puterea de a judeca la rece, fără compromisuri, în încercarea de promovare a valorii. Pus în faţa unui monolog care nu oferă nici un fel de surprize (Pe mâine de Mihaela Iancu), a unui text care porneşte de la o idee incitantă pe care nu prea ştie cum să o dezvolte (Blackout de Mugur Grosu), a unei încercări de a îmbina limbajul (oarecum) poetic cu cel de stradă, dar care încercare rămâne doar atât şi nimic mai mult (Bye-bye, America de Carmen Dominte), a unei tentative de a desluşi problemele adolescenţilor printr-o raportare destul de artificială la ele (You-tube, o fată nebună de Viorel Cojanu) şi a unui text care, din păcate, se termină înainte de a începe (La mulţi ani - parcă aşa se spune, nu? de Dan Lungu), juriul a luat singura decizie care îi certifică obiectivitatea şi refuzul compromisului, anume aceea de a nu acorda în acest an premiul Dramafest E.ON. Pe de altă parte, Radio Târgu Mureş a văzut totuşi ceva în textul lui Carmen Dominte, iar Radio Cluj în cel al Mihaelei Iancu, ele urmând a fi transformate în spectacole de teatru radiofonic.


Trataţiile

La capitolul trataţii au fost trei spectacole în trei seri şi o lansare de carte în ziua acordării premiilor şi închiderii festivalului.

În prima seară, teatrul gazdă (Teatrul Ariel din Târgu Mureş) şi-a prezentat cea mai recentă premieră, antrenantul şi incitantul Taxi Vinil, pe un text de Alina Nelega, în regia Luisei Brandsdoerfer (despre care deja s-a scris pe LiterNet); în a doua seară scena a fost pusă la dispoziţia invitaţilor din Polonia, respectiv Teatrul Stefan Jaracz din Lodz, care au prezentat piesa Călătorie la Buenos Aires. Scrisă sub pseudonimul Amanita Muskaria de către surorile Gabriela Muskala (una din cele mai importante actriţe de teatru, film şi televiziune din Polonia) şi Monika Muskala (corespondentă de presă şi traducătoare de literatură germană, distinsă de trei ori cu premii pentru traducerile sale din Schwab şi Bernhard) şi jucată de Gabriela Muskala, monodrama poloneză este ofertantă în primul rând pentru actriţă, care trece prin metamorfoze incredibile pe parcursul a şaptezeci de minute, reuşind să contureze ferm un sfârşit de viaţă prin combinarea armonioasă a momentelor de forţă cu cele de subtilitate, prin nuanţare şi stăpânire a mijloacelor de expresie scenică. Pe scurt, un regal teatral.

În cea de a treia seară, Teatrul Ariel a reluat un succes mai vechi ("mai vechi" înseamnă că de fapt acest spectacol de joacă de zece ani de zile, vă vine să credeţi?), anume fermecătorul spectacol de animaţie pentru adulţi Steps, realizat de Horaţiu Mihaiu.

Dramafest-ul a fost încheiat cu lansarea cărţii teatrologului Sorin Crişan, Teatru şi cunoaştere, o incitantă propunere de redescoperire a artei dramatice, precum şi o lectură care permite dialogul cu cititorul (după cum a reieşit din prezentările lui Beres Andras şi Alinei Nelega). Prin urmare: de citit!

Pe anul viitor

Una peste alta, Bursa de texte noi din anul 2008 a reuşit să adune la un loc ce se mai scrie în momentul de faţă în materie de teatru şi să pună un diagnostic (printre altele, tocmai prin neacordarea marelui premiu). Acest fapt recomandă încă o dată festivalul Dramafest ca fiind o manifestare unde iluziile fac loc certitudinilor, iar joaca de-a scrisul trebuie să fie una a naibii de serioasă! De aceea, e clar că trebuie să stăm deja cu privirea aţintită spre următoarea ediţie a Bursei de texte noi româneşti, de care, în mod evident, e mare nevoie.

3 comentarii

  • Mărturisire
    [membru], 11.11.2008, 20:39

    Stimate Domnule Rusu,

    Citind rândurile pe care le-aţi scris pe marginea Bursei de texte organizate anul acesta în Târgu-Mureş, am avut impulsul de a intra cumva în dialog cu dumneavoastră. Nu atât din dorinţa de justificare a intenţiilor din textul nominalizat la Bursă, care îmi aparţine şi despre care spuneţi că nu v-a oferit nici un fel de surprinze, cât din nevoia de a obţine un feedback cât mai consistent asupra a ceea ce s-a petrecut la Dramafest. Am simţit pe toată durata evenimentului o atmosferă caldă şi prietenoasă, am petrecut mult timp împreună, toţi cei nominalizaţi (mai puţin Dan Lungu, care nu a putut fi prezent), dar, din păcate, timpul sau conjunctura nu ne-am mai permis ca, după premiere, să reuşim să stăm ceva mai pe îndelete de vorbă şi cu cei ce au făcut parte din juriu şi de la care sunt convinsă că am fi putut afla lucruri care să prindă bine pe viitor. Eu una am această mică părere de rău. Motiv pentru care vă şi scriu.

    Se prea poate să aveţi dreptate şi textul să nu surprindă prea mult la nivel de poveste. Nici nu am avut această intenţie. Monologul s-a născut ca o mărturisire tensionată şi onestă a unei femei ce ezită şi se grăbeşte să-şi facă ordine în viaţă, fără a izbuti. Când amâni şi te îndoieşti prea mult, este evident că şansa de a duce la îndeplinire fapta este mică. Dar pe mine tocmai ideea amăgirii şi a amânării mă interesează. Mărturisirile ei pot suna comun pentru că sunt lucruri în care cred că mulţi se regăsesc, dar eu le văd ca pe un exerciţiu de sinceritate. Cred că tot ce ţine de uman se întoarce şi, odată cu acest lucru, simt nevoia unei întoarceri la simplu, la lipsa de trucuri, la banal, dacă vreţi, în sensul unei nudităţi a vulnerabilităţilor care, chiar dacă nu explicit, cred că e bine să apară. Iată de ce nu am (pre/in)tenţia "şocului" şi prefer lucrurile simple, dar asumate. Cumva împotriva curentului, mai cred că, deşi epoca romantică (în sprijinul ideii anterioare) e aproape pierită astăzi, numai nebunia, entuziasmul şi curajul onestităţii ei pot duce lucrurile mai sus. Aşa încerc eu să vorbesc. Şi toate acestea nu înseamnă că desconsider pragmatismul sau că închid ochii în faţa realităţii. Ba dimpotrivă.

    M-aş bucura să luaţi acest comentariu ca pe un fragment de scrisoare deschisă rezultată din dorinţa de a comunica sincer faţă de mine însămi şi faţă de ceilalţi.

    Cu respect,
    Mihaela Iancu


  • RE: Mărturisire
    [membru], 12.11.2008, 16:09

    Stimată dnă Mihaela Iancu,

    Vă mulţumesc pentru că aţi iniţiat acest dialog, care sper din tot sufletul că va continua şi în viitor.

    Este absolut normal să vă apăraţi textul, mai ales că el face parte dintre cele care au ajuns în "finală" şi, se pare, îl vom putea şi auzi la radio, că doar asta înseamnă premiul acordat dvs. de către Radio Cluj, nu? Mă bucur că aţi petrecut zile frumoase la Târgu Mureş şi că v-aţi simţit bine la Teatrul Ariel, ăsta e un spaţiu în care nu se poate să nu te simţi bine. În acelaşi timp, este şi un spaţiu care, aşa cum aţi putut citi şi în rândurile scrise de mine, încurajează creativitatea şi, prin textele montate, garantează calitatea şi selectivitatea, ceea ce l-a făcut să îşi câştige un public fidel, care se tot înmulţeşte cu fiecare an.

    La fel e şi cu Dramafestul: încurajează dialogul şi schimbul de păreri. Eu personal nu cunosc amănunte legate de modul în care juriul a decis acordarea premiilor, nu pot decât să vin cu propriile păreri despre texte. În ceea ce priveşte textul dvs., poate m-aţi înţeles greşit într-o oarecare măsură, şi asta s-a întâmplat cu certitudine din cauza ataşamentului pe care îl simţiţi pentru el, de unde şi firescul impuls de a-l apăra. Nu mă aşteptam la un text şoc, cu atât mai mult cu cât şocurile gratuite aplicate spectatorilor pe mine personal mă gonesc din sala de teatru, nu mă fac să îmi doresc mai mult. Nu ţineam neapărat nici să fie un text ancorat în prezent, el putea fi foarte bine (şi chiar este, acela scris de dvs.) unul general valabil, care se putea întâmpla oricând şi oriunde.

    Ceea ce aşteptam era ceva care să mă prindă, să mă facă să aştept finalul cu sufletul la gură, chiar ştiindu-l dinainte, aşteptam de la textul dvs. să îmi transmită mai multă emoţie, să mă învăluie, să îmi rămână în minte chiar şi printr-un amănunt anume, printr-o frază spusă într-un anume fel, mă rog, să mă surprindă tocmai fără să mă şocheze. Cu regret, am ieşit din sală aşa cum am şi intrat (m-aţi obligat, iată, să v-o mărturisesc), cu nimic mai sărac, cu nimic mai bogat. Aşa cum există imagini în filme/spectacole care ţi se lipesc de retină şi apoi îţi rămân săpate în creier, aşa există şi cărţi/texte care, chiar tratând teme pe care le-au tratat atâţia alţii înainte, nu vor să se dezlipească de tine. Sunt sigur că înţelegeţi ce vreau să spun. Nu este vorba nici de faptul că romantismul a murit, nici că trebuie să ne agăţăm cu toată încăpăţânarea de prezent. Oricum, aşa cum spuneam mai devreme, urmând a fi produs la radio, textul dvs. poate profita de şansa de a ajunge la cât mai mulţi ascultători pentru a-i convinge. Eu unul, asta vă doresc dvs. şi textului dvs.

  • RE: RE: Mărturisire
    [membru], 12.11.2008, 17:27

    Domnule Rusu,

    Parte din ceea ce eu am vrut eu formuland acel comentariu s-a intamplat, parte s-a transformat tocmai in ceea ce mi-era teama ca ar putea semnifica: o justificare, o pledoarie. Si eu ma bucur ca mi-ati raspuns si mi-ar placea deopotriva ca acest dialog sa prilejuiasca si alte discutii. Am vrut sa obtin mai mult feedback si l-am primit. Aici nu e vorba de nicio aparare pentru ca nu exista o polemica de fapt. Lucrurile sunt mult mai simple. Dumneavoastra ati avut o reactie vizavi de cele auzite la Mures si ati raspuns in consecinta. Lucru pe care eu il pot intelege foarte usor si il pot respecta. Nu vroiam ca spusele mele sa fie luate drept o aparare. Am spus cum vad eu lucrurile ceva mai pe larg tocmai pentru a ne cunoaste mai bine. In rest, si eu sper in aceeasi drum bun si sunt in cautarea aceleiasi emotii in teatru.

    Cu bine,
    Mihaela Iancu


Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus