Cronica (fericită) de 5 rânduri - FNT 2008: Boala familiei M şi Cvartet pentru o lavalieră

Boala familiei M,
regia Radu Afrim

Iar a făcut Afrim un spectacol ţesut din aer, din culori şi din stări letargice, iar a intrat delicat în demenţa de acasă (ce-i mai place regizorului să se joace cu maladivul familial!), iar ne-a înnebunit pe toţi de frumuseţe şi durere de-am dat în râsu-plânsu! Ne joacă pe degete Afrimul, ne ia peste picior, ne flutură imagini dureros de frumoase prin faţa ochilor, ne schilodeşte sufletul cu tristeţi lungi de sfârşit de lume, râde de şi cu noi şi apoi gata, spectacolul s-a terminat, mergeţi liniştiţi la locurile voastre. Şi noi plecăm forţaţi, sperând să ne întoarcem. Despre Boala familiei M pe larg, în curând, după convalescenţă.


Cvartet pentru o lavalieră,
coregrafia Vava Ştefănescu

Sunt claustrofobă. Nu e o descoperire epocală şi nu sunt singura pe lume căreia i se întâmplă chestia asta. Vava Ştefănescu a ţinut să ne arate că claustrofobia poate fi o treabă serioasă, la nivel planetar. Să te sufoci în propria existenţă monotonă. Să te sufoci în propriile concepţii care s-au rigidizat, în automatisme, în tabieturi. Să te sufoci în sex (la propriu, sexul e claustrofob!). Să te sufoci în propriile relaţii care devin închisori (vă mai amintiţi strigătul Soţiei din Viaţa cu un idiot al lui Zholdak, acel "nu te mai suport" urlat dimineaţa unui străin lângă care s-a trezit şi care este întâmplător chiar Soţul?). Să te sufoci în tine însuţi, într-un corp - temniţă, într-un suflet - temniţă. Să te sufoci forţat de alţii/altele sau chiar de propriul ego sau să te sufoci accidental. Ideea e că volens-nolens, te sufoci şi asta nu sună nici pe departe ca un slogan de genul "hai să ne sufocăm împreună". Închişi într-o cabină telefonică, Carmen Coţofană, Mihaela Dancs şi Mihai Mihalcea încearcă să supravieţuiască. La început e funny, apoi devine obositor (pentru performeri) şi se termină disperant. Folosind relaţia cu puţinele obiecte avute la dispoziţie (gen propriile haine), cei trei dau o luptă pentru supravieţuire din care asemănarea cu camerele de gazare ale celui de-al Treilea Reich nu este exclusă, fie şi la nivel pur metaforic. Cvartet pentru o lavalieră este o instalaţie senzorială, dincolo de relaţia sunet - performance - mişcare. Un spectacol absolut fluctuant, fără scenariu, bazat exclusiv pe improvizaţie. Exact ca viaţa.