Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Întîlnirile teatrale TAMper2, Sf. Gheorghe, 2008

Auadusşisauimpus - TAMper2, 2008


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, octombrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De cum începe să ruginească frunza în vii, să adie a pastramă (vorba vine - aţi mai văzut aşa ceva prin târg în ultimele toamne?) şi să pornească la drum stagiunea care se va încheia în vara următoare, teatrele româneşti prind să-şi convoace spectatorii la - nu, aşa cum s-ar putea crede, spectacole (noi), ci - festivaluri (vechi). Obiceiul s-a statornicit de mult; anul acesta el atinge însă apogeul: în luna octombrie au loc, concomitent sau urmându-se îndeaproape, nu mai puţin de opt festivaluri şi o "microstagiune". Dar maratonul a pornit încă din septembrie.

Încât nu poţi să nu te întrebi dacă organizarea evenimentului nu serveşte, de fapt, drept alibi pentru lipsa de productivitate a teatrului, obţinerea de fonduri de la finanţatori şi sponsori, atragerea publicului, pe care activitatea curentă a scenei nu-l prea mai interesează, şi altele asemenea. Asta fiindcă, peste tot în lume, festivalurile sunt apanajul unor asociaţii, uniuni, bresle, firme specializate, atunci când (rareori) nu sunt instituţii de sine-stătătoare; fiindcă, peste tot în lume, teatrele fac spectacole. În România, teatrele fac festivaluri.

Aceasta fiind situaţia (pe care, probabil, nu o va schimba decât instalarea normalităţii, peste multe decenii de-acum încolo), rămâne să vedem cum arată respectivele festivaluri. Trebuie spus că, în general, arată bine, adică au program bogat (în funcţie şi de tema pe care o propun), săli pline (spectatorii fiind curioşi să descopere sau să redescopere trupe din alte oraşe şi chiar alte ţări) şi felurite atracţii suplimentare, precum conferinţe, dezbateri, expoziţii, concerte, lansări de carte ş.a.m.d. La ora actuală, organizatorii ştiu că un festival trebuie să fie mai mult decât o simplă înşiruire de reprezentaţii; totuşi, în ultimă instanţă, succesul festivalului depinde direct de nivelul calitativ al acestor reprezentaţii. Iar în acest punct chestiunea devine, adeseori, spinoasă.

De toate acestea au dovedit că sunt conştienţi iniţiatorii unuia dintre cele mai proaspete festivaluri din ţară, care se numeşte TAMper2 şi se desfăşoară la Sfântu Gheorghe (Covasna). Numele reuniunii (sunând niţeluş ciudat şi, aş zice, nu din cale-afară de fericit) vine de la cel al instituţiei organizatoare - Teatrul "Andrei Mureşanu" - şi de la conceptul său structurant: "cuplarea" spectacolelor a doi regizori, unul român şi unul ungur (din Ungaria), aleşi în funcţie de o însuşire comună. Nu ştiu ce anume l-a făcut pe directorul (de teatru şi de festival) Florin Vidamski să-i aducă împreună anul trecut, la ediţia inaugurală, pe Radu Afrim şi Árpád Schilling (spre regretul meu, nu am frecventat manifestarea); acum, la ediţia a doua (16-20 septembrie), perechea a fost alcătuită din Gianina Cărbunariu şi Viktor Bodó, amândoi având preocupări dramaturgice solide, documentate şi prin volumul lansat cu acest prilej, volum scos de editura Unitext şi conţinând, în versiune bilingvă (română şi maghiară - traducători: Paul şi Rita Sebestyen), piesele Viitorul sună bine de Gianina Cărbunariu şi Mautocatamdispărut de Viktor Bodó (după romanul Procesul de Franz Kafka). De altfel, spectacolul cu acest din urmă text, produs în 2005 de prestigiosul teatru budapestan "Katona József", l-a şi reprezentat, ca director de scenă, pe Bodó, alături de Suflete moarte, după Gogol (cu Szputnyik Hajózási Társoság, trupă independentă, înfiinţată de regizor), activitatea regizorală a Gianinei Cărbunariu fiind, la rândul ei, ilustrată prin montarea unui text propriu - mady-baby.edu - şi a piesei Sado-Maso Blues Bar de Maria Manolescu, ambele, producţii ale Teatrului (Foarte) Mic din Bucureşti. Afişul festivalului a mai inclus două reprezentaţii "extratematice" - De mână de Sofia Fredén, montată de Radu Afrim la teatrul-gazdă, şi Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, în regia lui László Bocsárdi, la Teatrul "Tamasi Áron", cu care "Andrei Mureşanu" împarte clădirea -, precum şi două colocvii (unul pe tema finanţării proiectelor culturale, moderat de Marian Popescu, şi unul intenţionând să provoace un dialog profesional între cei doi artişti "principali", moderat de Mihaela Michailov), plus o Bursă menită să stimuleze interesul tinerilor regizori pentru scena covăsneană de limbă română. O ofertă generoasă, aşadar, şi având, mai ales, meritul de a se adecva perfect specificului colectivităţii înăuntrul căreia funcţionează instituţia-gazdă: o colectivitate bi-etnică şi bilingvă, unde, pentru a-şi păstra audienţa, teatrul (şi îndeosebi teatrul român, cu public "propriu" puţin numeros) trebuie să-şi asume nu doar misiuni artistice, ci şi sarcini sociale şi comunicaţionale. E ceva rău în asta? Dimpotrivă.

Dimpotrivă, în special pentru că spectacolele invitate la TAMper2 au fost cel puţin interesante. Am pierdut, din raţiuni de program personal, Suflete moarte, dar toate producţiile din România (despre care am şi scris, de altminteri, la vremea premierei lor) intră, dintr-un motiv sau altul, în categoria "de văzut (neapărat)". Recunosc însă că la Sfântu Gheorghe m-a adus reprezentaţia Teatrului "Katona József", teatru de importanţă europeană prin ţinuta spectacolelor sale; cât despre Bodó, excelenta lui montare de-acum câţiva ani cu Nefericiţii de Milán Füst, la Compania "Tompa Miklós" a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, mă convinsese că este un regizor ale cărui acte şi fapte merită să fie urmărite. Convingere întărită acum. Mautocatamdispărut a pornit, conform declaraţiilor lui Bodó, ca o adaptare obişnuită a unei opere în proză; pe parcurs, povestirii kafkiene despre absurditatea suprarealistă a unui sistem birocratic ce devine oprimant şi, în cele din urmă, letal i s-au adăugat, treptat, observaţiile autorilor (co-semnatar al textului este András Vinnai) privitoare la lumea de astăzi, nu mai puţin absurdă şi suprarealistă, ba chiar mai agresivă şi mai nocivă, sub aparenţa libertăţii ei fără de margini, decât filistinul imperiu habsburgic. A luat astfel naştere un scenariu - şi un spectacol - unde intruziunea neaşteptată a autorităţii în viaţa lui Josef K. rămâne doar pretextul declanşator al unei halucinante inventarieri a noxelor vieţii moderne, de la mediile atotputernice la sexualitatea atotinvadatoare şi de la violenţa cotidiană la spălarea sistematică a creierelor. Un spectacol de extraordinară forţă şi energie, jucat de o la fel de extraordinară echipă actoricească, ai cărei componenţi vădesc un antrenament psihofizic impecabil, o disponibilitate aproape neverosimilă pentru improvizaţie şi o putere de concentrare ieşită din comun. Un spectacol capabil să impună, el singur, un festival. Dar TAMper2 este oricum, la numai doi ani de existenţă, un festival care s-a impus.



 Toate articolele despre Întîlnirile teatrale TAMper2, Sf. Gheorghe, 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 O lungă zi din viaţa unui director - TAMper2, 2008, Iulia Popovici, un interviu cu Florin Vidamski
 Un proiect unic - TAMper2 2008, Marian Popescu
 Mautocatamdispărut - Întîlnirile Teatrale TAMper2, 2008, Iulia Popovici
 Limba teatrului - Festivalul TAMper2 2008, Alice Georgescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer