Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Nunta mută

Avanpremieră extraordinară la Cinema Union - Nunta mută


Comunicat de presă

noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cel mai aşteptat film autohton al toamnei, Nunta mută, debutul în regia de film al lui Horaţiu Mălăele, va fi proiectat în avanpremieră extraordinară la Cinema Union, joi, 20 noiembrie 2008, de la orele 18:00 şi 20:00. Cu o zi înainte de premiera în cinematografele din toată ţara, pelicula lui Mălăele se va întâlni cu publicul bucureştean, în două proiecţii în prezenţa câtorva dintre protagoniştii filmului, care vor răspunde întrebărilor spectatorilor de la Union.

Nunta mută, filmul în care Horaţiu Mălăele adună laolaltă nume mari ale filmului şi teatrului românesc, de la "veteranii" Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu-Botez, Gheorghe Dinică, George Mihăiţă, Dan Condurache sau Valentin Teodosiu până la Luminiţa Gheorghiu, Şerban Pavlu sau interpreţii rolurilor principale din film Meda Victor (debutantă în filmul de lung metraj) sau Alexandru Potocean (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Boogie, Hârtia va fi albastră, Moartea domnului Lăzărescu), se întâmplă în România rurală a anului 1953, în zilele în care întregul lagăr socialist a fost îndoliat de moartea lui Iosif Stalin. Doliul naţional, impus cu arma de trupele sovietice staţionate în ţară, perturbă însă nunta tinerilor Mara şi Iancu, aflată în plină desfăşurare la ora morţii dictatorului. De aici încolo, Horaţiu Mălăele pune în scenă o comedie cu deznodământ tragic, în care vitalitatea e strivită de bocancii soldaţilor sovietici, veniţi pentru a pedepsi exemplar încălcarea dispoziţiilor date de la Moscova.

O co-producţie România-Franţa-Luxemburg cu un buget de 1.500.000 euro, Nunta mută a fost filmat în 2007 pe platourile Castel Film şi într-un sat din apropierea Bucureştiului. Scris împreună cu scenaristul Adrian Lustig şi filmat de Vivi Drăgan Vasile, lung metrajul este unul dintre cele mai aşteptate debuturi din cinematografia românească a ultimilor ani, fiind apreciat ca "tipic pentru umorul lui Horaţiu Mălăele" chiar de către regizorul francez Costa Gavras. După avanpremiera de la Union pelicula va intra în circuitul cinematografelor din toată ţara.





 Toate articolele despre Nunta mută


1 comentariu

  • Premiera de la TNB
    marius.fan [membru], 18.11.2008, 17:03

    Un scurt metraj împănat cu de toate până la lung metraj

    Premieră de film la Sala Mare a Teatrului Naţional. O mişcare inteligentă, şi veţi vedea mai încolo de ce. Sala a fost plină şi, după un scurt anunţ al sponsorilor, Mălăele a venit la microfon şi a citit un text plin de poante, savuros ca un mic număr de stand-up comedy de calitate (pe bune!). Par egzample: "Văd că aţi venit mulţi în această seară, asta înseamnă că ori aveţi mult bun gust ori a avut loc o amnistie de care încă n-am aflat." Şi tot aşa. Ba a lansat şi o sentinţă cutremurătoare prin esenţa ei: "recunoşti un lucru bun după numărul mare de proşti care se grăbesc să-l critice". Abilă treaba: acum cine îi critică filmul va intra în categoria proştilor, confirmând astfel că filmul e bun, iar cei care zic că e bun de la început vor fi bine mersi. Încă o mişcare inteligentă. În fine, începe şi proiecţia.

    Şi începe cu o secvenţă gen "Marfa şi banii", destul de dinamic filmată, în care o echipă de filmare se apropie de satul cu pricina într-o dubiţă. Aflăm de nişte fenomene paranormale care se întâmplă pe acolo, avem nişte năluciri odată cu Ovidiu Niculescu, realizatorul documentarului, apar ca din senin o mireasă şi nişte văduve îndoliate... Şi vrem şi noi să aflăm ce s-a întâmplat pe acolo. Aşa că începe povestea.

    N-o să o spun, evident, n-o să fiu atât de rău. O să încerc să mă detaşez puţin de film pentru a-l vedea mai bine.

    Nunta Mută porneşte de la o premiză excepţional de ofertantă. Nunta executată pe muţeşte de săteni pentru a nu impieta memoriei tătucului Stalin care tocmai ce a amuţit şi el pe veci, e o situaţie de pornire care ar da fiori de plăcere oricărui scenarist. După cum declară Horaţiu Mălăele: "Această poveste am auzit-o în adolescenţa mea teatrală de la Octavian Cotescu, profesorul meu. Povestea a avut loc în Moldova, dar nu numai în Moldova, în toata România, chiar în tot lagărul de est." Ei, a ţinut Horaţiu povestea numai pentru el cam multă vreme dar ce contează? Doar că premiza asta pare bună de un scurt metraj. Cât o să poţi arăta o nuntă mută fără să plictiseşti spectatorul? 15 hai 20 de minute sunt mai mult decât suficient ca să te desfăşori. Nu mai mult. Şi nici n-a fost mai mult, cam 15 minute de film o reprezintă nunta în sine. Din ce e făcut restul? Ei, aici e aici.

    Tot restul filmului e făcut să umple cele 75 de minute neacoperite. Pe principiul: avem o nuntă, cum procedăm? Aşaaa: avem o nuntă, deci avem miri. Mirele n-o fi avut el vreo altă iubită în sat pe care a părăsit-o şi aia a înnebunit? Ba putem să avem, de ce nu? Şi aia nebună nu poate să moară violată de trupele sovietice de ocupaţie? Ba poate, că n-o fi moarte de om. Mă rog... Şi după aia să bântuie? Bântuie, nene! Şi tot aşa: avem socri, ia să vedem ce putem face cu ei, avem naşi, avem preot, brodim pe toate astea şi iese de un lung metraj.

    Asta n-ar fi aşa rău dacă lucrurile ar începe să se lege frumos într-o poveste unitară. Dar nu e cazul. Până la nunta mută propriu-zisă avem un panoptic de personaje şi situaţii anecdotice şi cam atât. La fel ca şi multele bancuri folosite în film pe post de replici amuzante, ele încep şi se termină repede, fără a se integra într-o poveste. Sunt piese independente care puse în context nu creează o structură. Şi în majoritatea lor sunt clişee, stereotipii. Mirele: un curvar care a hotărât să se potolească. Mireasa nu prea e definită, e lucrul de care se ţine mirele când îi vin poftele. Logodnica părăsită? Un fel de Ofelia bolnavă, umblând în cămaşă albă şi cu coroniţă de flori pe frunte, aruncând blesteme mirelui trădător. Preotul satului: beţiv, desigur, dar simpatic. Activistul de partid: idiot, cum altfel? Socrul mic, care are de reperat onoarea fiicei sale? Bătăuş, fireşte. Socrul mare? Cam pămpălău. Organul sovietic? O brută fanatică cu o oarecare spoială de prestanţă, cam cum erau prezentaţi naziştii în filmele dinainte de 89. Mai avem şi mutul satului, care e tatăl fetei care a înnebunit din dragoste şi a sfârşit violată de ruşi (ce blestem pe familia asta!). Apoi curva satului (cam urbană, totuşi, şi de fapt cine a auzit de prostituate LA SATE în anii 50, sprijinind stâlpii cârciumii de ţară?) care e evident nimfomană. Apoi piticul satului care e cum altfel decât simpatic, mai isteţ ca alţii fără handicap, puţin pervers dar şi sufletist la o adică. Mai avem şi doi bătrânei tremurători aşezaţi mitic pe verandă ca şi cum ar fi acolo de o veşnicie. Şi inventatorul nebun care-şi doreşte să zboare cu nişte aripi angelico-davinciene producţie proprie. O pleiadă de personaje pe care le poţi inventa într-o singură zi, între mese.

    Iar personajele astea ce fac ele? Poante, ce să facă, trebuie să treacă într-un mod plăcut cele 75 de minute. Şi n-au nici o reţinere. Râd unii de alţii: hă, hă, ţi-au luat comuniştii pământul, şi celălalt replică hă hă, bine că măcar de la mine au avut ce lua, nu ca tine sărăntoc. Însă ciuca bătăilor e activistul de partid. "Bă, dacă ai venit până aici ca să-mi spui că eşti prost te-ai deranjat degeaba. Ştiam." Sau "Bă, ăsta zice că ar intra în partid dar mai degrabă ar intra în mă-ta." Uşoară viaţă aveau oamenii la sate in vremea stalinistă, o ţineau tot într-o distracţie pe seama comuniştilor veniţi la putere! Nu suferă nimeni din cauza ocupaţiei, colectivizarea e floare la ureche şi motiv de râs. Zău, cine a numit anii ăia "deceniul întunecat" "obsedantul deceniu" etc? Acum, că am scăpat de ei, facem glume ca ţiganii care după ce au luat bătaie şi bătăuşii s-au pierdut în zare zic: hai să-i înjurăm acum şi noi!

    Ce mai fac ei, ţăranii anului 53? Mai văd un film, la un proiector alimentat de dinamul unei biciclete (sic!). Dar nu văd filmul propagandistic de pe ecran ci comedia cu proşti din faţa ecranului, unde proştii cine sunt? Tot activiştii de partid, vezi bine. Mai se bucură de sosirea circului (care încă puţin şi era Cirque du Soleil, noroc că n-a fost buget destul decât de-un Globus - totuşi, îmi imaginez că în anii ăia ţăranii dintr-un sat oarecare nu puteau căpăta decât cel mult femeia cu barbă şi omul fără oase) Dar cine ţine cont de vremuri?

    Aici e o chestie: îţi bazezi întregul film pe un eveniment extrem de istoric, ca să zic aşa, moartea lui Stalin de joi, 5 martie 1953, iar restul filmului respiră atemporalitate? Cum asta?

    În fine, vine şi mult aşteptatul scurt metraj îmbrăcat în prea multe straturi de haz şi victime... pardon poveşti colaterale: nunta mută. Secvenţă dezvoltată binişor, situaţia în sine e stoarsă de tot conţinutul suculent pe care îl putea avea. Cu exagerări caricaturale, cu lungimi pe ici pe colo (flatulaţia socrului mare şi telefonul fără fir) dar în mare parte reuşită. Ce urmează e însă e de nicăieri: unde până acum toţi păreau să se adapteze cu uşurinţă la noua formulă de nuntă cu amortizoare la pahare, speechuri mimate, lăutari în playback mut etc, dintr-o dată nu mai vor. Nu i-am văzut suferind până atunci dar toţi, ca la un semn îşi zic deodata: dă-o dracului de viaţă, pot să mă şi împuşte (ceea ce se va şi întâmpla) eu tot dansez, chiuiesc şi chefuiesc la nunta asta. Cum? De ce?? Ce s-a întâmplat şi n-am văzut? Un trăsnet şi o lacrimă pe obrazul miresei au declanşat nebunia asta, uitarea asta de sine? "Mai bine mor dar nuntesc acum în draci?" Asta e o decizie greu de luat, greu de ajuns la ea prin film.
    Iar tancurile sovietice intră şi mătură locul, de parcă erau după colţ şi atât aşteptau, un semn. Şi, n-o să vă vină să credeţi, ăla cu aripi de respira uşor chiar zboară, frate!

    Încă două vorbe de încurajare şi gata. Fără discuţie "Nunta mută" e făcut de un om inteligent, cultivat, talentat, abil, cu experienţa spectacolului. Imaginea este superbă şi filmul întreg este cinematografic cât cuprinde (talentul lui Vivi Drăgan Vasile şi-a spus şi aici cuvântul, ca şi la Moromeţii). Filmul e plin de citate cinematografice: Kusturica, Fellini, Wajda, Menzel, şi mulţi alţii (cadrul cu fata violată şi moartă în pădure pare un citat din Concursul lui Piţa). Acestea, în amestec cu teatralitatea acuzată şi atemporalitatea (sau mai degrabă anacronismul asumat) ar fi putut da un produs post-modernist valoros. Ar fi putut...
    Dar nu, nu e un film de aruncat la coş, în nici un caz. A fost aplaudat şi ovaţionat îndelung la Teatrul Naţional (loc unde care spectatorii au înghiţit mai bine teatralismul secvenţelor şi unde s-au simţit, prin prezenţa scenei, mai aproape de acel Mălăele pe care-l ştiau - abil, nu?) Este - doar - un debut foarte promiţător. Mergeţi să-l vedeţi.


Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Demers artistic grosolan - Nunta mută, Andrei Rus
 Graţia unui artist de tragi-comedie - Nunta mută, Eduard Ţone
 Un atac descalificant - Nunta mută, Ileana Bîrsan
 Sta(li)n şi Bran - Nuntă mută, Alin Ludu Dumbravă
 Nunta mută - sol al unui val teatral?, Ileana Bîrsan, Alin Ludu Dumbravă, Mihai Fulger, Angelo Mitchievici, Valerian Sava
 Toate articolele despre Nunta mută


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer