Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Extrem

Hamlet pentru toţi - Extrem


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, octombrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Poate oare teatrul (arta, generic vorbind) să schimbe societatea, să o facă, eventual, mai bună? Poate oare un spectacol să zguduie conştiinţa privitorilor până într-atât încât, de pildă, să-l împingă pe un răufăcător aflat în sală să se autodemaşte (aşa cum se petrec lucrurile în Hamlet)? Poate oare o piesă văzută pe scenă de un număr de spectatori să declanşeze revolte, răscoale, revoluţii - pe scurt, răsturnări sociale? Iată tot atâtea întrebări cărora este chemat să le răspundă, fie şi numai în intimitatea propriei conştiinţe, orice om de teatru.

Şi cărora, în cele din urmă, orice om de teatru cu adevărat îndrăgostit de meseria sa trebuie să le răspundă pozitiv, chiar ştiind că se minte singur. Căci, în lipsa răspunsului pozitiv, această meserie devine imposibil de făcut. Sau, oricum, greu de făcut.

E adevărat, în termeni strict pragmatici teatrul nu poate schimba cine ştie ce. Am fi naivi dacă ne-am închipui că, doar văzând o piesă, vreun "barosan" al tranziţiei, de exemplu, s-ar apuca să-şi împartă averea bătrânelor cu pensii de urmaş sau copiilor din orfelinate. (Am fi naivi şi dacă ne-am închipui că barosanii tranziţiei merg la teatru...) Pentru cetăţeanul mai puţin corupt, însă, contactul cu o problemă dezbătută în faţa lui, "pe viu", cu mijloacele artei, poate însemna un prilej de a-şi pune întrebări. Un astfel de cetăţean poate ajunge să se întrebe de ce le permite barosanilor să fie atât de nepăsători - sau să fie, în general. Rezultă de aici că respectivul cetăţean va porni în iureş, învârtind sabia deasupra capului, să dea foc vilelor din Pipera? Doamne fereşte, nu! E posibil ca el, cetăţeanul, să fie mai atent, pe viitor, cu cine votează? Slavă Domnului, da! Există, cel puţin, speranţa că va fi...

Noua premieră a Teatrului Odeon lansează, sub titlul Extrem (preferat de traducătorii Costin Manoliu şi Anna Maria Popa unei variante mai apropiate de originalul Extremities, care vrea să spună un pic altceva), o piesă din categoria ce s-ar putea numi a dramelor sociale. Scris cândva, la sfârşitul anilor 1970, de William Mastrosimone, dramaturg american născut în 1947 şi a cărui activitate scriitoricească, dacă e să dăm crezare atotştiutorului Google, se stinge brusc pe la mijlocul anilor 1980, pentru a mai pâlpâi timid doar în 2005, când produce o comedie muzicală destinată adolescenţilor (Sleepwalk), scris, prin urmare, într-o vreme când cercurile liberale din SUA luptau pentru revizuirea legislaţiei federale referitoare la chestiuni spinoase precum violul, textul imaginează o situaţie plină de tensiune şi de potenţialităţi dramatice: pe când se afla, singură, în locuinţa pe care o împarte cu două prietene, o tânără femeie este atacată de un răufăcător (dovedit ulterior ca violator - şi ucigaş - în serie), de a cărui agresiune scapă, într-un târziu, nevătămată, făcându-l, chiar, inofensiv pe scelerat; decizia iniţială a femeii de a-l da pe agresor pe mâna poliţiei e "dezamorsată" însă atât de neîncrederea prietenelor ei în realitatea incidentului, cât şi de cinismul ticălosului însuşi, care-i zugrăveşte tabloul justiţiei în acţiune: interogatoriul avocatului apărării, la proces, dubiile juriului, provocate de lipsa de probe, sentinţa blândă din final şi - mai ameninţătoare ca orice - reîntâlnirea lor după eliberarea lui din puşcărie. E un tablou în faţa căruia dorinţa de dreptate a lui Marjorie se stinge; nu şi dorinţa ei de răzbunare, însă, care o împinge să-l mutileze pe atacatorul aflat acum în puterea ei; sfârşitul închipuie, în buna tradiţie a pozitivismului artei americane de consum, o reconciliere a tuturor contrariilor, cu, fireşte, perspectiva unei îmbunătăţiri ulterioare a legislaţiei în domeniu. (Perspectivă care, conform unui film văzut de curând - coincidenţă! - pe un canal TV, chiar s-a luminat în acest sens, vreo zece-doisprezece ani mai târziu.) Dincolo de toate clişeele ce abundă în piesă (transformată, la un moment dat - previzibil - şi în scenariu cinematografic), înfruntarea personajelor rămâne puternică şi tulburătoare, căci e lupta dintre două fiinţe tari, ce devin, pe rând, vulnerabile; în plus, e o înfruntare căreia statisticile îi recunosc - din nenorocire... - un grad ridicat de răspândire.

Pe scena de la Odeon, decorată agreabil, dar cam impersonal, de Mihai Păcurar, povestea porneşte în forţă (atât de în forţă încât, la reprezentaţia văzută de mine, vreo trei persoane mai slabe de înger au părăsit sala înainte să se poată bucura de "întoarcerea roţii"), continuă cu felurite sincope de ritm şi tensiune şi sfârşeşte satisfăcător, pe o notă de (relativ) optimism. Regizorul Sorin Militaru a intuit corect necesitatea de a instaura un climat apăsător, construit din brutalitate, violenţă şi, de cealaltă parte, neputinţă, respectiv, neînţelegere, dar mai apoi a părut că-şi pierde încrederea în propria mizanscenă, pe care a înecat-o în efecte de lumină (mai exact, de întuneric), aglomerând şi coloana sonoră cu o muzică "misterioasă" (autor: Vlaicu Golcea) şi trăgând astfel conflictul spre zona unui "policier" destul de banal. Ca să nu mai spun că muzica acoperă cel puţin jumătate din replicile actorilor, din cealaltă jumătate răzbind oricum spre noi doar vreo 70%; restul, ce-i drept, se aude şi se înţelege.

În concluzie, montarea rămâne să se sprijine pe povestea ca atare şi, practic, pe umerii Crinei Mureşan (Marjorie), care joacă emoţionant umilinţa şi groaza victimei, la început, ofensa ei şi "setea de sânge", mai apoi. O ajută cu multă sârguinţă (dar şi cu vizibilă lipsă de experienţă profesională) tânărul Mihai Smarandache - o "promisiune", totuşi, pentru Teatrul Odeon. În roluri oarecum ingrate, Nicoleta Lefter (Terry) şi Antoaneta Zaharia (Patricia) ne lasă să ghicim că sunt, altminteri, actriţe bune, chiar dacă lucrul acesta nu e neapărat evident aici.

... Şi plecăm acasă sperând că şi legislaţia românească va deveni mai aspră pentru violatori. Dacă vreunul dintre ei va ajunge să vadă spectacolul, cu siguranţă se va gândi de două ori înainte să "dea lovitura". Ori se va pregăti mai bine.



 Toate articolele despre Extrem


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Prea soft ca să fie extrem - Extrem, Oana Stoica
 Debut de stagiune cu extreme - Extrem violent, Doina Papp
 Galerie foto - Extrem, Eduard Armeanu
 Galerie foto - Extrem, Steluţa Popescu
 Galerie foto - Extrem, Marilena Ifrim
 Toate articolele despre Extrem


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer