Adevărul / noiembrie 2008
Festivalul Naţional de Teatru 2008
A 18-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) nu e jubiliară şi nu şi-a dorit să reprezinte o inovaţie radicală. În partea sa vizibilă, a fost un exerciţiu de normalitate, în partea sa invizibilă au clocotit patimi şi cuvinte grele.

Selecţionerul FNT, criticul de teatru, Cristina Modreanu, nu a avut de ales între capodopere, ci între spectacolele anului teatral şi toţi cei care îl urmăresc mai mult sau mai puţin consecvent ştiu că nu este unul strălucit. "Greii", cum li se mai spune regizorilor adulţi, pe vremuri autorii inovaţiei, agenţi activi în centrul seismic al tradiţiei teatrale sunt bucuroşi să-şi rafineze mijloacele în spectacole asemănătoare celor de demult. Egali cu ei, îşi bucură fanii, încreţesc frunţile adulţilor nepregătiţi pentru şocurile propuse dar şi ale tinerilor care se cred născuţi din spuma mării şi nu dintr-o tradiţie teatrală. Din spuma mării nu se ivesc doar zeiţe ale frumuseţii şi în căutarea propriei voci, a unei echipe şi a unor autorităţi dispuse să susţină procesul afirmării, tinerii nu parcurg o linie ascendentă, ci un drum cu hârtoape şi multe gropi ascunse.

În acest peisaj accidentat, selecţia devine un proces dificil, ai de ales între opere imperfecte şi prejudecăţile persoanei pot influenţa decisiv obiectivitatea judecăţii. Sigur, orice cronicar teatral îşi poate alcătui selecţia sa (personal l-aş fi preferat pe Felix Alexa lui Cristian Juncu), dar cea operată de Cristina Modreanu cuprinde aproape tot ceea ce merită să fie subiect de discuţie, nu doar de laude. Ar trebui renunţat la clişeul "evenimentului" conform căruia tot ce poartă eticheta "naţional" a depăşit de mult pragul excelenţei şi doar complotul mondial (şi cei vânduţi lui) îi ţine pe artiştii români departe de recunoaşterea pe care o merită. Cred că un Festival Naţional nu este un balon umflat de adjective, ci un prilej de reflecţie asupra creativităţii, o analiză lucidă a felului cum teatrul prin puterea sa emoţională se implică în dezbaterea intelectuală a lumii. În acest sens teatrele din Baia-Mare sau Odorheiul Secuiesc, de exemplu, au oferit o plăcută surpriză prin spectacolele lor moderne, bine gândite şi bine jucate. E adevărat, un nume important al regiei româneşti lipseşte de pe afişul Festivalului dar excesul de ego nu a fost niciodată străin lumii artistice. Unchiul Vania în regia lui Andrei Şerban a fost văzut la Bucureşti, în Festivalul UTE, iar din perspectiva oamenilor bucuroşi să vadă acest strălucit spectacol nu e important ce Festival l-a găzduit.

La cea de a 18-a ediţie, FNT preia şi dezvoltă iniţiative prezente şi în ediţiile trecute. Invitarea unor trupe din străinătate asigură un dialog fertil, o înscriere în lumea ideilor altfel decât prin normele UE formulate într-un limbaj indigest. Un afiş bogat, divers, atrage la Bucureşti directori de festivaluri, programatori care îi văd şi pe artiştii români şi îi iau în consideraţie pentru eventuale invitaţii. Mai este şi un bun prilej pentru artiştii români să-i vadă pe ceilalţi artişti români. Secţiunea Debut cu spectacolele ei târzii din noapte în spaţii neconvenţionale a fost creuzetul apropierii într-un domeniu dominat altfel de respingeri sau susţineri, marcate de un fanatism de rău augur. Nu e o "crimă importantă", cum spune cineva, că debutanţii şi numele mari ale regiei mondiale evoluează în acelaşi cadru organizatoric. Turneul lui Peter Brook în România, în anii '60, a fost un moment de răscruce pentru mulţi debutanţi de atunci, "greii de astăzi". Dorind să acopere totul, FNT o organizat şi Nopţile teatrului independent şi o selecţie de spectacole de dans. Este, cred, o propensiune spre gigantism, care ar putea fi mai sever controlată.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus