Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Confluenţe muzicale România - Belgia


Marcel Frandeş

noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un program cu lucrări în primă audiţie ale unor compozitori belgieni şi români contemporani s-a desfăşurat la sala mică a Ateneului Român, în 15 noiembrie 2008.

Profesori universitari, masteranzi şi studenţi de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti au interpretat opusuri camerale interesante, fapt ce contribuie la familiarizarea publicului nostru cu frământările creatorilor şi interpreţilor din zone geografice destul de îndepărtate ale Europei, dar care prezintă certe afinităţi culturale. Să ne amintim că violonista Lola Bobescu, născută la Craiova, laureată a concursului Eugène Ysaÿe, s-a stabilit în Belgia, la mijlocul secolului al XX-lea, activând ca solistă şi ca profesoară la Conservatorul din Liège, apoi la cel din Bruxelles. Ea a înregistrat pe disc Concertul pentru vioară şi orchestră de Léon Jongen, compozitor belgian. De asemenea, ea a fost întemeietoarea formaţiei Les solistes de Bruxelles. Belgia a dat lumii violonişti de seamă precum Eugène Ysaÿe, Ferdinand Qinet, Alfred Dubois, Arthur Grumiaux, Robert Soëtens şi alţii, iar şcoala franco-belgiană de vioară este renumită. În domeniul creaţiei, compoziţiile muzicale belgiene se menţin în limitele tradiţiei clasico-romantice, asimilând cu prudenţă tehnicile de creaţie experimentate în veacul trecut.

Seara de prime audiţii a debutat cu Quelques Dances Anciennes de Jacques Leduc în interpretarea pianistului Şerban Soreanu. Sonorităţi melodice suave, ritmuri legănate, armonii bizare, comunicau auditoriului câteva stări aparţinând registrului nostalgic. Tehnica de pedalizare era aplicată în momentele de intimism, dar şi în cele de dubitaţie, cu o mare măiestrie. Reliefările imitaţiilor, arcuirile frazelor cu pante melodice line, într-o agogică romantică, transmiteau emoţii pline de gingăşie. Mai apoi, în dubla calitate de compozitor şi interpret, Şerban Soreanu a înfăţişat lucrarea intitulată, Improvizaţie pentru pian, scrisă într-o manieră jazzistică. Era sesizabilă aici, o vădită poftă de a cânta la pian, ca o descătuşare în raport cu rigorile purismului stilistic. Un amalgam de acorduri, fiorituri, arpegieri, tensionări dinamice, colorau sonor momentul de inspiraţie interpretativă.

Compozitorul belgian Boudewijn Buckinx a preluat pe rând tehnicile seriale, cele ale muzicii electronice, ale şcolii de la Darmstadt, dar mai ales influenţele lui Mauricio Kagel şi John Cage. Symposion, pentru vioară şi orchestră (1991) şi Kahk Deelah, pentru vioară solo (1994) sunt lucrări compuse pentru acest instrument.

În lucrarea lui Boudewijn Buckinx, 1001 Sonates (I) pentru vioară şi pian, violonistul Octavian Raţiu şi pianista Krimhilda Cristescu au devoalat inefabilul unei muzici sofisticate. Afirmaţii incisive în acorduri cvadruple alternau cu motive lirice în ostinato. Sunetele viorii din debutul Sonatei, emise percutant, în pizzicato şi cu un vibrato amplu, dădeau fermitate expresiei. Alteori, firul melodic, ce parcurgea paleta coloristică gravă a instrumentului, era însoţit de sunetele presărate şi atacate discret, parcă poleite de tuşeul rafinat al pianistei. Cu deosebit simţ estetic au fost realizate zonele cu tentă lascivă (terţe, dubele coarde, cu mers cromatic), precum şi onomatopeele obsedante, unde vioara relua trăsătura de arcuş mereu de la talon. Se puteau percepe pe alocuri, aluzii la sarcasmului prokofievian.

Pastorala pentru oboi şi pian de Liana Alexandra are un farmec şi o linişte a naraţiunii captivante. Sonorităţile de toacă, sugerate de repetatele picături sonore ale pianului în zona contraoctavei, aştern o pajişte pe care urmează "a păşi" oboiul. Fabulaţia lui începe, paradoxal, pe un timbru ce imită tonul cald al unei trompete îndepărtate. Dar această sonoritate, mimetic reprodusă, nu vesteşte, ci adună straturi dense, roiuri de sunete armonioase, ce creează un veritabil zăduf sonor. Acelaşi instrument de suflat capătă mai apoi un timbru de instrument popular (posibil taragot). În secţiunea centrală a Pastoralei, el baleiază agitat fără a depăşi tesitura specifică. Totul e presărat cu aluzii la cântecul păsărilor (Olivier Messiaen), la muzica acvatică (Claude Debussy), cu umbre de tulnic, amintind de partea mediană a Sonatei a III-a pentru pian şi vioară, în caracter popular românesc de George Enescu. În finalul Pastoralei pentru oboi şi pian a Lianei Alexandra, cercul se închide, pacea revine. Este o muzică plină de originalitate, care te face să vrei să o reasculţi, pentru a-i savura frumuseţea.

Lucrarea Melodii pentru vioară şi pian de Raoul De Smet a fost interpretată de violonista Corina Bololoi, acompaniată la pian de Krimhilda Cristescu. Dintre lucrările scrise pentru vioară ale compozitorului belgian Raoul De Smet amintim: Monoloog 1, Nocturne 2 pentru vioară şi acordeon, Reminiscenties 2 pentru 2 viori, Adagio pentru vioară şi orchestră de coarde, Avatar, III, VI, VII, Dialoog 1, 2, Raga 2 şi Souvenir de Lancut.

În Melodiile pentru vioară şi pian răzbate taedium vitae. Tocmai acest plictis de viaţă a fost redat foarte sugestiv de violonista Corina Bololoi. Ea stăpâneşte tonurile sumbre ale viorii sale, le modelează cu o sensibilitate fermecătoare. Reuşeşte să se transpună cu rapiditate în diferitele stări emoţionale cerute de textul muzical, arătându-i faţetele mai puţin bănuite. Suspine adânci, răbufniri sarcastice, sfâşieri romantice, revoltă reţinută, meditaţie - erau etalate cu ajutorul unui întreg arsenal instrumental violonistic (efect timbral sul ponticello, disonanţe în duble coarde, rezolvate surprinzător în sonorităţi de flageolete, vibrato kreislerian, glissando-uri patetice, filări rafinate ori relevări ale armoniilor inedite).

Lucrarea Pièces en trio pentru două viori şi pian de Jacques Leduc suna plin, precum o orchestră de cameră, datorită bogăţiei armonice şi a repartizării măiestrit echilibrate a registrelor. Focalizările de frecvenţe acute ale viorilor şi ale pianului (la mâna dreaptă), conduceau la imagini sticloase. Motorismul unor fragmente apărea ca urmare a accentelor viguroase, "strigate" de ambele viori (glissando catapultat ascendent), cât şi a marcării sunetelor în maniera staccato la pian. Tensionările în fortissimo, ce domină scriitura şi tempo-ul alert, conferă acestei muzici o mare tonicitate. Interpreţii Florina Petrescu - vioara I, Rodica Milea - vioara a II-a şi Amelia Iliescu-Botezatu - pian şi-au pus în joc toate capacităţile tehnico-expresive şi spontaneitatea lor tinerească, reuşind să surprindă şi să comunice elaborările pretenţioase ale acestui text muzical.

Sonata pentru cvartet de coarde de Vasile Timiş a fost interpretată de Cvartetul Cantabile, alcătuit din Alexandra Andreescu - vioara I, Felix Rotaru - vioara a II-a Alexandra Simu - violă şi Gabriel Oraveţ - violoncel. Găsim în acest opus un limbaj atonal, ce provoacă o stare predominant angoasantă. Pare o muzică destinată ilustrării unui film de acţiune, fără urmă de intenţie ambientală ori hedonistă. Şiruri de salturi mari intervalice, conglomerate sonore asimetrice, un mare meşteşug contrapunctic - sunt trăsături ce evidenţiază această lucrare camerală. Partiturile instrumentiştilor conţin pasaje dificile sub aspect tehnic, iar efortul celor patru interpreţi merită laude.

Lucrarea Short Stories (Scurte povestiri) de Şerban Nichifor a fost interpretată de acelaşi Cvartet Cantabile. Surprind aici, inventivitatea coloristică şi umorul. Muzica atrage de la prima intervenţie a viorii secunde, intonând un blues. Efectele timbrale ale violoncelului, punctând în pizzicato (precum un contrabas într-o formaţie de jazz), tremolo-ul vioară-violă, armoniile cu blues notes, alteori unisonul - toate dau expresiei un deosebit şarm. Într-o altă povestire, apare în prim plan trepidaţia spiritului. Aspectul dinamic al temelor, dialogul viorilor, ritmurile antrenante, elementele de virtuozitate (ricoché), fac din această lucrare à la Gershwin, un veritabil tefaric. Interpreţii Alexandra Andreescu - vioara I, Felix Rotaru - vioara a II-a Alexandra Simu - violă şi Gabriel Oraveţ - violoncel, alcătuiesc o formaţie camerală omogenă, de perspectivă. Ei au cântat atenţi la detaliile de atac, emisie, pulsaţie, dinamică şi agogică, redând capriciozitatea unei muzici americane exuberante, cu motive uşor de fredonat imediat după terminarea ascultării lor.

O a doua Sonată pentru vioară şi pian, a aceluiaşi Boudewijn Buckinx, a fost cântată de violonistul Laurenţiu Doni şi pianista Tinfa Ip. De astă dată am ascultat o muzică consonantică europeană, tradiţionalistă. Violonistul construieşte fraza muzicală prin arcuiri fireşti, bine dozate. Sunetul său transmite poezia muzicii. Infimele accente subliniau mersul cromatic descendent, cu o tehnică fină de louré. În mişcarea alertă, dialogul dintre vioară şi pian căpăta dramatism, prin acorduri pesante. Frumoasă a fost trecerea de la densitatea lemnului greu, la flageoletele plutitoarele.

Piesa intitulată Benvenuta de Frédéric Devreese a fost cântată de Diane Aidenbaum - vioară şi Tinfa Ip - pian. Este o muzică ce conţine pasionalitatea sud-americană, melodismul insinuant al Havanei, precum şi evantaiul de formule ritmice dansante spaniole. Răzbat aici unde ale unei iubiri capricioase.

Am ascultat frumuseţea tonului violonistei Diane Aidenbaum, rafinamentul frazării ei, cu o expresivitate caldă în cantilene, cu nervul şi accentele temperamentale în pasajele de virtuozitate. Variaţiunile pe cunoscuta temă din filmul artistic Benvenuta, al regizorului André Delvaux (având-o în rolul principal pe actriţa Fanny Ardent), au fost interpretate cu o agogică romantică, în care senzualitatea răbufnea deseori. Tinfa Ip este o pianistă plină de foc ritmic. Ea are flerul necesar unui acompaniator de clasă şi totodată anvergură solistică. Cele patru părţi contrastante (Vis, Habaneră, Vals şi Tango) conţin o serie de dificultăţi instrumentale (octave şi sexte în duble coarde, formule ritmice cu suprapunctări ori sincopări, lanţuri de cromatisme succesive). Culorile se schimbau mereu, de la sunetul non vibrato la cel poco a poco con vibrato, apoi pizzicato, la vioară. O agogică foarte sinuoasă, uneori în valuri şi un larg evantai de intensităţi, mergând de la pianissimo la fortissimo appassionato, au solicitat interpreţilor o cizelare deosebită şi o comunicare a intenţiilor interpretative aproape telepatică.



(Diane Aidenbaum - vioară şi Tinfa Ip - pian)
Ultima lucrare a serii de confluenţe muzicale România - Belgia (prime audiţii) a fost Black white and between (Negru alb şi între) pentru vioară şi pian a compozitorului belgian Dirk Brossé, interpretată de acelaşi duo, Diane Aidenbaum şi Tinfa Ip. Nuanţe sumbre, sugerând însingurarea, apoi confruntări prin dialoguri dramatice şi din nou solitudine (cadenţa viorii), apropiau ascultătorul de problematica complexă a afectivităţii umane. În final, se puteau percepe influenţele jazzistice (armonie cu acorduri de septimă, accente expresive surprinzătoare), cât şi aspectul dansant al unei muzici preponderent energizante.

O seară reuşită de muzică aleasă ce uneşte spirite de pretutindeni.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Concertul aniversar al Filarmonicii George Enescu - 140 de ani de existenţă, Marcel Frandeş
 Cu bastonul prin Bucureştiul muzical, Florian F. Baiculescu
 Orchestra barocă a Uniunii Europene la Bucureşti, Marcel Frandeş
 Jazz. Succese româneşti, Alexandru Şipa
 Dan Grigore, Dominique Merlet, Alexandru Tomescu, Florian F. Baiculescu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer