Gata, m-am săturat!
Nu mai vreau spectacole "după". Vreau spectacole "de".
Nu mai vreau texte trunchiate, scărmănate pînă le merg fulgii, schimbate, interpretate pînă nu le mai recunoşti. Vreau originalele. Cui i se pare că Euripide nu mai e actual, să-l lase să doarmă liniştit, să nu-l monteze.
Nu mai vreau spectacole de sunet şi lumină pe o idee de Shakespeare. Vreau să aud versurile, da!, versurile lui Shakespeare. Vreau tot textul, oricît de lung.
M-am săturat de inşi care n-au nimic de spus şi care dispun cum vor de viaţa actorilor şi de timpul meu.
Da, sînt ultraretrograd. Sandu Napoilă mă cheamă.
Vreau să văd regizori tineri care pun Cehov, nu piesuţe, nu glumiţe, nu găselniţe şugubeţe, nu scenarii originale. Să-i văd că dau piept cu textele grele, adevărate. Acolo se vede dacă au ceva de dat.
Nu mai vreau dramatizări. S-a terminat literatura dramatică, nu se mai poate alege nimic? Chiar nu le mai spune nimic nici un text de teatru?
Ştiu că nu se poate să văd la teatru numai clasici greci şi Goldoni şi Shakespeare şi Cehov şi Caragiale şi Ionesco şi Beckett şi Gombrowicz - dar ce mult mi-ar plăcea! Ar fi monoton, zici? Aiurea! De poezie cu formă fixă ai auzit?
Da, sînt ultraretrograd. Nu mai vreau piese de actualitate, nu mai vreau piese care "pun probleme" şi care trag semnale de alarmă, felii de viaţă numai bune de prezentat în licee şi facultăţi, parcă făcute ca să educe tinerii. Nu mai vreau problematizări, nu mai vreau teze. Vreau metaforă, dacă mai ştie cineva ce înseamnă. Vreau poezie, dacă nu-i cu supărare.
Nu voi scandal cu orice preţ.
Nu mai vreau să aud directori de teatru mîndri că tinerii vin la ei în teatru pentru că "s-au prins că nu o să-i punem să citească Platon". Şi ce-ar fi rău dacă i-am pune să citească Platon? De cînd face Platon rău? Şi la ce?
Nu mai vreau să dau credit tinerilor doar pentru că sînt tineri. De cînd garantează tinereţea valoarea? Da, ai dreptate: am îmbătrînit, m-am băbit.
Nu mai vreau actori tineri fără dicţie. Nu mai vreau actori care nu ştiu să frazeze şi care nu înţeleg ce spun. Vreau actori care citesc toată piesa, nu doar rolul lor.
Nu vreau interactivitate. Nu vreau să fiu plimbat prin mai multe spaţii de joc. Vreau să fiu lăsat în pace în scaunul meu (confortabil, dacă se poate). Să mă lovească în moalele capului ce văd şi ce aud, nu pumnii vreunui actor. Vreau convenţie. Nu vreau happening. Nu vreau să fiu parte a spectacolului.
M-am săturat să mi se ceară să mă extaziez în faţa unui vas de closet. Pot să zîmbesc, dar nu să mă extaziez. Nu-mi place. Nu-mi produce nici o emoţie. M-am săturat să am senzaţia că artistul îşi bate joc de mine.
Nu înţeleg graffiti-urile. Mă obosesc aglomerările de linii curbe, culorile prea multe, nu desluşesc nimic. M-am săturat să mi se spună că e frumos şi că exprimă ceva. Nu-mi plac zidurile sau vagoanele de metrou mîzgălite cu spray. Pot înţelege resorturile psihologice care-i fac pe unii să se manifeste aşa, le pot înţelege revolta - dar de ce trebuie să mi-o vîndă drept artă?
Sînt sătul de manifeste programatice, de explicaţii sofisticate, de teoretizări profunde, dar fără corespondent în spectacol sau carte.
Urăsc tipii cool.
M-am săturat de inteligenţii care-mi spun că, de fapt, Tolstoi nu-mi place pentru că-mi place, ci pentru că îl citesc la pachet cu tot ce am citit despre el. Ba uite că-mi place.
M-am săturat de haioşi. M-am săturat de distracţie. Uite-aşa, nu mai vreau să mă distrez. E foarte rău să fii serios?
Ştiu că tot ce mă irită pe mine are dreptul la existenţă. Ştiu că altora le place. Mie nu. Îmi dai voie să nu-mi placă?
Supărat sînt, Doamne, supărat.