Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa 2008

Anna Karenina în Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, 2008


Comunicat de presă

noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Teatrul Bulandra prezintă în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, ediţia a XVII-a - Bucureşti, 2008, marţi, 2 decembrie şi miercuri, 3 decembrie 2008, orele 19,00, la Sala Izvor, o producţie a teatrului Habimah din Tel Aviv: Anna Karenina de Lev Tolstoi, regia Ilan Ronen.


Anna Karenina - o montare în stil cinematografic

Directorul artistic al Teatrului Habimah din 2004, regizorul Ilan Ronen a fost invitat să monteze pe cele mai importante scene europene şi a participat cu Teatrul Habimah la festivaluri de anvergură, bucurându-se de cronici extrem de favorabile. El abordează repertoriul clasic şi contemporan fiind fascinat de felul în care destinele individuale se regăsesc în evenimentele majore ale istoriei.

Un demers provocator pe care îl face Ilan Ronen este punerea în scenă a unui roman celebru şi de o anvergură impresionantă: Anna Karenina. Cu o abordare practic cinematografică, această versiune a Annei Karenina este teatru în esenţă pură, de la formalitatea rigidă a coregrafiei unui bal din înalta societate, la ironia rafinată a lui Karenin şi a Annei care stau aşezaţi la cele două capete ale unei mese lungi care de fapt nu există; de la Levin şi ţăranii săi care cosesc la unison, la intimitatea afişată de Dolly atunci când aşează cinci perechi de papucei pe malul râului şi până la ameninţarea mascată a Morţii.

Teatrul Habimah, care a debutat pe scenă în Rusia Ţaristă, este mai vechi decât multe teatre naţionale din întreaga lume. A fost înfiinţat în 1917 în Moscova, în toiul Revoluţiei Bolşevice, de către un grup de entuziaşti evrei - toţi profesori de limba ebraică - Nahum Zemach, Hanna Robina şi Menahem Gnesin.

Tot în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, Teatrul Habimah va mai prezenta sâmbătă, 6 decembrie şi duminică, 7 decembrie 2008, ora 19.00 la Sala Toma Caragiu spectacolul Denuded, o monodramă teribilă, de o sensibilitate sfâşietoare scrisă şi interpretată de Miki Peleg-Rothstein, în regia lui Norman Issa.


Preţurile biletelor sunt: 21,20 RON (cat. I) şi 10,60 (elevi, studenţi, pensionari).

Teatrul Habimah din Tel Aviv
Anna Karenina, după Lev Tolstoi
Adaptare: Helen Edmundson
Regia: Ilan Ronen

Scenografie: Kinereth Kisch
Costume: Yelena Kelrich
Muzică: Yossi Ben - Nun
Lumini: Felice Ross
Mişcare scenică: Marina Beltov
Director de producţie: Rinat Aripol
Asistent director: Ranit Peled-Brettler
Cu: Evgenia Dodina, Rami Heuberger, Alex Ansky, Yuval Segal / Koby Livne, Dorit Lev-Ari, Uri Hochman, Hila Vidor, Ruth Landaw, Haim Hova, Elian Valaji, Lea Kamhazi.



 Toate articolele despre Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Festivalul UTE de la Bucureşti şi Cluj 2008 - o ediţie mamut, Doina Papp
 Un spectacol moral: Viaţă şi destin - UTE 2008, Magdalena Boiangiu
 Un început bun: Antigona - UTE 2008, Alice Georgescu
 Casa Europeană, prologul lui Hamlet fără cuvinte în Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, 2008, Comunicat de presă
 Ancheta în Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, 2008, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer