Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Nunta mută

Kitsch - Nunta mută


Andrei Gorzo

Dilema Veche, noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Primul film realizat de Horaţiu Mălăele, Nunta mută, spune povestea distrugerii satului românesc de către comunişti. Nu încearcă s-o spună realist, ci ca pe un basm. Concepţia lui Mălăele şi a co-scenaristului său, Adrian Lustig, e superb servită de scenograful Mihnea Mihăilescu (Filantropica, Orient Express), care, din decorurile de orăşel american sudist rămase de la filmarea lui Cold Mountain, a reuşit să conjure ideea platonică de sat românesc, şi de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, care a făcut ca soarele să se gudure pe lîngă camera lui ca un căţel pe lîngă stăpîn şi ca prezenţa umană să pară a fi principala sursă de lumină şi căldură. Problema e concepţia în sine: realism magic la mîna a paişpea, de un kitsch pe care nimic nu-l poate mîntui.

Cu ce să încep? În satul lui Mălăele trăieşte un fel de inventator (Şerban Pavlu), care vine la nunta din titlu îmbrăcat în alb şi cu o pereche de aripi în spinare. La final, acest înger aleargă în direcţia bisericii în timp ce comuniştii trag în el. Şi kitschul ăsta încă nu-i nimic pe lîngă kitschul secvenţelor cu pitici. Oh, da, cu pitici. Căci în satul lui Mălăele trăieşte şi un piticuţ. Şi la un moment dat (ţine-mă, Doamne, să-mi pot încheia raportul fără să-mi iau cîmpii) vine circul. Şi piticuţul nostru se îndrăgosteşte de o piticuţă cu nas roşu de clovn. Şi piticuţa îl duce în rulota cu oglinzi. Şi, în faţa unei oglinzi care-i alungeşte, piticuţa constată că, într-adevăr, "oamenii mari au motive să fie trişti", deci e "mai bine de noi, că rămînem toată viaţa copii". "Atunci de ce vor copiii să devină oameni mari?" - întreabă piticuţul. "De proşti" - răspunde ea. Ba prost e gustul cineaştilor care se folosesc de pitici în felul ăsta: mai întîi le exploatează "ciudăţenia" (pentru că, nu-i aşa?, orice film în care apar devine instantaneu mai "oniric", mai "artistic") şi apoi îi complimentează făcîndu-i copii. Mălăele şi Lustig sînt nişte sentimentalişti din ăia nereabilitabili: în esenţă, îi iau de sus şi pe pitici, şi pe copii - nu sînt în stare să-i privească nici pe unii, nici pe alţii, ca pe nişte oameni. Şi staţi, că încă n-am ajuns la mireasa care are pe gît o pată în forma hărţii României. Şi la nebuna care umblă prin pădure, într-o cămaşă albă şi cu o cunună de flori pe cap, rostind profeţii sumbre pînă cînd e violată şi ucisă de un ofiţer sovietic. Ce argument se poate aduce în apărarea acestei "viziuni artistice"? Ingenuitatea? Dar ingenuitatea n-ajută la nimic fără prospeţime, or, imagistica asta de tip îngeri-pitici-clovni-iele-cu-flori-în-păr numai proaspătă nu e. Chiar şi o imagine care prin comparaţie poate părea proaspătă, cum e aceea a socrului mic (Valentin Teodosiu) încasînd un glonte sovietic şi scormonind cu degetul în gaura nou-apărută în trupul său, nedumerit de sîngele care iese pe-acolo, e de fapt o găselniţă veche: Spielberg a executat-o mult mai elegant (adică fără cabotinaj) în Indiana Jones şi templul blestemat (1984), şi el însuşi relua un moment hitchcockian din Omul care ştia prea multe (1934). Ceea ce nu înseamnă că Mălăele i-a studiat pe Hitchcock şi pe Spielberg; dacă i-ar fi studiat, ar fi descoperit, poate, că arta cinematografică nu se face umplînd ecranul de pitici cu nas de clovn şi de mirese pătate simbolic. Nunta mută e, întîi de toate, filmul unui om lipsit de cultură cinematografică.

Astea fiind zise, regia lui e mai puţin stîngace decît a multor veterani. Singura lui inepţie frapantă este că (mai ales în prologul plasat în prezent, cînd o echipă de televiziune face un reportaj despre sat) îşi pune personajele să rîdă în cor la cea mai insignifiantă provocare: face unul o semi-glumiţă fleşcăită (de exemplu, cum că la ţară WC-urile ecologice sînt peste tot) şi în secunda următoare se ţin cu toţii de burtă, ca o gaşcă de extratereştri încercînd să se dea drept o gaşcă de pămînteni care fac caterincă. Ilaritatea asta nefirească scoate în evidenţă faptul că Nunta mută nu prea e de rîs, deşi îşi doreşte să fie. Publicitatea te lasă să înţelegi că secvenţa nunţii (desfăşurate pe muţeşte din cauză că Stalin tocmai a murit, iar sovieticii au decretat şapte zile de doliu) e un tur de forţă. În realitate, Mălăele şi Lustig nu au mai mult de cinci sau şase idei comice (nuntaşii mănîncă fără tacîmuri, lăutarii îşi mimează cîntecele, urările se transmit prin telefonul fără fir, cumetrele se ceartă prin gesturi, copiii sînt legaţi la gură) şi, cum nu ştiu să structureze secvenţa astfel încît să existe o progresie logică, o creştere (de exemplu, nuntaşii să încerce mai întîi să folosească tacîmurile şi abia apoi să renunţe la ele; să încerce mai întîi să vorbească în şoaptă şi abia apoi să tacă de tot), fiecare momenţel moare de o moarte separată şi ansamblul rămîne neintegrat în film - rămîne un exerciţiu pe care Mălăele a vrut neapărat să-l facă împreună cu actorii lui.




 Toate articolele despre Nunta mută


1 comentariu

  • :)
    Tibor, 28.05.2011, 19:15

    Bun articol...
    Poate că unele secvenţe au căzut la montaj şi de aceea, pe alocuri, pare cam "neînchegat" filmul...:)


Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Demers artistic grosolan - Nunta mută, Andrei Rus
 Graţia unui artist de tragi-comedie - Nunta mută, Eduard Ţone
 Un atac descalificant - Nunta mută, Ileana Bîrsan
 Sta(li)n şi Bran - Nuntă mută, Alin Ludu Dumbravă
 Nunta mută - sol al unui val teatral?, Ileana Bîrsan, Alin Ludu Dumbravă, Mihai Fulger, Angelo Mitchievici, Valerian Sava
 Toate articolele despre Nunta mută


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer