Aşa că, odată convenţia propusă (rămâne s-o şi acceptaţi), ar trebui spus că filmul-basm e un gen restrâns (ca să nu zic minor, că are alte conotaţii) şi destinat mai ales copiilor. Există însă şi regizori care-l practică programatic, pentru adulţi şi în mod foarte profitabil d.p.d.v. financiar. Unul din ei e Tim Burton, regizorul cu o fantezie [ce părea] de nesecat, care construieşte filme după regulile basmului încă de la începutul carierei sale, în anii '70. A dat lovitura cu Batman (1989), în care Jack Nicholson face un rol intrat în legendă şi cu Batman Returns (1992), acesta din urmă şi o lovitură financiară.
Tipic americană e parodia-basm Mars Attacks! (1996), în care sunt mai mult decât evidente referinţele la farsele radiofonice cu marţieni ale lui Orson Welles. Pee-wee's Big Adventure (1985) şi Beetlejuice (1988) sunt alte două filme adorabile - primul cu şi pentru copii (dar şi pentru adulţi în egală măsură), al doilea parodie la genul horror. Iar în Edward Scissorhands (1990) e rândul lui Johnny Depp să facă un rol de referinţă. Capodopera lui Burton rămâne însă o altă (semi)parodie la genul horror - Sleepy Hollow (1999), film gotic de o frumuseţe rară şi pe care zâmbetul ironic-postmodern îl salvează de la orice risc de cădere în prea serios.
Odată cu Planet of the Apes (2001), imaginaţia lui Burton dă semne de oboseală - filmul e o ratare. Îşi mai revine cu Big Fish / Peştele cel mare (2003), lansat de curând şi pe ecranele româneşti, dar, oricum, şi acesta e la distanţă destul de mare faţă de Sleepy Hollow. Big Fish e filmul ce vrea să ne spună că viaţa poate fi privită dintr-un unghi mitic şi că miracolele sunt la-ndemâna oricui, ajunge să ştii cum să-ntinzi mâna ca să le palpezi. Copilul din noi e doar adormit, lumea circului, a basmului, a aventurilor incredibile sunt doar amorţite, nu moarte, trebuie doar să le dăm un bobârnac ca să se trezească şi să ne învăluie. De data asta, Ewan McGregor e cel ce se plimbă prin lume cu o ciudăţenie de 2 metri şi mult peste, pentru a recompune viaţa tatălui său - un mare zicător de minciuni (atenţie - cu totul diferit de faţă de mincinos!).
E adevărat, Big Fish are fantezie. Are însă mai puţină decât filmele precedente, iar cea care este, e afişată oarecum ostentativ. N-aş putea face o demonstraţie, dar cine i-a văzut filmele mai vechi, simte că Tim Burton a renunţat la [cel puţin o parte din] spiritul ludic ce-l anima atunci când construia un film. Şi-i păcat, căci orice copil are un al şaselea simţ care-i spune dacă cel ce-a scris / spus povestea chiar a crezut în ea sau îl minte.