Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Felii de teatru european - UTE 2008 la Cluj


Adrian Ţion

decembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De-a lungul a şapte săptămâni, mai exact din 2 noiembrie până în 21 decembrie 2008, clujenii iubitori ai Thaliei au avut la cină, aproape în fiecare seară, felii consistente de teatru european. Cu un termen gazetăresc uzitat, la modă, se poate spune că au mâncat teatru pe pâine. Au îngurgitat cu poftă spectacole de calitate, fenomenul trezind şi în alte categorii de oameni aceeaşi poftă. Datorită Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, desfăşurat la Teatrul Maghiar din Cluj, oraşul a devenit, pentru această perioadă, una din capitalele stimate ale teatrului european. Putem chiar trage îndreptăţita nădejde ca, intrat în această horă a promotorilor artei scenice, să rămână un etalon valoric şi pe mai departe, după cum mi se pare firesc să fie în această postură după o grea şi delicată încercare organizatorică şi spectacologică.

Seria spectacolelor invitaţilor din luna decembrie a debutat cu participarea Teatrului Bulandra, care a prezentat în regim studio dramatizarea romanului Crimă şi pedeapsă de Dostoievski, versiunea scenică şi regia aparţinând lui Yuriy Kordonskiy.

De fapt, propunerea regizorului rus e mai puţin o dramatizare cât o problematizare scenică extrasă din naraţiunea dostoievskiană. Un spectacol de autor axat pe ceea ce critica a numit deja "autopsia lui Raskolnikov". Pentru exhibarea sfâşierilor de conştiinţă ale eroului, regizorul a apelat la trei interpreţi (Relu Poalelungi, Richard Bovnoczki, Vlad Logigan) acţionând sincron, dar exprimând dimensiuni diferite ale personlităţii personajului, prins în capcana propriilor obsesii în legătură cu legitimizarea crimei unui virtual "supraom" avant la lettre. Onomastica personajului trimite spre această scindare: rascol înseamnă a se împărţi, a se rupe. O convenţie curajoasă, greu de acceptat uneori, când, de pildă, Sonia stă de vorbă cu cei trei ca şi cum ar fi unul singur. Dar încadrată în formula teatrului-dezbatere ea primeşte coerenţă şi energie expresivă. Procedura minimală a montării porneşte de la numărul personajelor: cei trei Raskolnikovi, Judecătorul de instrucţie (Sorin Leoveanu), Aliona, cămătăreasa care nu e câtuşi de puţin bătrână (Rodica Lazăr) şi Sonia (Anca Androne). Continuă cu episoadele-cheie şi se termină cu simplificarea decorului. Astfel avem ca decor (Tina Louise Jones) camera de un alb izbitor (a lui Raskolnikov, a cămătăresei sau chiar spaţiul vizualizat al propriei conştiinţe în care pătrund "vocile" sfâşierii eroului între Dumnezeu şi diavol, între cutezanţă şi renunţare, între vină şi ispăşire). Sunt exploatate teatral scenele cu impact în structurarea dezbaterii de idei, urmând chiar firul acestora, în detrimentul firului cronologic, subiacent. Spectatorului i se serveşte abrupt, cu o mare cruzime, scena crimei (numai una), scena interogatoriului prelungit în care excelează Sorin Leoveanu în rolul Anchetatorului Porfiri Petrovici, scena îngenuncherii lui Raskolnikov în faţa Soniei ("Nu îngenunchez în faţa ta, ci în faţa întregii suferinţe umane"), scena omorârii calului de către nişte beţivi (amintire din copilăria eroului) şi scena citirii Învierii lui Lazăr din Biblie, la care se adaugă Tatăl Nostru rostit de cei trei în slava veche. Deşi puţine, în comparaţie cu succesiunea lor din roman, ele reuşesc să oglindească într-un limbaj convingător, viu, aproape halucinant esenţa problematicii care vizează delirul omului bolnav, vocaţia supraevaluării agresive de tip napoleonian, inocenţa rănită, umilinţa, remuşcarea şi în cele din urmă apropierea de spiritul pravoslavnic, expresie a misticii dostoievskiene. Un spectacol complex, în ciuda simplităţii aparente a limbajului frust, pregătit anume pentru tinerii actori de la Teatrul Bulandra.

Multă încântare şi bună dispoziţie a adus în rândul spectatorilor din noua sală studio a Teatrului Maghiar reprezentaţia cu Don Quijote a Companiei Azar din Franţa. Concepţia, regia şi interpretarea aparţin strălucitului actor Jacques Bourgaux, născut în Belgia, artist cu un palmares didactic şi scenic impresionant. Cu Don Quijote a colindat prin Franţa, Elveţia, SUA şi a mai fost o dată la Cluj în 2005. A ştiut Tompa Gábor de ce-l invită, căci un asemenea recital actoricesc nu vezi în fiecare zi.

Fără îndoială că Don Quijote în viziunea şi interpretarea sa este un succes de public ce nu poate fi tăgăduit. Există - e drept - şi reţineri ce nu au acceptat formula excesiv degajată a limbajului. A mai spune o dată povestea cavalerului tristei figuri, într-o tonalitate simplă şi comunicativă, agreabilă, mi se pare că înseamnă reevaluare de tip iconoclast ce nu prejudiciază substanţei simbolului. Dimpotrivă. Spectacolul reprezintă, cred eu, un exemplar one man show ce extrage mărgăritarele mitului european cu mână sigură, de prestidigitator exersat, aflat în mare formă. Jovial şi agil, îmbrăcat în haine subţiri, largi şi încălţat cu mocasini uşori, el dialoghează dezinhibat cu spectatorii, sare dintr-o parte în alta a scenei, cântă, mimează, trece în pielea lui Cervantes însuşi aflat în detenţie, punctează momente din biografia celebrului scriitor, după care descinde printre orătăniile şi dobitoacele aflate în curtea ţărănească din La Mancha sau printre animalele de pe la hanurile din stepa castiliană. Toate acestea sunt sugerate printr-o cavalcadă de onomatopee şi grimase, gesturi şi cuvinte, frânturi de replici arhicunoscute ce recompun aventura cavalerului rătăcitor şi a lui Sancho Panza, credinciosul său servitor. În ansamblu, un discurs teatral atrăgător, accesibil, uşor parodic, deşurubat inspirat din monumentalitatea mitului.

La concurenţă strânsă cu spectacolul realizat de Tompa Gábor pe scena Teatrului Maghiar din Cluj cu aceeaşi piesă, Cvartet de Heiner Müller în regia lui Matthias Langhoff (Compagnie Rumpelpumpel, France) a reuşit să ne convingă, dacă mai era cazul, cât de jucat este în Europa dramaturgul german. În comparaţie cu montarea clujeană, cea a lui Langhoff beneficiază de un decor compozit. Acesta acaparează de la bun început atenţia. Autori: Matthias Langhoff, Pierre Meine, Michel Coquet. În loc de patul cu baldachin (clujean), scena e împărţită în două: o treime impune rigoarea unei săli clasice de operă cu lojele sale (face legătura cu "un salon dinaintea revoluţiei franceze") şi două treimi acoperă un fel de maidan unde zace un automobil demodat, de fapt e un fel de cinematograf în aer liber pentru maşini (în loc de "o cazemată după cel de-al treilea război mondial"). Pe un ecran sunt derulate cu repeziciune imagini din istoria umanităţii. Lupta dintre sexe reprezentată prin Vicontele de Valmont şi Marchiza de Marteuil e susţinută de doi actori redutabili: Muriel Mayette (de la Comedia Franceză) şi Francois Chattot. Ei deconspiră, cu trufaşă plăcere, strategiile iubirii şi dorinţei. Jocul substituirilor este dus cu eleganţă spre dezvăluirea unor adevăruri crude, dar şi comice uneori. Mai puţin reliefată iese prezenţa - absenţa celorlalţi doi complici, invocaţi în dialog: Tourvel şi Cécile Volanges. Langhoff spune despre piesa lui Müller că "este un text de mare virtuozitate, scris pentru doi actori buni". Ceea ce şi dovedesc interpreţii pe durata întregului spectacol.

Şocant şi straniu acest discurs-parabolă intitulat Pacea eternă imaginat de Juan Mayoroga şi pus în scenă de José Luis Gómez la Teatrul La Abadia din Madrid. De fapt, un fel de bestiar modern construit eseistic pe marginea dilemelor împrumutate din Kant şi Pascal este Pacea perpetuă decriptată scenic într-un spaţiu concentraţionar aproape kafkian de regizorul spectacolului. Un text dens, cu conotaţii muşcătoare la adresa prezentului convertit în hrană suculentă pentru colţii pregătiţi să sfâşie necruţător.

Oricât ar părea de bizar, suntem invitaţi să asistăm la un casting pentru câini (unde personajele sunt chiar patrupedele) în vederea obţinerii unui job în activitatea antiteroristă. Cei trei câini supuşi examenului (José Luis Alcobendas, Julio Cortázar, Israel Elejalde) fac un rechizitoriu extrem de acid (nu lipsit de grotesc) realităţii lumii, văzută şi interpretată prin prisma lor ca "mondo cane" în expansiune vertiginoasă şi periculoasă totodată.

Festivalul s-a bucurat de participarea unor nume prestigioase din lumea teatrului european, pe care spectatorii clujeni sunt gata oricând să-i aplaude din nou. Privind în ograda noastră, putem spune că suntem oricând competitivi pe plan european, evidenţă ce nu mai trebuie demonstrată, ci doar continuată sub forma unor reuniuni teatrale de talia acesteia.



 Toate articolele despre Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Festivalul UTE de la Bucureşti şi Cluj 2008 - o ediţie mamut, Doina Papp
 Un spectacol moral: Viaţă şi destin - UTE 2008, Magdalena Boiangiu
 Un început bun: Antigona - UTE 2008, Alice Georgescu
 Casa Europeană, prologul lui Hamlet fără cuvinte în Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, 2008, Comunicat de presă
 Ancheta în Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, 2008, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer