Cei 105 cei mai importanţi critici americani de film au votat înainte de Crăciun cele mai importante topuri cinematografice ale anului 2008, rezultatele fiind afişate pe
site-ul de specialitate
indiewire.com.
Cel mai bun film al anului a fost desemnat
Le Voyage du ballon rouge, de Hou
Hsiao-hsien, iar
4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile s-a plasat pe locul 43. Filmul lui Hou
Hsiao-hsien (care a putut fi văzut şi la Bucureşti, în acest an, la
Festivalul B-EST), a fost urmat de
Un conte de Noel de Arnaud Desplechin,
WALL-E de Andrew Stanton,
Wendy and Lucy de Kelly Reichardt,
Happy-Go-Lucky de Mike Leigh,
Paranoid Park de Gus Van Sant,
Still Life de Zhang Ke Jia,
Silent Light de Carlos Reygadas,
Synecdoche, New York de Charlie Kaufmann şi
Waltz With Bashir de Ari Folman.
La data de 15 decembrie 2008, cel mai bun film al anului era
Rachel Getting Married, urmat de
WALL-E şi
4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. În clasamentul final, filmul lui Cristian Mungiu a picat pe locul 43.
Cel mai bun regizor al anului a fost desemnat acelaşi Hou
Hsiao-hsien, care a fost urmat de Mike Leigh, Arnaud Desplechin, Jose Luis Guerin, Carlos Reygadas, Gus Van Sant (pentru
Milk), Danny Boyle (
Slumdog Milionnaire), Fatih Akin (
Auf der anderen Seite) şi din nou Gus Van Sant (pentru
Paranoid Park).
Anamaria Marinca se afla, în 15 decembrie 2008, în fruntea topului ce desemna cele mai bune interpretări
într-un rol principal ale anului, urmată de Mickey Rourke (
The Wrestler), Philip Seymour Hoffman (
Synecdoche, New York), Benicio Del Toro (
Che) şi Sally Hawkins (
Happy-Go-Lucky). Acum, românca a ieşit, surprinzător, din topul de 20 de poziţii. Top care e condus de Mickey Rourke (
The Wrestler), Sally Hawkins (
Happy-Go-Lucky), Michelle Williams (
Wendy and Lucy), Sean Penn (
Milk), Juliette Binoche (
Le Voyage du ballon rouge), Asia Argento (
Boarding Gate, Mother of Tears, Last Mistress), Melissa Leo (
Frozen River), Anne Hathaway (
Rachel Getting Married), Guillaume Depardieu (
Ne touchez pas la hache) şi Philip Seymour Hoffman (
Synecdoche, New York).
Heath Ledger se afla, cu interpretarea din
The Dark Knight pe prima poziţie a clasamentului celor mai bune interpretări
într-un rol secundar, urmat de: Eddie Marsan (
Happy-Go-Lucky), Samantha Morton (
Synecdoche, New York), Josh Brolin (
Milk), Michael Shannon (
Revolutionary Road), Rosemarie DeWitt (
Rachel Getting Married), Robert Downey Jr. (
Tropic Thunder), Penelope Cruz (
Vicky Cristina Barcelona), Marisa Tomei (
The Wrestler) şi Viola Davis (
Doubt).
Cel mai bun film de debut a fost desemnat
Ballast de Lance Hammer, urmat de
Hunger (Steve McQueen) şi
Frozen River (Courtney Hunt). Criticii au votat opt topuri, printre care şi pe cel al celor mai bune filme nedistribuite în Statele Unite. Acest top e condus de
La mujer sin cabezza de Lucrecia Martel (Argentina), cel mai huiduit film în acest an la Cannes (ceea ce nu înseamnă că e un film slab).
O explicaţie pentru căderea Anamariei Marinca din fruntea clasamentului în afara celor 20 de prime poziţii poate fi şi procedura prin care
s-a votat. Fiecare critic a trebuit să alcătuiască un top de 10 poziţii pentru
Cel mai bun film, şi doar de cinci poziţii pentru cea mai bună interpretare în rol principal, respectiv secundar. Fiecărei poziţii
i-a corespuns un număr de puncte.
De pe partea sa, presa de cinema din Franţa a votat
There Will Be Blood drept cel mai bun film care a rulat în 2008 pe ecranele din Hexagon. Filmul lui Paul Thomas Anderson este urmat de
La Plage d'Agnes de Agnes Varda,
WALL-E ,
No Country for Old Men şi
Le silence de Lorna de
Jean-Pierre şi Luc Dardenne.
Aceiaşi jurnalişti şi critici francezi au votat anul trecut filmul lui Cristian Mungiu pe locul 10 în topul celor mai bune filme ale anului, top condus de documentarul
Unser taglich Brot de Nikolaus Geyrhalter.
Rezultatele clasamentului
IndieWire sunt echilibrate însă de un top al cotidianului britanic
The Daily Telegraph care o plasa recent pe Anamaria Marinca pe locul doi în clasamentul celor mai bune performanţe ale anului în film, după interpretarea lui
Daniel-Day Lewis din
There Will Be Blood.
"
E imposibil să-ţi iei privirea de la această actriţă remarcabilă ce interpretează rolul unei studente dorind sau, cel puţin, acceptând să facă mari sacrificii pentru prietena sa, într-o poveste despre avorturile ilegale din România epocii Ceauşescu" - aşa sună motivaţia cotidianului britanic despre performanţa româncei în
432.
Anamaria Marinca este urmată în acest top de Laura Linney (
The Savages), Ben Kingsley (
The Wackness), Kathryn Worth (
Unrelated), Tilda Swinton (
Julia), Heath Ledger (
The Dark Knight), Elizabeth Banks (
W.), Jason Statham (
Death Race) şi din nou Ben Kingsley (
Elegy).
The Daily Telegraph a întocmit de fapt mai multe topuri. Topul celui mai bun film al anului 2008 e condus, surprinzător, de
Kung Fu Panda, secondat de
There Will Be Blood, în vreme ce
Sex and the City: The Movie e desemnat
Cel mai prost film al anului (urmat de
Redacted, în regia lui Brian De Palma).
În topul celor mai amuzante replici din filme, "
I drink your milkshake"
(Daniel-Day Lewis în
There Will Be Blood) e pe primul loc, dar pe locul patru e o replică mult mai haioasă,
aparţinându-i lui Colin Farrell în comedia
In Bruges (pe care o tot aşteptăm şi pe ecranele din România): "
I grew up in Dublin. I love Dublin. If I grew up on a farm, and was retarded, Bruges might impress me, but I didn't, so it doesn't."