Made My Day - Hellboy II: The Golden Army

"Go Straight to Hellboy!" - cu acest îndemn am încheiat cronica primului Hellboy (2004) şi nu văd nici un motiv să nu-l reiau şi-n debutul mult-aşteptatului sequel.

S-au schimbat multe în aceşti patru ani - regizorul Guillermo Del Toro s-a transformat dintr-un wonderboy cinefil într-un auteur sadea; celor de la Sony li s-a părut ridicol să finanţeze încă o aventură a diavolului roşcovan cu mână de beton aşa că au abandonat franciza (pesemne că acum îşi muşcă buzele, deh); în fine, adaptările BD au devenit un soi de parfum du jour - parcă niciodată n-au fost atât de multe. Şi atât de confuze... Cu o excepţie.

Finanţat de Universal, studio care i-a dat carte blanche şi buget dublu cineastului mexican, Hellboy 2 se dovedeşte oaza de aventură veritabilă (colorată, imatură) din noianul de aglomerări animate care împânzesc multiplexurile, care mai infantile, care mai pretenţioase. Să nu fiu greşit înţeles - filmul e cât se poate de juvenil (ai, pe alocuri, senzaţia unui sitcom CGI), de indulgent (tone de creaturi, imaginaţi-vă cantina din Star Wars şi înmulţiţi cu 100) şi de simplist (plotul încape pe un timbru), dar tonul e asumat şi aproape auto-parodic, atmosfera e contagios de minunată, iar ansamblul funcţionează de la spectaculos în sus. Aplauze pentru Del Toro, fireşte, dar întreprinderea ar fi fost şuie dacă Ron Perlman n-ar fi avut chef să-i împrumute (anti?)eroului o halcă zdravănă din şarmu-i imbatabil. Şi are un chef nebun.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.