Euforie echilibrată şi gravitate artistică - seria Ardelenilor

După transpunerile pe DVD (în câteva versiuni) ale filmelor din seria Haiducii, Mărgelatu, B.D., Comisarii (şi a operei omnia de Sergiu Nicolaescu) a venit, iată, şi rândul Ardelenilor. Pentru că cele trei episoade - Profetul, aurul şi ardelenii şi Pruncul, petrolul şi ardelenii de Dan Piţa şi Artista, dolarii şi ardelenii de Mircea Veroiu - asta sunt, înainte de toate, în contextul cinematografiei româneşti: o replică inteligentă şi cu dialoguri nostime, pline de savoare (scenarist: Titus Popovici, înlocuit la ultima parte a seriei de Francisc Munteanu) la adresa filmelor de serie, "de aventuri", enumerate mai sus şi a altora asemenea. O demonstraţie despre cum se poate face un film de succes la box office cu profesionalism şi detaşare ironică faţă de poncifele genului (în acest caz) western.

Genericul celor trei filme adună importante nume de cineaşti care şi-au dat - anterior şi ulterior - măsura în creaţii cinematografice de referinţă. Actorii (Ilarion Ciobanu, Ovidiu-Iuliu Moldovan, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Carmen Galin, Gheorghe Visu, Rodica Tapalagă, Mircea Albulescu, Marcel Iureş, Ioana Crăciunescu, Ştefan Iordache, Dragoş Pâslaru, Jean Constantin) vorbesc - unii dintre ei au vocea dublată la post sincron - engleza americană şi dau viaţă unor profeţi, actriţe sau bandiţi din acea mad, mad world pe unde colindă cei trei fraţi ardeleni, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Atmosfera şi culoarea Ardelenilor (cu numeroase cadre în care lumina devine parcă palpabilă), cadrajele şi planurile insolite filmate cu matematică precizie, contrapunctul rafinat al culorilor şi simţul inefabilului sunt rodul sensibilităţii directorilor de imagine (Nicolae Mărgineanu, Călin Ghibu, Marian Stanciu, asistaţi de viitorii operatori: Anghel Deca şi Vlad Păunescu), a scenografului Aureliu Ionescu şi a pictoriţei de costume Doina Levinţa. Cu toţii izbutesc să dea expresivitate şi forţă realistă decorurilor şi, respectiv, costumelor gândite sugestiv de cei doi cineaşti comanditari (regizorii Piţa şi Veroiu), a căror ştachetă de exigenţă estetică e stabilită invariabil pentru întreaga echipă de colaboratori.

Last, but not least, compozitorul Adrian Enescu scrie pentru synthesizer o muzică diferită la fiecare din cele trei episoade ale seriei. Sound-ul de tip American country music se îmbină armonios cu melos-ul popular ardelenesc; teme precum neaoşa Mocioriţă sau Alfa (de Vangelis) sunt citate, topite, filtrate şi dezvoltate într-o muzică electronică (mixată cu vocile fetelor de la grupul 5T şi a lui Mircea Romcescu) scrisă - atent, cu har şi cu dăruire - pentru fiecare cadru-secvenţă în parte.

Inspiraţia euforică echilibrată este nota dominantă a celor doi regizori de marcă ai generaţiei '70. Gravitatea artistică - o constantă în creaţia lor - avea să constituie un pas spre profunzimi, spre viitoarele filme care, în anii '80, le-au asigurat un loc important în patrimoniul cinematografiei româneşti şi, de ce nu, europene: Concurs, Faleze de nisip, Dreptate în lanţuri, Pas în doi, respectiv Semnul şarpelui, Sfârşitul nopţii, Să mori rănit din dragoste de viaţă, Adela.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.