Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional MESS, Sarajevo, 2008

What a MESS! - Sarajevo, 2008


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
NETA (New European Theatre Action) este o asociaţie adunând laolaltă teatre şi festivaluri de teatru din centrul şi sud-estul Europei. Membrii NETA (printre care se numără şi Teatrul Naţional din Bucureşti) se întâlnesc periodic - de obicei, în timpul unuia sau altuia dintre festivalurile "proprii" - pentru a-şi împărtăşi noutăţi, idei, iniţiative şi planuri, dar şi pentru a-şi examina reciproc, pe viu, fizionomia artistică. O astfel de întâlnire a avut loc, la mijloc de octombrie 2008, la Sarajevo, la Festivalul Internaţional MESS.

Festival ajuns anul acesta, conform articolelor "promoţionale", la a 48-a ediţie; în ce mă priveşte, ştiam de el doar de vreo cinci ani încoace şi, până acum, nu-l frecventasem niciodată. Desigur, asta nu spune mare lucru: sincopele în circulaţia informaţiei sunt, pe simpatica noastră planetă înconjurată de aproape 6.000 de sateliţi de telecomunicaţii, un accident obişnuit - pe de o parte. Pe de altă parte, cum am constatat pe pielea mea, numele i-a afectat întrucâtva festivalului modul de funcţionare; căci cum altfel decât amintindu-şi unul dintre sensurile substantivului englezesc mess (dezordine, zăpăceală, haos) şi-ar putea explica oaspetele faptul că, o dată adus de la aeroport în centrul fermecătoarei capitale a Bosniei şi Herţegovinei şi instalat (foarte confortabil) la hotel, nimeni nu pare să se mai intereseze de soarta lui, precum şi că, în afară de directorul festivalului - Dino Mustafic, regizor şi, în speţă, inspirat constructor de eveniment -, nimeni nu pare apt să-i furnizeze (decât, eventual, după insistenţe repetate) informaţii, materiale documentare, bilete la spectacole ş.a.m.d.? Altminteri, la centrul de comandă al MESS, aflat într-o clădire veche (şi purtând, ca majoritatea edificiilor din oraş, urmele canonadelor din vremea războiului civil), domnea o veselă animaţie, stolul de tineri festivalieri din staff agitându-se cu mult sârg, vorbind interminabil la telefoane şi fumând enorm. Balcanii, cu alte cuvinte.

Desigur, însă, în cazul unui festival decisivă este, până la urmă, oferta sa artistică, aceasta putând să anuleze toate scăderile administrative; sau, oricum, să le facă suportabile. A fost, din fericire, ceea ce s-a întâmplat la MESS 2008.

Ediţia din această toamnă (18-28 octombrie 2008) a marcat, potrivit organizatorilor, o reformulare a structurii şi obiectivelor festivalului. Acesta a cuprins cinci secţiuni, intitulate "Mondial", "Mitteleurope", "Viitor", "Copii" şi "Premiere", plus o zonă de "Atelier". Diferenţele dintre secţiuni sunt, în absenţa unor date mai generoase despre realizatorii spectacolelor, greu de apreciat; de pildă, reprezentaţii ale unor trupe sosite din ţările fostei Iugoslavii (acestea deţinând, de altfel, ponderea majoră în festival) puteau fi văzute sub toate emblemele enumerate. Dar importante, cum spuneam, sunt spectacolele.

Reprezentaţia inaugurală - desfăşurată în impunătoarea sală a Teatrului Naţional din Sarajevo şi prefaţată de o ceremonie în cadrul căreia a ţinut un discurs şi Jiri Menzel, copil teribil al cinematografului ceh(oslovac) din anii 1970, convertit mai recent la regia de teatru şi instalat, pare-se, ca personalitate tutelară a MESS - a fost Ivanov de A.P. Cehov, cu Volksbühne Berlin, în regia lui Dimiter Gotscheff. O reprezentaţie foarte aşteptată de toată lumea, întrucât regizorul de origine bulgară este considerat, la ora actuală, unul dintre cei mai interesanţi directori de scenă din Europa. Viziunea lui Gotscheff asupra textului cehovian (o piesă de tinereţe a autorului, mult mai rar jucată decât celelalte) e una radicală: povestea intelectualului lipsit de perspectivă, de idealuri şi de speranţă, care îşi consumă ratarea într-un fund de provincie, printre indivizi mărginiţi, se desfăşoară în ritm sacadat, în "episoade" parcă fără legătură între ele, şi pe un ton de o violenţă aproape şocantă, dat de stilul sec, rece, dar extrem de viguros al interpretării actoriceşti. Scena e absolut goală, nu există decor sau recuzită; maşinile de fum, lucrând în permanenţă, produc o "ceaţă" densă, din care personajele ies pentru a-şi "face numărul" şi în care se pierd din nou, după ce termină. Nimic din atmosfera "cehoviană" tradiţională; nici urmă de samovare sau mesteceni. Un spectacol dur şi infinit de amar. Personal, am însă două obiecţii majore la mizanscenă: transformarea (inutil didactică, după părerea mea) a societăţii în care se mişcă Ivanov într-un soi de azil de nebuni şi finalul "lipit" (monologul lui Lopahin din Livada de vişini), operând o deschidere stranie şi, cred eu, falsă a textului.

Anunţat cu o anume vâlvă, Tobe în noapte de Bertolt Brecht, regizat, la Teatrul Naţional "Vojdan Cernodrinski" din Skopje, de Martin Kocovski, vădeşte în primul rând simptomele tipice unei boli a copilăriei (artistice): directorul de scenă a dorit, parcă, să arate în spectacol absolut tot ce a învăţat la şcoală în materie de rafistolat piese - textul (de tinereţe, şi el) al autorului german (1898-1956) este adus până în anii 1990 -, de manevrat maşinării scenografice (decorul, reprezentând un sofisticat edificiu metalic, e mişcat mereu de colo-colo) şi, mai ales, de comunicat ideile prin "semne" (de pildă, actorii circulă printr-un bazin cu apă etc.) Întrucât regizorul demonstrează totuşi că e capabil să creeze şi momente de adevăr, scuza tinereţii funcţionează, alături de speranţa că, în viitor...

Viitorului - viitorului public, de astă dată - i s-au adresat şi două dintre reprezentaţiile pe care le-am mai văzut la MESS: Raimundo şi cea mai mică orchestră din lume, imaginat şi jucat de brazilienii Cris Miguel şi Sergio Palmiro Serrano, egal de pricepuţi la cântat (din felurite instrumente), animat obiecte şi recitat, şi Furtuna după Shakespeare, montat la Teatrul Tineretului din Sarajevo de Drago Buka, un spectacol de păpuşi - frumoase şi expresive -, neinteresant însă din alt punct de vedere. Totuşi, aici s-a produs prima surpriză pe care mi-a rezervat-o festivalul: descoperirea că în spatele păpuşilor impecabil mânuite se ascundeau aceiaşi actori pe care îi aplaudasem cu două seri înainte, într-un spectacol "dramatic" din afara MESS, Scapino după Molière, unde mă impresionaseră prin vioiciunea şi precizia jocului. Cea de-a doua surpriză a fost un spectacol adus din Argentina: Omisiunea familiei Coleman de Claudio Tolcachir (totodată, şi regizor), un fel de comedie absurdă - sau, mai curând, dementă -, parodiind copios conflictele şi tipologia telenovelelor, până spre finalul devenit, pe nesimţite, răscolitor de trist; un spectacol jucat cu vervă latină şi exactitate nordică de opt actori admirabili, asociaţi într-o trupă numită Timbre4.

Din punctual meu de vedere, bilanţul ediţiei 2008 a MESS a fost unul net pozitiv. Nu ştiu dacă şi NETA-pozitiv.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional MESS, Sarajevo, 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer