A XII-a ediţie a festivalului de film studenţesc CineMAiubit, desfăşurată la Cinema Studio între 8-11 decembrie 2008, a inclus în secţiunile sale competiţionale filme din... 12 ţări. Totuşi, cum se întîmplă de obicei, scurtmetrajele româneşti au atras cel mai mult atenţia spectatorilor şi s-au ales cu cele mai multe premii.
Anul acesta, filmele intrate în competiţie au fost împărţite în patru secţiuni: "Ficţiune în peliculă" (cea mai populară şi cea mai promovată dintre ele), "Ficţiune în digital", "Documentar" şi "Animaţie/Experiment". Spre deosebire de ultimele ediţii, Universitatea Media şi Universitatea Hyperion din Bucureşti au strălucit prin... absenţa din competiţia principală, răpindu-le astfel spectatorilor o sursă inepuizabilă de umor involuntar. În schimb, cîteva producţii ale celor două facultăţi particulare bucureştene au fost prezentate în celelalte trei secţiuni. Mai mult, trei regizori şcoliţi la Hyperion-ul lui Geo Saizescu au obţinut şi premii: la secţiunea rezervată documentarelor, Elena Mircea (La Campanella) a luat Premiul pentru regie "Ion Bostan", iar Robert Badea, Premiul pentru film documentar "Victor Iliu", în timp ce Alexei Gubenco, un regizor remarcat şi la Anim'est 2008, a primit, pe deplin meritat, Premiul "Ion Truică" pentru film de animaţie (Marile speranţe). În această ultimă secţiune, o altă distincţie acordată filmului românesc a ajuns la Oana Cătălina Gheorghiu, de la Universitatea de Arhitectură, pentru scurta sa animaţie, Arhitectura este oarbă. Premiul pentru film de ficţiune în format digital i-a revenit unei studente de la Universitatea Sapientia din Cluj, Cecilia Felmeri, pentru Cucul, o transpunere în imagini a unei anecdote "corosive".
Realism vs suprarealism
Două dintre scurtmetrajele româneşti apreciate de membrii juriului mi se par simptomatice pentru cele două direcţii principale spre care se îndreaptă absolvenţii UNATC. Lungul drum spre casă de Anamaria Chioveanu, care a primit Premiul special al juriului şi o menţiune pentru interpretare feminină (împărţită de Nicoleta Mânzu Hâncu şi de Corina Moise), valorifică filonul realist, prezentîndu-ne o noapte cît veacul, pe care două studente fără prieteni şi fără bani - necesari pentru a ajunge cu taxiul acasă, în... "Europa" - o petrec la periferia unui Bucureşti ameninţător. În ciuda personajelor cam clişeizate, regizoarea-scenaristă reuşeşte, cu sprijinul colaboratorilor săi (operatorul Mihai Bumbu, sound designer-ul Dan-Ştefan Rucăreanu şi monteur-ul Andrei Dăscălescu), să construiască o atmosferă şi o tensiune puternice, înlesnind identificarea spectatorilor cu cele două protagoniste.
O atmosferă angoasantă, însă de o cu totul altă factură, creează şi Barna Nemethi (regizorul care, acum doi ani, se evidenţia cu un fals documentar despre Urmuz) în Rien ne va plus. Cel mai lung şi cel mai ambiţios film din competiţia principală a fost distins cu Premiul de regie "Cristian Nemescu", Premiul de imagine pentru film românesc (Claudiu Ciprian Popa), Premiul pentru interpretare masculină (Richard Bovnoczki) şi Premiul de sunet "Andrei (Otto) Toncu" (Filip Mureşan, remarcat şi pentru Coridorul lui Staxovic de Vlad Feneşan, pentru care a colaborat la sunet - excelent - cu Vlad Voinescu). Într-un spaţiu concentraţionar kafkian (filmul ar fi meritat şi un premiu pentru scenografie), condus de un director diabolic, în care singura distracţie a deţinuţilor este să parieze pe trecătorii din lumea de afară, un "novice" bîntuit de coşmaruri ajunge să ucidă un... sinucigaş. Un film memorabil, cu accente suprarealiste, la fel ca şi lynchianul Coridorul lui Staxovic. Barna Nemethi şi Vlad Feneşan, alături de deja cunoscuta Adina Pintilie (Frica domnului G, Balastiera #186) şi de Eva Pervolovici (Filmele mele nefăcute, Down the Rabbit Hole), aduc în spaţiul filmului de ficţiune românesc o alternativă bine-venită la realismul aşa-zis "minimalist".
Tentaţia filmului de gen
Comediile reprezintă, de ani buni, o mare încercare pentru studenţii UNATC. Stanca Radu este unul dintre regizorii care par a se fi specializat în acest gen, după Întîlnire de gradul III şi Ştefan (marele cîştigător din 2007). Din păcate, noul ei scurtmetraj, Pentru el, poate fi considerat un pas înapoi, deşi i-a amuzat copios pe spectatori şi i-a adus Andreei Grămoşteanu Premiul pentru interpretare feminină. Cu o glumiţă "inspirată" de YouTube nici nu prea poţi emite pretenţii...
În schimb, Gabriel Achim, şi el atras de registrul comic (Şi binele trebuie să aibă margini, Saga), a venit de data asta la CineMAiubit cu un scurtmetraj mult mai curajos (nu numai pentru că a fost realizat în cinemascop - test trecut cu brio de operatorul Marius Iacob). Un fel de Secvenţe, în care cineastul îşi interpretează propriul rol (un student la Regie care, fiind incapabil să se impună în faţa actorului principal, recurge la eterna soluţie de rezervă: filmul despre Revoluţie), Bric-brac (distins cu Premiul criticii şi cu Premiul "CineMagia" pentru film românesc) a fost pentru mine cel mai delectabil film din festival.
Din păcate, cel mai profund şi cel mai stimulant film românesc din competiţie, Palmele de George Chiper (cunoscut pînă acum ca operator), nu a primit decît o menţiune pentru scenografia lui Signe Lillemark. Un scurtmetraj cu un singur actor (Coca Bloos) şi cu o mărturie cutremurătoare citită din off (textul subtil al lui Mihai Mincan se joacă cu diversele conotaţii ale cuvîntului din titlu), în care fiecare cadru este lucrat în filigran, pentru a provoca spectatorilor o senzaţie de pustietate devastatoare. Pe scurt, o revelaţie.
Un regizor promiţător este şi Nicolae Constantin Tănase, prezent cu trei scurtmetraje în competiţie, dintre care Zombie Infectors 3, parodie inteligentă a unui subgen horror, a primit Premiul pentru montaj (Speranţa Găneci) şi Premiul pentru scenografie în film românesc (Georgiana Săvuţă).
Vlad Trandafir şi Paul Negoescu, doi dintre regizorii impuşi (şi) la anterioarele ediţii ale festivalului, acum masteranzi, au coregizat Fabulosul destin al lui Toma Cuzin (trimitere evidentă la Amélie, megasuccesul lui Jean-Pierre Jeunet), adaptare a primului cineast după povestirea Uşa verde a umoristului american O. Henry. Pornit ca un exerciţiu de imagine al operatorilor Raluca Vasiliu şi Augustin Bucur, filmul a devenit o comedie rafinată şi spectaculoasă vizual, cum nu prea putem vedea în România.
Marele premiu a ajuns, neaşteptat, la un scurtmetraj bulgăresc, Family Therapy de Petar Valtchanov. Un thriller cu note comice, bine condus, despre doi soţi certaţi, care sînt sechestraţi în propria casă de doi puştani violenţi.
Dacă nivelul valoric al filmelor româneşti (altfel zis, UNATC-iste) din competiţia principală a fost superior celor de la ediţiile precedente, faptul că a trebuit să văd vreo zece filme avînd drept decor o bucătărie (spaţiu ales - neinspirat - drept temă de platou pentru anul III de Regie) nu mi-a căzut prea bine la stomac. Se pare că la CineMAiubit 13 vor fi la modă camerele de hotel...