Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

O pauză (de efect) - Orfeu şi Euridice, Umbre de lumină şi altele


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, decembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De lipsa noutăţilor teatrale, ce-i drept, de peste două luni încoace nu se mai poate plânge nimeni în acest oraş paradoxal, fascinant, respingător şi aproape neverosimil care este Bucureştiul. În avalanşa de spectacole aduse de multele (şi deloc măruntele) festivaluri ce ne asaltează, oricine are şansa de a găsi ceva care să-l intereseze, să-l provoace, să-l delecteze, pur şi simplu, sau, măcar, să-l enerveze, pur şi simplu. Iar dacă s-a întâmplat (şi s-a mai întâmplat!) să ne plictisim de teatru, alte oferte artistice ne-au acaparat prompt interesul.

Printre acestea, fără îndoială, spectacolele muzicale şi cele de dans au deţinut întâietatea. De ce? Pentru că se înrudesc îndeaproape cu teatrul, fireşte.

Ba chiar, mai nou, sunt prezente pe scenele de teatru dramatic ori, şi mai mult, sunt produse de către instituţiile teatrale de dramă, lucru, până nu demult, greu de imaginat; şi pentru unii, în continuare, greu de digerat.

Este, de pildă, cazul spectacolului Orfeu şi Euridice, arătat în premieră de Teatrul "Bulandra" în Elizaveta Bam. Parte a programului intitulat "Bulandra per musica" (în cadrul căruia a luat naştere, acum două stagiuni, şi Elizaveta Bam), Orfeu şi Euridice propune o insolită prelucrare a celebrei partituri lirice a lui Christoph Willibald Gluck, înfăptuită de compozitorul Adrian Enescu şi pusă în scenă de regizorul Alexandru Darie. În fastuosul decor baroc imaginat de arh. Octavian Neculai, povestea pierderii, regăsirii şi re-pierderii (dar, în opera lui Gluck şi în spectacol, şi a re-regăsirii) de către Orfeu a iubitei răpite de moartea cea crudă capătă o stranie tentă de mister oriental, care se potriveşte de minune, poate, nu atât lucrării muzicianului germano-francez, cât mitului elin originar. Partea strict muzicală a montării, susţinută viguros (în reprezentaţia văzută de mine) de contratenorul Adrian George Popescu (Orfeu), de sopranele ce le-au încarnat pe Euridice şi pe Amor (îmi pare rău că nu le pot da numele, dar, neavând un program de sală, nu risc să le identific doar din distribuţia afişată pe site-ul teatrului) şi de un cor puţin numeros, însă foarte eficient, a predominat asupra părţii aşa zicând teatrale, asigurată de actorii de la "Bulandra" (printre ei, Claudiu Stănescu, Camelia Maxim, Dana Dogaru, Manuela Ciucur, Adrian Ciobanu), dar fără să impieteze asupra coerenţei montării şi a unui farmec subtil, greu analizabil, pe care ea îl degajă. Alexandru Darie pare să-şi fi reintrat "în mână"; îl aşteptăm, mai departe, "la cotitură" - dar cu braţele deschise...

... aşa cum, în ceea ce mă priveşte, aştept întotdeauna spectacolele lui Răzvan Mazilu, pentru că acest artist unic, inclasificabil - a spune despre el că e dansator şi coregraf pare prea puţin -, reuşeşte să ridice tot ceea ce atinge (metaforic vorbind, desigur) la înălţimea excelenţei. Secretul constă, probabil, în credinţa totală pe care, dansând, Răzvan Mazilu o exprimă: credinţă în atotputernicia artei, a frumuseţii şi a bunătăţii faţă cu nimicnicia urâţeniei, a vulgarităţii, a răutăţii. Aceeaşi nelimitată livrare de sine şi în Umbre de lumină, un "one-man show" produs de Teatrul Odeon în colaborare cu Fundaţia perfoRM şi regizat/coregrafiat, pe muzică de Jean-Jacques Schmidely, de francezul Philippe Tréhet. Chinul singurătăţii, suferinţa dragostei refuzate, tresărirea plăpândă a speranţei sunt "povestite" scenic de extraordinarul dansator cu o intensitate ce surprinde şi tulbură mulţumită şi aparentei uşurinţe a desenului cinetic.

Am regăsit - la altă scară şi sub alt aspect, dar cu aceeaşi încântare - aceste calităţi într-un mic spectacol franţuzesc (unde, recunosc, am nimerit întâmplător, crezând că merg, tocmai, la recitalul lui Mazilu!) sosit în turneu la Teatrul Odeon. Un Air de folies (titlu, practic, intraductibil, pentru că "joacă" pe omonimia dintre air egal arie şi air egal aer, plus ambiguitatea "nebuniilor" - folies - renascentist-baroce) al companiei atât de poetic numite Fêtes Galantes, foloseşte muzici din secolul 17 (Marin Marais, în principal), cântate, cu acompaniament de viola da gamba şi teorbă, de un excelent tenor şi dansate, în coregrafia concepută de Béatrice Massin, de patru fete şi un băiat. O oră de graţie, eleganţă şi simplitate, delimitând, parcă, o oază de armonie în deşertul agresiv cacofonic din jur.

A fost o senzaţie ridicată la cub, s-ar putea spune, de spectacolul uneia dintre cele mai celebre companii de dans din lume - Ballet Angelin Preljocaj, de pe lângă Centre Chorégraphique National din Aix-en-Provence -, care a prezentat pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, în trei reprezentaţii succesive, cea mai nouă creaţie a trupei (numărând 26 de dansatori de felurite naţionalităţi) şi a mentorului ei, coregraful francez de origine albaneză Angelin Preljocaj: Albă ca Zăpada. Având ca pretext narativ arhicunoscutul basm al Fraţilor Grimm şi ca fond muzical, fragmente din simfoniile lui Gustav Mahler, baletul imaginat de Preljocaj operează o incizie în adâncimea (inclusiv psihanalitică) a poveştii, căreia îi relevă dimensiunile ezoterice (piticii, de pildă, sunt figuraţi ca spirite ale pământului, în imagini de o frumuseţe ce taie, literalmente, răsuflarea şi unde coregrafia exploatează uluitor verticalitatea fundalului scenei), fără a-i afecta în vreun fel prospeţimea na(t)ivă; ca dovadă, numeroşii copii din public au privit şi ascultat cu sfinţenie totul, fără gălăgia şi foiala obişnuite, altminteri, la spectacolele mai puţin captivante. Iar dacă, pentru unii adulţi, atracţia iniţială a serii vor fi fost costumele semnate de Jean-Paul Gaultier (costume de spectacol, arătoase, dar nesugerând prin nimic preocupările... mondene ale creatorului lor), e sigur că, la sfârşitul reprezentaţiei, emoţia lor izvora din altă sursă. O sursă inepuizabilă, în ciuda lăcomiei tot mai mari cu care îi sorb unda, în ultima vreme, teatrul şi oamenii lui.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 Temps d'Images, 2017, ajunge la cea de-a X-a ediţie şi are nevoie de sprijinul publicului, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer