Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Lost in Translation

Într-un loc străin - Lost in Translation


Andrei Gorzo

Dilema Veche, aprilie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ce-i drept, de la începutul anului pînă acum am putut să vedem, pe ecrane, cîteva lucruri remarcabile, dar cum rămîne cu geniul? Ne putem încumeta să spunem că l-am întîlnit în vreunul din filmele astea? Unii spectatori, mai dezinhibaţi decît mine, vor arăta spre Dogville, spre Apocalypse Now - Redux sau (iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac) spre Kill Bill. În ceea ce mă priveşte, singurul act artistic de genialitatea căruia sînt absolut convins este felul în care Bill Murray stă în fund, în filmul Sofiei Coppola Lost in Translation / Rătăciţi printre cuvinte.

Priviţi-l şi dumneavoastră. Murray joacă rolul unui star hollywoodian (specializat în filme de acţiune) rătăcit în Tokyo, unde a venit să filmeze o reclamă la whisky. Cît de rătăcit e starul hollywoodian? Ei bine, pînă şi picioarele lui par rătăcite de restul corpului - şi vizibil deprimate (picioarele lui Murray sînt mai expresive decît capetele multor actori). El prinde starea aceea - 50% levitaţie, 50% prăbuşire nervoasă - a călătorului rătăcit - senzaţia că-ţi scapă tot felul de mesaje, care poate erau urgente, senzaţia că oricum nu contează, căci asta nu e viaţa ta adevărată. La un moment dat, regizorul spotului publicitar îi cere să-i imite pe renumiţii artişti occidentali "Sinatora" (Frank) şi "Loja" Moore. Ce va face încercatul comic Bill Murray? Oare se va dezmetici brusc la contactul răcoritor cu provocarea şi în numai cîteva secunde ne va da pe spate - pac, pac, pac - cu o serie de caricaturi mortale? Dar el se reţine - superb. Execută ordinele regizorului ca un robot de actorie cu bateriile pe terminate, dar nu un robot oarecare, ci unul blestemat cu o conştiinţă de sine: personajul are un simţ al absurdului, pe care Japonia îl trezeşte şi îl excită - din cauza asta îi cedează bateriile. Între filmări, el merge să bea ceva, cu microfoanele ieşindu-i din spinare precum creasta unei iguane. Nu ştiu dacă pot să vă explic umorul acestei imagini. Pot să vă trimit la minunatele comedii ale lui Wes Anderson - Rushmore şi The Royal Tennenbaums (în amîndouă juca Bill Murray; cel de-al doilea a rulat pe ecranele noastre sub titlul O familie genială, dar cinefilii români nu l-au primit aşa cum merita). Sau pot să vă trimit la cuvintele lui Jean-Luc Godard despre viziunea lui Jacques Tati: "El caută probleme acolo unde nu sînt, şi le găseşte." La rîndul ei, Sofia Coppola ia imagini şi sunete ale bunăstării, ale eficienţei japoneze, ale progresului tehnologic - un fax care se trezeşte la viaţă în toiul nopţii, o vedere subacvatică a unor picioare care fac exerciţii într-o piscină - şi începe să se întrebe ce caută lucrurile alea acolo, de ce sînt aşa, de ce altora li se par normale. Cele mai multe gaguri sînt potolite. Nici măcar nu sînt sigur că se pot numi gaguri; sînt momente în care realitatea, sub presiunea camerei de filmat, renunţă să se mai prefacă şi recunoaşte că e suprarealistă. Par cuminţele, dar dacă intri pe lungimea lor de undă, te pot înnebuni de plăcere. Uitaţi-vă la Murray cum se uită la el însuşi, la televizor, într-un film de acţiune - dublat în japoneză - de pe vremea cînd avea mai mult păr în cap. Încercaţi să ghiciţi cum se simte: e melancolic?, ruşinat?, demoralizat? Tot ce se poate spune cu certitudine este că personajul se simte uşor ciudat.

Tatăl Sofiei, Francis Ford Coppola, a fost regele Hollywoodului în anii '70 şi cariera lui, culminînd cu Apocalypse Now - Redux, a fost o vînătoare regală, o căutare a Marelui Film American, care l-a secătuit pe cineast şi a secătuit Hollywoodul. Rămîne de văzut ce rol va juca Sofia (dacă va juca vreunul) în revigorarea filmului american (dacă va exista o revigorare). Interesant (şi sănătos) e faptul că ea pare să vîneze mai degrabă vietăţi mici, emoţii din divizia B (de exemplu, ce înseamnă să te simţi uşor ciudat), cu care tatăl ei nu prea ştia ce să facă. Lost in Translation încearcă să nască o poveste de dragoste - scurta întîlnire a doi peşti pe uscat - şi nu iese nimic, dar impulsul e prea vag pentru ca reprimarea lui să doară. (Sîntem, din nou, mai aproape de Tati decît, să zicem, de In the Mood for Love.) E doar schiţa unei idile, ba chiar schiţa unei schiţe (ca imitaţia de "Sinatora" realizată de Murray), dar e atît cît trebuie pentru ca lumea să devină un loc mai puţin străin.



 Toate articolele despre Lost in Translation


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Rătăciţi printre cuvinte - Lost in Translation, Iulia Blaga
 Radio - Lost in Translation, Marius Dobrin
 Rătăciţi printre filme – Lost in Translation, Laurenţiu Brătan
 Cealaltă călătorie la Tokyo - Lost in Translation, Giulia Ghica Dobre
 Lost in Translation - un Oscar pentru scenariu original, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Lost in Translation


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer