Christine Collins era o mamă din Los Angeles, telefonistă-şefă în anul 1928. Îşi creştea singură copilul, pe Walter, purta pălării în formă de oală şi patine cu rotile la locul de muncă. Pînă într-o zi, cînd Walter al său nu s-a mai întors acasă... Au urmat luni de căutări, biata Christine - disperată - tot aşteptînd ca poliţia să-i găsească băieţelul. Şi, într-o zi, poliţia chiar l-a găsit; doar că nu era Walter al ei, ci un alt copil pe care poliţia i l-a aruncat în braţe, practic, obligînd-o să-l recunoască. "Acesta nu este copilul meu", a-ngăimat Christine. Tot ce se poate spera este ca Angelina Jolie, mamă a nenumăraţi copii, să fie mai convingătoare în cazul, nedorit de nimeni, în care unul din ei ar dispărea / reapărea la fel.
Căci povestea din Changeling - filmul lui Clint Eastwood cu Jolie în rolul lui Collins - este reală: ziaristul J. Michael Straczynski a găsit-o în arhive şi a scris scenariul pentru Eastwood, care nu mai făcuse o melodramă tocmai din 2004 încoace, de la Million Dollar Baby. Straczynski scrisese doar seriale de televiziune, iar limitele sale ca scenarist devin evidente din clipa în care filmul renunţă la dilema cea mai interesantă, psihologic vorbind (relaţia mamei Collins cu Walter-ul de împrumut), pentru a bifa, televizistic: corupţia poliţiei, abuzurile medicale, crimele-în-serie, justiţia etc. Jolie suferă, idem spectatorul, dar numai John Malkovich se salvează.
Episodul internării lui Collins la balamuc e o ghiulea legată de piciorul filmului - de care, categoric, se putea lipsi. Dar este semnificativ că Eastwood nu s-a îndurat să se lipsească de ea: nu doar precaritatea scenariului lui Straczynski este în cauză aici, ci şi precaritatea judecăţii regizorului.
Changeling este un OTV frumos filmat.