Pretextul a fost bicentenarul morţii lui Joseph Haydn, marcat în 2009, şi pe care Filarmonica dirijată de Cristian Mandeal a început să-l onoreze chiar din primul concert, prin interpretarea plină de farmec în versiunea Orchestrei de Cameră a Simfoniei nr. 23. Greu de spus cărui fapt i s-a datorat sala arhiplină de la Ateneul Român, dar am avut plăcerea să văd inclusiv celebrele scări ale Ateneului pline aşa cum nu le-am mai văzut de mult la un concert obişnuit de stagiune. Cel puţin două cred că au fost cheile: Mihaela Ursuleasa şi repertoriul nu neapărat popular, dar în mod sigur plăcut, de secol XVIII-XIX.
Agreabilă, galantă, clasică, în cel mai nobil sens al cuvântului, muzica lui Haydn se ascultă cu plăcere şi deschide apetitul pentru muzică. Pe când Haydn era angajatul prinţului de Esterhazy şi compunea această muzică, el o prezenta la palatul princiar împreună cu orchestra casei, uneori la balurile pe care prinţul le oferea, iar o astfel de simfonie deschidea, probabil, apetitul invitaţilor, pur şi simplu. Finalul serii a fost reprezentat de Te Deum de Bruckner, solişti Irina Iordăchescu - soprană, Antonela Bârnat - mezzosoprană, Ruben Mureşan - tenor, Marius Boloş - bas, pentru care Orchestrei Filarmonicii "George Enescu" i s-a alăturat Corul pregătit de Iosif Ion Prunner.
Romantica Mihaela Ursuleasa
Totuşi, atracţia serii rămâne Mihaela Ursuleasa, care de această dată a optat pentru Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Liszt. Cu o carieră impresionantă deja la cei 30 de ani ai ei, Mihaela Ursuleasa rămâne unul dintre tinerii solişti remarcabili care au pornit din România în ultimele decenii. Iar pentru cunoscători, o scurtă trecere prin biografia ei artistică demonstrează că este vorba despre o carieră reală, la cel mai înalt nivel.
Născută la Braşov în 1978, Mihaela Ursuleasa a uimit publicul încă de la vârsta de 7 ani, definitivându-şi studiile ulterior la Conservatorul din Viena. La vîrsta de 16 ani cucerea premiul I al prestigiosului concurs "Clara Haskil". Susţinând concerte cu dirijori şi orchestre de marcă încă de atunci, după încheierea studiilor Mihaela Ursuleasa a fost invitată în mod regulat pentru a cânta cu mari orchestre (dintre care amintim doar Orchestre National de France, Concertgebouw din Amsterdam, Philharmonia din Londra sau Academy of St. Martin in the Fields condusă de Sir Neville Marriner) sau cu mari dirijori (precum Claudio Abbado, sir Colin Davis, Kurt Sanderling, Paavo Järvi sau Marek Janowski). Acestora li se adaugă o serie de importante recitaluri la săli ce reprezintă repere pentru o carieră în muzica clasică, precum Amsterdam Concertgebouw, Filarmonica din Koln, Konzerthaus Vienna, Tonhalle Zürich, Wigmore Hall Londra sau Carnegie Hall din New York.
Concertul de Liszt cu care am auzit-o recent la Ateneu pe Mihaela Ursuleasa este unul dintre cele mai spectaculoase şi dificile tehnic ale repertoriului pianistic, chiar dacă nu excelează prin profunzime. Strălucită tehniciană, cu un perlaj superb, controlând magic nuanţele mici, zburând aproape pe deasupra claviaturii, Mihaela Ursuleasa fascinează, încântă, cucereşte... Ce am putea dori mai mult într-un astfel de spectaculos concert romantic?