Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Australia

Bazarul lui Luhrmann - Australia


Andreea Chiriac Hentea

Ziarul de duminică, ianuarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După Australia (2008), Moulin Rouge! (2001), Romeo + Juliet (1996) ori Strictly Ballroom (1992) a devenit evident că trăsătura principală a filmelor lui Baz Luhrmann este fantezia, filtrată prin dragostea pentru film a unui adult care a copilărit în sala de cinema (pentru o vreme chiar familia lui a fost posesoarea uneia). Indiferent de subiect, temă, epocă, vedete, costume şi mai ales de genul abordat, Luhrmann le vinde spectatorilor săi lucruri atrăgătoare, ciudăţenii duioase, dar colorate şi ambalate minunat, pe care nu te lasă inima să nu le cumperi, indiferent dacă ajuns acasă te întrebi cu amuzament ce te-a apucat.

La 46 de ani, regizorul care nu a ezitat să plaseze pe cer, în Moulin Rouge!, o Lună cântând entuziast cu vocea lui Plácido Domingo nu ezită să se joace aşa cum îi place, iar în Australia îşi arată toată plăcerea ludică şi cinefilă de-a lucra. Comparat cu westernurile clasice şi cu melodramele brodate pe canavaua războiului, filmul aminteşte prin trimiteri permanente ori cadre fugare şi fermecătoare, de Vrăjitorul din Oz, dar şi de A fost odată în Vest, Red River, The Electric Horseman, Casablanca şi mai ales (deşi a fost comparat frecvent cu Gone With the Wind) de Out of Africa. În fond, personajul lui Nicole Kidman este tot o aristocrată care ajunge pe un continent necunoscut ei, o sahib care trebuie să se descurce cu o fermă greu de dus, cu prejudecăţi şi duşmani de toate felurile, cu războiul, creşterea vitelor, cu obiceiurile băştinaşilor, dar descoperă, pe de altă parte, cu fascinaţie, frumuseţea unor peisaje copleşitoare şi pasiunea pentru un bărbat perfect integrat în cutumele locului.

Era previzibil şi firesc deci ca Luhrmann să ne stimuleze imaginaţia prin ameţitoarea succesiune de evenimente şi prin diversitatea spaţiilor prin care trec eroii săi. Chiar dacă a fost acuzat de lungime, filmul său reuşeşte ceea ce e propriu tuturor poveştilor memorabile ale Hollywoodului: emoţionează. Doldora de clişee, previzibil şi încărcat cu breşe fantastice la tot pasul, el captivează chiar prin mixtura fermecătoare de genuri şi de răsturnări narative, de afecte şi de efecte vizuale impozante. Cât despre actori, toţi australieni, ei pun umărul cu modestie şi entuziasm impresionant la promovarea poveştii în care s-au implicat, reuşind să convingă publicul cu privire la valoarea şi intensitatea unui spaţiu care nu numai că a dat Hollywoodului nume ca Geoffrey Rush, Heath Ledger, Russell Crowe, Mel Gibson, Judy Davis, Naomi Watts ori Peter Weir, ci aşteaptă să se ofere lumii întregi în toată maiestatea sa. Acuzat că s-a ocupat excesiv de tenta turistică a filmului, Luhrmann nu face decât să-şi promoveze căminul şi rădăcinile, să le povestească şi să le explice lumii întregi, fără să-şi uite vreo clipă profesia.

Înainte de toate, Australia e o poveste minunat jucată, ai cărei protagonişti se contopesc într-un cuplu superb. Actor cu un simţ precis al dozării emoţiilor şi cu atitudine extrem de bine conturată, Hugh Jackman se dovedeşte alegerea perfectă pentru eroul masculin al filmului, la fel ca Brandon Walters, interpretul micului Nullah. Cât despre Nicole Kidman, pe care registrele contabile ale Hollywoodului au socotit-o nu demult o actriţă nu foarte profitabilă (comparând grobian şi idiot profiturile filmelor în care a jucat cu salariul pe care îl primeşte), dar care ştie prea bine că un Lars von Trier a pus-o în valoare în fiecare secvenţă din Dogville, de exemplu (aşa cum Anthony Minghella n-a reuşit - cu toată bunăvoinţa - într-un întreg Cold Mountain), ea a mizat, din nou, total, pe mâna unui regizor care nu ezită să-i filmeze grimasele, o pune mereu să cânte şi plasează fără menajamente calofile camera drept pe chipul ei nemachiat hollywoodian, precum şi pe bucuria de-a filma şi pe tandreţea lui Luhrmann faţă de actorii săi. Rezultatul - un film care, în ciuda lungimii şi şabloanelor, a melodramei şi inadvertenţelor, precum şi a schematismului unor personaje, reuşeşte să taie respiraţia prin imaginea superbă (semnată Mandy Walker) şi, mai ales, să ne facă să credem până la capăt în adevărul său. Adică exact în menirea esenţială şi incontestabilă a cinematografului.


Australia, Producţie Australia-SUA, 2008.
Regia: Baz Luhrmann.
Cu: Nicole Kidman, Hugh Jackman, Brandon Walters, David Wenham, Jack Thompson, Bryan Brown, Essie Davis, Lillian Crombie.




 Toate articolele despre Australia


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andreea Chiriac Hentea


Alte articole

 Ca pe vremuri - Australia, Andrei Gorzo
 Kitsch catch - Australia, Lucian Maier
 Filmul şi sechela la un loc - Australia, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer