Omul cu 1001 de feţe - Jim Carrey

Cum e posibil ca un om devenit faimos pentru cele mai inimaginabile scălâmbăieli de pe lume să fie, totodată, extrem de credibil într-un dublu rol suculent, aşa cum se întâmplă în The Number 23? Simplu, ajunge să citiţi cele ce urmează...

Primul mare rol al lui Carrey s-a născut odată cu Ace Ventura: Pet Detective (Tony Shadyac,1994) dar, deşi filmul l-a pus pe Carrey pe lista celor mai buni actori de comedie, de-abia continuarea Ace Ventura: When Nature Calls (Steve Oedekerk, 1995) i-a făcut dreptate personajului. Îngrămădeală letală (pentru asta s-a inventat expresia "a muri de râs") de gaguri mai mult sau mai puţin corecte politic şi mai mult sau mai puţin inspirate - dar de la omul care "se naşte" din popoul unui fals rinocer te poţi aştepta la absolut orice - AV2 a fost o continuare firească a isprăvii lui Carrey din The Mask (Chuck Russell, 1994). De la geek-ul manierat cu mutră cinstită (a se citi "loser"), Carrey trecea, de la o scenă la alta şi cu relaxarea unuia care toată viaţa numai cu asta s-a ocupat, la persona flamboaiantă a supereroului verde cu costum galben. Cu sau fără efecte speciale (oarecum inerente unui film de acest gen), farmecul incontestabil al personajului titular se datora, mai degrabă, elasticităţii bizare a fizionomiei actorului şi vervei sale contagioase.

După o escală în ograda fraţilor Farrelly (Dumb & Dumber, 1994), deloc memorabilă, Carrey a revenit la filmele cu supereroi, de această dată sărind în barca negativilor. Dublul rol Edward Nygma / Riddler din Batman Forever (Joel Schumacher, 1995), unicul din toată seria cu adevărat fidel spiritului benzii desenate, i-a fost acordat din oficiu, Schumacher spunând tuturor că Jim a fost singura lui opţiune. Pentru mulţi, dualitatea lui Carrey a fost considerată un soi de aceeaşi Mască cu altă pălărie. Nimic mai fals. Unde alterego-ul verde e diametral opus "normalului" Stanley Ipkiss, Riddler e o variaţiune într-ale nebuniei a doctorului Nygma, fapt mult mai dificil de subliniat căci toată distincţia dintre cei doi e perceptibilă doar din nuanţe, atent gândite şi asumate de actor.

Probabil că una dintre cele mai bune lecţii pe care le poate învăţa cineva de la Carrey e faptul că trebuie să te foloseşti, întotdeauna, de ceea ce ştii deja. Cu alte cuvinte, dacă tot ai exersat (cu destul succes) dualităţi / personalităţi scindate, firesc ar fi să continui. Zis şi făcut... The Cable Guy (Ben Stiller, 1996), a introdus personajul cablistului obsedat de clientul său cel uşor de mituit (HBO gratis e o tentaţie cărora mulţi nu-i rezistă). La început amabil prestator de servicii, protagonistul se transformă, în cele 90 de minute ale filmului, într-un dement cu acte-n regulă, ce trece c-o uşurinţă sinistră de la placiditate la perfidie şi de la victimizare la violenţă.

Sătul, probabil, de rolurile epuizante din punct de vedere psihic şi fizic, următoarele două personaje s-au înscris, destul de lesne, în categoria "inşi oarecare". E drept, avocatul Fletcher Reede din Liar Liar (Tom Shadyac, 1997) poseda un talent deosebit pentru proferarea de neadevăruri, dar gurile rele ar spune că "avocat mincinos" e un pleonasm. La fel, Truman Burbank din The Truman Show (Peter Weir, 1998) este, fără voia sa, victima unui reality show avant la lettre, dar, în fond, e numai un om dornic să placă tuturor şi care numai printr-un miracol va da dovadă de puţin curaj... Aşa cum, de altfel, ne comportăm mai toţi.

Cu bateriile reîncărcate, Jim Carrey s-a aruncat în cel mai dificil, mai extenuant dar şi mai plin de satisfacţii roluri din întreaga-i carieră. Andy Kaufman e considerat de fani cel mai mare stand-up comedian din toate timpurile şi de detractori cel mai mare ipocrit ce a existat vreodată... Semi-biografia Man on the Moon (Milos Forman, 1999) n-a făcut decât să adâncească gâlceva dintre cele două tabere. Carrey, pe de altă parte, a intrat în rol dornic să arate tot ce poate. Prin urmare, s-a dezbrăcat de propria-i personalitate, şi-a asumat stilul comic şi manierismele lui Kaufman (un ins, de altfel, blând şi introvertit), şi a plusat "jucându-l" şi pe alterego-ul lui Kaufman, Tony Clifton, un monstru de exuberanţă. O întoarcere la atât de dragile-i roluri duale? Categoric şi, după cum a demonstrat-o şi Me, Myself & Irene (Bobby & Peter Farrelly, 2000), aceasta era ipostaza în care Jim Carrey se simţea cel mai bine... Lăsându-l la o parte pe Charlie Baileygates (cui îi plac prostălăii?), Hank Evans reprezintă cea mai obscenă întrupare a unei personalităţi scindate din întreg cinema-ul, ce nu se dă în lături nici să facă pipi în maşina unui om cu handicap locomotor şi nici să agreseze sexual găini, mame tinere şi poliţişti.

Timp de 4 ani, până la comedia neagră cu accente horror Lemony Snicket's A Series of Unfortunate Events (Brad Silberling, 2004) şi după eşecul animat numit How the Grinch Stole Christmas (Ron Howard, 2000) şi turul de forţă din Bruce Almighty (Tom Shadyac, 2003), Carrey a părut să se fi cuminţit. Prin urmare, atât Peter Appleton din The Majestic (Frank Darabont, 2001), scenarist de serie B izgonit de comisia McCarthy din Hollywood, cât şi Joel Barish, introvertitul timorat din favoritul personal Eternal Sunshine of the Spotless Mind (Michel Gondry, 2004), au cotit-o în direcţie opusă celei în care au luat-o celelalte personaje jucate de Carrey şi n-au ieşit din parametrii normalului, căpătând chiar nuanţe tragice.

Şi uite aşa, am ajuns la contele Olaf din deja amintitul Lemony Snicket... Şi, evident, la mutrele sale diverse, Stephano, herpetologul cu barbă şi fără sprâncene şi căpitanul Julio Sham, marinarul cu plasture pe ochi şi picior de lemn. Din păcate, tragismul personajului (în fond, un om profund nemulţumit de propria-i existenţă), a fost estompat de caracterul său revoltător... Sociopat, criminal lipsit de scrupule şi profund antipatic, Olaf e demn de tot dispreţul şi-şi anulează singur şansa la puţin milă şi înţelegere. Greşeală pe care nu o comit nici Walter Sparrow şi nici misteriosul Fingerling din The Number 23... Nu vi se pare?

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.