Ziarul de duminică / ianuarie 2009
Dacă mai aveam vreun dubiu, în seara în care am ascultat concertul cu opera Herodiada de Massenet din Studioul Mihail Jora al Radiodifuziunii m-am convins mai mult ca oricând de o realitate. Aceea că muzica clasică de stagiune din România trebuie privită măcar din acest moment ca un produs cultural care trebuie promovat, pentru că altfel va continua să pălească, încetul cu încetul.


O viaţă muzicală invizibilă

Schimbul de afişe între principalele două instituţii de concert ale Bucureştiului - Filarmonica şi Radioul - este firesc. Totuşi, faptul că la Sala Radio nu poate fi văzut decât un afiş fotocopiat de la Ateneu, iar în exteriorul acesteia afişele la concertul din seara respectivă lipsesc şi ele este un prim indiciu al faptului că promovarea este departe de a reprezenta prima grijă a organizatorilor. În atât de citata lume muzicală occidentală, o astfel de situaţie ar fi sancţionată de public cu o sală absolut goală. La noi, încă este voie, iar lumea mai vine.

Totuşi, am întâlnit numeroase persoane care au ajuns prima oară la Operă sau Operetă în această stagiune pentru că au văzut reclamele la metrou, pe stradă, descoperind că există şi o astfel de opţiune în Bucureşti. Publicul nostru de muzică clasică are cu adevărat nevoie de sânge proaspăt. Dar atenţia acordată promovării este esenţială şi nu mai poate fi neglijată mult timp. Şi, poate mai important, trebuie făcută cu inteligenţă, astfel încât să fie cu adevărat vizibilă.


Muzică rară

Acesta a fost singurul motiv de tristeţe pe care l-am avut în acea seară şi anume că nu au fost mai mulţi cei care să asculte pe viu o remarcabilă versiune a operei Herodiada de Massenet, partitură prezentată pentru prima oară la Bucureşti acum, în ianuarie 2009, la 128 de ani de la premiera absolută de la Paris, aşadar muzică rară.

La pupitrul Orchestrei Naţionale Radio şi a Corului Radio (pregătit de Dan Mihai Goia) s-a aflat dirijorul german Gerd Schaller, care a lucrat cu o omogenă distribuţie multinaţională - Kostadin Andreev, Luca Grassi, Vladimir Vassilev, Valentin Vasiliu, Georgina von Benza, Gabriela Popescu - susţinând cu veritabilă profunzime stilistică şi cu o tehnică bine stăpânită întregul aparat vocal-simfonic, oferindu-ne impresia că este un bun cunoscător al marii opere franceze. Nu voi cita pe unul sau altul dintre solişti, fiecare remarcându-se în ariile principale, dar atmosfera intens romantică pe care au reuşit să o contureze în ansamblu ne-a conectat la acea tensiune a marelui eveniment cu care ne întâlnim destul de rar în stagiunile noastre.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus