Hotnews.ro / ianuarie 2009
Dacă poţi spune despre un film că e ca o piesă de jazz, Un conte de Noël e acel film. Nu ştii de unde să-l apuci o bună bucată de timp, e sofisticat, dens dar la fel de liber ca cel mai liber dintre genurile muzicale. E lung, e stratificat şi de la un moment dat devine greu de privit. Comedie? Deşi râzi, te simţi răscolit până în străfundurile istoriei tale familiale.

Arnaud Desplechin, regizorul filmului, a scris scenariul împreună cu Emmanuel Bourdieu. Un scenariu gros şi dens, care dă impresia că îşi modifică apele de la o clipă la alta. Un conte de Noël îşi merită acea clasificare derutantă de "comedie/dramă", care atât de uşor se aplică azi filmelor.

Familia Vuillard are doi părinţi în viaţă - un tată bonom, fabricant de vopseluri (Jean-Francois Roussillon) şi o mamă (Catherine Deneuve) care tocmai a aflat că are cancer şi care, pentru a supravieţui - deşi e incert rezultatul -, are nevoie de un transplant de măduvă de la un membru al familiei.

Copiii sunt în număr de patru, dar al cincilea, mort la vârsta de 6 ani, tot de cancer, e prezent tot timpul. Nu doar într-o fotografie pe care mama încă o păstrează în casă, dar prin felul în care continuă să marcheze destinele tuturor. Depresia continuă a surorii mai mari şi ura pentru fratele mai mic, conceput ca un înlocuitor, teribilismul acestui frate mai mic şi aerul de revoltă văzute de el ca unică formă de supravieţuire - sunt câteva aspecte.

Nu are rost să desfacem toate paginile acestei istorii familiale care te răvăşeşte în aceeaşi măsură în care te amuză. Desplechin amestecă stilurile, dar aerul că se răzgândeşte tot timpul nu vine din neglijenţă sau din nesiguranţă, ci mai degrabă dintr-o structură interioară mult mai complexă decât una care ar fi dat fie o melodramă cu cancerul pe post de nod dramaturgic, fie o satiră a moravurilor, fie o tragi-comedie de familie.

Un conte de Noël e o mică bijuterie sofisticată, un deliciu pretenţios pentru gurmanzii cinefili care preferă să plimbe un film prin gură până îi prind toate gusturile. Şi, cum Wong Kar-wai spunea că un film bun e ca o mâncare bună - nu reuşeşti să spui exact ce fel de gust are -, filmul lui Desplechin îţi ameţeşte simţurile vizual şi auditiv până la a te determina să deschizi nişte uşi adânc ferecate în subconştient.

Francezul lucrează - sofisticat am spus, dar deloc arogant sau eclectic -, cu ceea ce face mirajul celei de-a şaptea arte. O secvenţă minunată de cinema nu poate fi tranşată în elemente definitive - replici, regie, muzică şamd -, ci e rezultatul comunicării acestor elemente, plus încă ceva care scapă.

Pe acest "ceva care scapă" şi care leagă totul ca maioneza îşi bazează Arnaud Desplechin filmul. Fireşte, râzi la unele replici, dar aceleaşi replici taie ca briciul. Există în discuţiile de familie o sinceritate crudă care e pe cât de jenantă pentru noi, ca martori, pe atât de igienică pentru personaje.

Mi se pare că Un conte de Noël este mai dureros decât era un film oarecum asemănător, Festen (de Thomas Vinterberg), unde o petrecere familială explodează în mii de cioburi scoţând la lumină puroaie vechi de ani de zile. Faţă de filmul danezului, un film Dogma în care totul se desfăşura ca şi cum ar fi fost o dramă reală, Un conte de Noël se construieşte singur ca o turbină care coboară cu fiecare secvenţă. Şi care, cu fiecare secvenţă, ne captează tot mai mult şi ne duce cu sine.

Probabil fără să-şi propună în mod expres (e clar că nu-ţi poţi "propune" un asemenea stil), filmul lui Desplechin are, în ultimă instanţă, aerul, forma şi finalitatea unei bucăţi de jazz. Te duce în zig-zag şi fără să-ţi dai seama spre zone de unde, privind în urmă, peisajul pare uniform şi muzical.

Evident, are mai puţină importanţă cum se termină călătoria familiei Vuillard, atâta timp cât călătoria în sine e mai importantă, cu momentele ei de altitudine care închid răni vechi sau cu răni vechi pe care nimic nu le mai poate închide.

Filmul are nouă nominalizări la Premiile Cesar 2009, la fel cu adversarul său, Entre les murs / În clasă, alături de care a făcut parte din Competiţia Oficială de la Cannes 2008. Dacă filmul lui Laurent Cantet a luat Palme d'Or-ul, filmul lui Desplechin a primit un modest Premiu Special, acordat de fapt numai lui Catherine Deneuve. Distribuţia filmului este însă cu totul şi în întregime extraordinară, iar Mathieu Amalric face cel mai bun rol al său de până acum.

Un conte de Noël / O poveste de Crăciun
Regia: Arnaud Desplechin,
cu: Catherine Deneuve, Jean-Pierre Roussillon, Mathieu Amalric, Anne Consigny, Chiara Mastroianni, Melvil Poupaud, Emmanuelle Devos.

Regia: Arnaud Desplechin Cu: Catherine Deneuve, Jean-Paul Roussillon, Anne Consigny, Mathieu Amalric, Melvil Poupaud, Hippolyte Girardot, Emmanuelle Devos, Chiara Mastroianni

1 comentariu

  • jazz vs. Noël
    [membru], 26.02.2009, 09:27

    A spune despre acest film că e ca o piesă de jazz (?) face un deserviciu atât filmului, cât şi jazzului - păcătuind cel puţin dublu. La nivel formal, a vorbi despre "o piesă de jazz", la fel ca despre "o bucată de muzică cultă" nu înseamnă, de fapt, nimic. Apoi, e ca şi cum ai spune că a avea suflet de poet înseamnă a simţi precum Alecsandri şi nu, spre exemplu, ca Paul Celan.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus