Film 100% / martie 2003
Imaginea: Thierry Arbogast
Muzica: Ryuichi Sakamoto
Cu: Rebecca Romijn-Stamos, Antonio Banderas, Peter Coyote, Gregg Henry, Eriq Ebouaney, Edouard Montoute, Rie Rassmunsen
Producători: Tarak Ben Ammar, Marina Geffer.
Durata: 110 min.
Un film distribuit de New Films

Laure participă la un furt de bijuterii spectaculos în timpul festivalului de film de la Cannes, îşi trădează complicii şi vrea să înceapă o viaţă nouă sub o altă identitate. Surprizele abia încep...

Acest film nu poate fi povestit. Nici explicat. Nu fără a strica plăcerea vizionării. Este în primul rând un film pentru fanii unui anume tip de cinema, acela al lui De Palma şi mi-e teamă că nu-s prea mulţi prin preajmă care să se înghesuie să facă coadă la cinema.

Este un film care provoacă polemici, dileme, orgasme sau migrene, funcţie de receptor. Poate fi văzut şi revăzut pentru că este acea specie rară şi pe cale de dispariţie a artei cinematografice, aceea destinată unor vizionări repetate. Este ambiguu, seducător, iraţional, visceral, poetic, suprarealist şi... fatal. Nu degeaba titlu este job description-ul eroinei de film noir. Cel mai bine îl explică trailer-ul francez, care prezintă o succesiune de imagini (filmul în ordine cronologică) care devin din ce în ce mai rapide, până la tăieturi de o fotogramă, care funcţionează doar la nivel subliminal. Voice-over-ul anunţă la final: "Tocmai ai văzut noul film al lui Brian De Palma. N-ai înţeles nimic... vino la cinema".

Femme fatale este un film din care fiecare înţelege ce vrea sau ce poate. Se situează cel mai aproape de Mulholland Drive al lui Lynch, alt film care nu poate fi povestit. Cu o nuanţă bunueliană, aceea din Acel obscur obiect al dorinţei. Combinaţie de film noir, basm suprarealist, vis şi coşmar, un Alice în ţara minunilor, totodată best of Brian De Palma... în genul "thriller De Palma" (Body Double în special). Adică situaţii aparent implauzibile, virtuozitate considerată show off, deconcentrarea totală a spectatorului în faţa aşteptărilor sale, o mulţime de indicii aparent invizibile, dublu şi voyeurism. De Palma asemeni eroinei sale, atrage spectatorul într-o pînză de păianjen fatală, un puzzle de imagini cu reflexii multipe, piste false, déjà vu, un tip de cinema făcut pentru plăcerea pură a realizatorului şi publicului său. O lume în care nimic nu e ceea ce pare a fi ! Cel mai romantic şi cel mai luminos De Palma-o reverie. Să scriu că este o capodoperă, să pun cinci stele deasupra cronicii... e prea puţin şi totodată injust pentru cei ce nu vor aprecia filmul. Încercaţi pe propria răspundere... modul de utilizare prezintă problemele de utilizare !
Regia: Brian de Palma Cu: Antonio Banderas, Rebecca Romjin-Stamos

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus