Pe data de 22 ianuarie 2008, la Muzeul de Artă Contemporană al României a avut loc vernisajul expoziţiei RE:akt! Reconstruction, Re-enactment, Re-reporting, unde publicul a avut ocazia să vadă o serie de lucrări realizate în ultimii trei ani sub egida platformei RE:akt! produse de Aksioma - Institutul pentru Artă Contemporană din Lubljana. După premiera bucureşteană, expoziţia va pleca pe 25 martie în capitala Sloveniei, la SKUC Gallery, şi apoi la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Rijeka (Croaţia). Este salutar faptul că Bucureştiul face parte dintr-o axă artistică europeană şi că, mai mult, în acest caz este "cap de linie" pentru un eveniment expoziţional itinerant.
Semnatarul acestor rînduri aminteşte că "trend"-ul post-postmodern al "reconstrucţiilor" îşi are de o bună bucată de vreme propria sa istorie la noi în ţară. Amintim activitatea lui Iosif Kiraly în acest sens. Galeria Nouă, desfiinţată în mod iraţional în urmă cu aproape un an cu concursul substanţial al Primăriei, era un spaţiu consacrat al "repunerilor în act".
Întorcîndu-ne la "plebiscit", reţinem din discursul curatorial ideea că, în ultimii ani, termenul re-enactment şi practicile desemnate de el s-au bucurat de un succes nebănuit în context artistic. Pe de o parte, reuşita pare să fie datorată reactivării artei performance-ului, atît ca practică artistică avînd propria sa istorie, cît şi ca gen preferat de noile generaţii. Pe de altă parte, termenul acompaniază două fenomene care - cel puţin la prima vedere - au foarte puţine puncte comune, şi anume: a reînscena performance-uri artistice din trecut şi a revizita, sub forma aceluiaşi performance, evenimente "reale" din viaţa curentă. Altfel spus, RE:akt! Reconstruction, Re-enactment, Re-reporting îşi propune să abordeze termenul re-enactment nu doar în sensul "live action role-playing" ori "living history", ci şi ca strategie a criticii culturale, ca analiză şi expresie artistică.
Înaintea vernisajului a avut loc o discuţie publică la care au participat Domenico Quaranta, critic de artă şi curatorul expoziţiei, Janez Jan?sa, artist şi director al Aksioma, şi teoreticianul Antonio Caronia, coeditor al publicaţiei RE:akt! Reconstruction, Re-enactment, Re-reporting, ce se va lansa în martie 2009 (cu texte de Rod Dickinson, Jennifer Allen, Jan Verwoert, Antonio Caronia şi Domenico Quaranta). A fost prezentat cadrul conceptual al expoziţiei, care propune zece puncte de vedere distincte privind repunerile în act.
Momentul Ich lubbe Berlin!, realizat de grupul de creaţie sloven Silent Cell Network, explorează semnificaţiile moderne ale incendierii clădirii Reichstagului în 1933, relaţionînd evenimentul cu concepte precum "comunismul" şi "terorismul". Das KAPITAL al lui Janez Jansa este o readucere în prezent a ocupării fostei Republici Cehoslovace, în 1969, de către ţările membre ale Pactului de la Varşovia. Proiectul C'était un rendez-vous (déjà vu), realizat de Janez Jan?sa şi de Quentin Drouet, relaţionează filmul de artă omonim al lui Claude Lelouch cu ideea de "media fiction". VD ca VB reprezintă o serie de acţiuni în care "marea doamnă" a bizarelor medii underground ale Los Angelesului, Vaginal Davis, intră în dialog cu Vanessa Beecroft.
În Mount Triglav on Mount Triglav, trei artişti sloveni (Janez Jansa, Janez Jansa şi Janez Jansa - este vorba despre persoane diferite, dar cu acelaşi nume!) repun în scenă un performance realizat la sfîrşitul anilor '60. Acelaşi activ Janez Jansa (sic!) supune atenţiei publice, prin Slovene National Theatre, un recent act de rasism comis împotriva unei minorităţi etnice. Evenimentul este cunoscut sub numele de "cazul Ambrus", similar cumva cu cazurile româneşti de la Hădăreni sau Kogălniceanu.
Eva şi Franco Mattes, reuniţi sub numele 0100101110101101.ORG pun în scenă, în Second Life, o serie de performance-uri istorice deloc imaginare, ce ridică probleme în jurul unor teme precum corpul, violenţa, sexul şi durerea, explorînd în acest fel semnificaţia lor într-o lume virtuală. În SS-XXX/Die Frau Helga, Jan?sa aduce detalii şi dovezi în legenda urbană de largă circulaţie, pe Net şi în mass-media, despre presupusa Cyber-Sex Doll creată de nazişti.
Performance-urile şi repunerile în scenă ale Re:act!-ului nu sînt nici pe departe singurele strategii de manifestare artistică adoptate de acesta. Reconstrucţia, documentarea, remixul, instalaţia video sau chiar aceea arhitecturală fac parte din "arsenalul greu" al expoziţiei, care-l va capta în totalitate pe vizitator şi îl va invita la meditaţie.
Prin activitatea MNAC-ului, România este aliniată, din punctul de vedere al artei contemporane, cu centrele de acest fel din întreaga lume. Seria expoziţiilor de prim rang continuă cu aceeaşi frecvenţă (autoimpusă) şi la aceeaşi calitate ca şi pînă acum.