Îmi plac filmele de groază. M-a "molipsit" pe vremuri Wes Craven cu al său Freddy Krueger în celebrul tricou cu dungi orizontale din Nightmare on Elm Street - cu toate părţile, primele trei cele mai bune. De atunci mă tot uit la horror-uri, încercând să le descopăr valorile artistice, dincolo de superficiala idee "te sperii, măh! bua-ha-ha!".
Prin urmare nu consider filmele horror un bau-bau al cinematografiei, un balast al ei. Am văzut filme mai bune şi filme mai proaste. Ba chiar filme inutile, precum Taxidermia, pe care l-am văzut acum câteva săptămâni dar despre care nu am povestit aici din motive de greaţă, oricât de ungur ar fi regizorul (Gyorgy Palfy) şi în ciuda celor şapte premii primite pe la festivaluri - unul dintre ele chiar la TIFF (premiul pentru regie). Unul dintre cele mai interesante filme horror peste care am dat în ultima vreme este [Rec], o peliculă spaniolă pe care şi-au pus amprenta doi regizori: Balaguero şi Plaza.
Tot filmul e făcut cu camera pe umăr, din postura unui operator TV care, împreună cu o reporteră, lucrează la o emisiune de noapte. Tema reportajului ar trebui să fie viaţa pompierilor. Aşa că, în prima jumătate de oră reportera şi operatorul merg într-o unitate de pompieri şi le prezintă meseria, în aşteptarea alarmei de noapte. Ba chiar, la un moment dat te-ntrebi dacă ai de-a face cu un horror sau totul e păcăleală. Numai că alarma vine în cele din urmă, aruncându-i pe cei doi într-un bloc în care, aparent, o bătrână s-a blocat în apartament. Piece of cake. Da, asta dacă nu cumva bătrâna aia nu are cumva o apucătură nu tocmai cuşeră: muşcă! Şi de-aici se declanşează nebunia...
Scenariul e construit în dozaje bine reglate (ca un rollercoaster care te duce sus pentru a te arunca apoi, brusc, în abis) iar ideea filmării cu camera pe umăr în modul TV e interesantă (practic, vezi un reportaj în direct) în sensul că deşi la început ţi se pare obositoare - vrei culori, focalizări, vrei ca mâna operatorului să nu tremure atât de mult - nu poţi să nu remarci măiestria regizorală în privinţa momentelor hot. Practic, de multe ori ţi se sugerează, nu ţi se aruncă în faţă, lucru pe care probabil americanii nu-l vor înţelege niciodată şi vor dori să facă în curând un remake plin de sânge. În concluzie, [Rec] e o mică bijuterie, cu un final de la care ai fi vrut mai mult dar cu o bază excelentă.
(4 stele)
[Rec], 2007.
Regia: Jaume Balaguero, Paco Plaza.
Cu: Manuela Velasco, Carlos Vicente.