Imposibilul înconjur al lumii, în zeci de festivaluri

Să scrii despre festivalurile la care au fost invitaţi/premiaţi cineaştii noştri în ultimul an? Îl voi cita (din nou) pe generalul De Gaulle: "Vast program!" O selecţie se impune pentru că, altfel, riscăm se dăm roată lumii sărind de la o geografie la alta şi atât. Am trăit să o vedem şi pe asta.

Altă încurcătură a opţiunilor: cu ce să începi, cu festivalurile (să tot fie în jur de o sută) şi premiile care au deschis anul sau cu cele venite mai către sfârşit? Să dăm Cezarului ce i se cuvine când este vorba de sonoritatea unei manifestări sau să privilegiem noutatea? Parcă nu ne-ar sta bine, totuşi, dacă nu am aminti că există două mari premii care par a se chema unul pe altul: Ursul de Aur şi Palme d'Or pentru scurt metraj. Exact ca în 2004, când Cătălin Mitulescu repeta la Cannes, cu Trafic, performanţa berlineză a lui Cristi Puiu cu Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, şi în acest an Bogdan Mustaţă, cu O zi bună de plajă (Ursul de Aur) era urmat după trei luni de Marian Crişan şi al său Megatron. Încă un tânăr cineast român a cunoscut mângâierea ramurei de palmier. Filmul avea să cucerească şi recunoaşterea Festivalului de la Stockholm (Cel mai bun scurt metraj). De menţionat că scenariul filmului lui Mustaţă este semnat de Cătălin Mitulescu (marcă recognoscibilă) şi că pe amândoi îi regăsim pe genericul lung metrajului Un balon în formă de inimă. Cine ştie, poate îi vom întâlni şi la Cannes-ul viitor (cel din 2010).

În anul pe care îl avem în vedere, 2008, pe Croazetă a fost şi echipa lui Boogie, cu Radu Muntean în frunte, filmul fiind selecţionat la Quinzaine des Réalisateurs. Mai târziu avea să primească laurii altor întâlniri, de la Hamptons (Premiul Zicherman pentru scenariu), Essonne (Premiul special al juriului). Un cineast aşteptat destulă vreme să iasă La drumul mare (al cinematografului), după promisiunile debutului de acum câţiva ani, Gabriel Sârbu, şi-a adjudecat un Premiu al Juriului la festivalul Premier Plan de la Angers, un loc de întâlnire mult râvnit, din câte ştiu.

Mi-e teamă că se cam termină porţia de semne alocate şi nu am ajuns la bucuria din preajma sărbătorilor de sfârşit de an 2008, când acest "fleuron" al cinematografului românesc, Adrian Sitaru, a izbutit acolo unde doar Cristian Mungiu se impusese acum câţiva ani, pe vremea Occidentului, şi anume la Salonic. S-a întâmplat ca tocmai acum să nu pot fi prezentă la acest festival drag inimii mele, dar l-am urmărit de pe ţărmul altor ape. Un Alexander de Argint şi premiile de interpretare feminină ex-aequo pentru Pescuit sportiv atârnă mult. Talentul lui Sitaru, liniştea în care şi-a lucrat filmul, fără să se plângă de nimic, de greutăţile cu care şi-a adunat banii, inteligenţa cu care cele două actriţe, Ioana Flora şi Maria Dinulescu au intrat în hora unui film dificil, merită din plin această răsplată. Dacă uneori îmi este teamă ca nu cumva succesul să li urce premianţilor la cap, cum se spune, alta este primejdia în legătură cu Adrian Sitaru: omul pare mult prea modest şi blajin. Ar trebui să se mai încrunte, din când în când.

În fugă, pentru că nu avem altfel cum. Cine a mizat pe cartea documentarului de lung metraj (m-am numărat printre admiratori) Podul de flori al lui Thomas Ciulei nu a greşit. Premiile obţinute la Paris (Cinéma du Réel), Gyor, Wiesbaden, Marele premiu Arte sunt doar cîteva dovezi. Idem pentru Apa de Constantin Popescu (Menţiunea specială a Juriului la Namur), Testimonial de Răzvan Georgescu (Premiul Europa pentru cel mai bun film documentar). Schimb valutar, remarcat la festivalul de la Montpellier (Menţiune specială), ar putea însemna revenirea lui Nicolae Mărgineanu.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.