Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Ioana şi focul

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Consumatorii de mituri (addendum la o cronică) - Ioana şi focul


Gina Şerbănescu

februarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cultural vorbind, individul este deja clonat, nu are nevoie să mai fie clonat şi din punct de vedere genetic, biologic. Poate că va fi, dar, oricum el este deja clonat din punct de vedere mental si cultural: această evoluţie este perfect perceptibilă. (Jean Baudrillard)
Acest supliment la cronica Ioana şi focul - Măşti pe substratul istoriei se datorează observaţiei - bine justificate - pe care mi-a făcut-o de curând un prieten de-al meu, care mi-a spus că tot ce era mai important în cronică (aspectele legate de relaţia dintre subiectul piesei şi consumerism) a fost cumva expediat în final [Notă] când, de fapt, tocmai această problematică era cea mai relevantă. Perfect de acord cu el, aşa am simţit şi eu, există însă două motive pentru care nu am construit întregul discurs în jurul acestui aspect: în primul rând, pentru că mi s-a părut o evidenţă prea limpede şi găseam că e cumva... pleonastic să dezvolt observaţia respectivă. În al doilea rând, dacă aş fi făcut-o, ar fi trebuit să recurg la un anumit tip de autoritate care vine din câmpul filosofiei contemporane, mai precis din chiar inima teoriilor legate de societatea de consum. Mi-am făcut cândva o promisiune: că nu voi mai face apel la filosofie, pentru a-mi feri stilul de acuze de elitism dar, având în vedere că mi-am încălcat o dată această promisiune (într-o cronică de dans), voi repeta cu bucurie încălcarea principului şi în domeniul teatrului.

Întreaga analiză legată de Ioana şi focul şi spiritul consumerismului ar trebui să înceapă pornind de la o replică dată de personajul Povestitorul, care chiar la începutul spectacolului afirmă că, tocmai pentru că ne aflăm la Teatrul de Comedie se va juca o poveste tragică. Iată o replică ce pentru unii fie ar putea trece neobservată, fie ar putea părea voit paradoxală şi rostită în vederea unui efect retoric. De fapt, ea poartă, ca o intuiţie, germenii afirmaţiei din final a aceluiaşi personaj, care ne enumără toate numele brand-urilor care au primit numele Ioanei d'Arc.

Aşadar, suntem la Teatrul de Comedie, un loc în care publicul vine să consume spectacol. De data aceasta, va consuma un mit. Iar un mit intrat în sistemul logic al consumerismului suferă o translaţie de la simbol la semn, adică de la deschiderea spre o lume de sensuri la o denotare fără conţinut în ansamblul nevoilor omului contemporan. Tragedia pare destul de clară acum: am venit să ne distrăm şi ni se semnalează o tragedie, la care, dacă nu am "sărit" cu totul de pe linia trasată de presupusa noastră natură raţională, putem fi sensibili.

*
Pentru a clarifica de ce problematica aferentă consumerismului este fundamentală în Ioana şi focul, trebuie să clarificăm trei termeni: mit, simbol şi semn.

Sageata Mitul este o poveste fondatoare, un ansamblu de semnificaţii organizate sistemic, astfel încât o comunitate îşi revendică de la el structura existenţială. În istoria gândirii, mythos-ul precede logos-ul, adică raportarea prin credinţă la o autoritate transcendentă este apriorică discursului raţional care încearcă să ofere o explicaţie pentru organizarea lumii, prin apel la scheme logice valide. Mitul este fundamental legat de simbol, adică de posibilitatea deschiderii către o realitate transcendentă fondatoare.

Sageata Diferenţa între simbol şi semn este cel mai bine punctată de Jean Baudrillard. Dacă simbolul instituie lucrul, în sensul că trimite la o semnificaţie de dincolo de el, nu acelaşi lucru se petrece cu semnul integrat logicii consumerismului: "Obiectele au fost întotdeauna considerate un univers inert şi mut, de care dispunem sub pretextul că l-am produs. Pentru mine însă, acest univers avea ceva de spus, ceva ce depăşea simpla lui întrebuinţare. Pătrundea în împărăţia semnului, unde nimic nu se petrece atât de simplu, deoarece semnul reprezintă întotdeauna ştergerea lucrului". (Jean Baudrillard, Cuvinte de acces)

După aceste - sper - clarificări putem trece în logica de tip consumerist a poveştii Ioanei d'Arc, înscenate la Teatrul de Comedie. Discursul final al Povestitorului, supus unei scurte hermeneutici ne spune, de fapt, următoarele: la origini, Ioana este un mit. Beatificarea şi canonizarea ei o menţin pe Ioana în sfera poveştii fondatoare, a mitului care instituie sensuri. Intrarea în era consumeristă (etapă pe care îndrăznesc să o numesc post-raţională, adică post-logos, după ce substanţa mythos-ului a fost şi ea epuizată) o transformă pe Ioana în brand-uri. Adică într-un simplu nume pentru obiecte, nemaifiind nici măcar vorba de o valoare de piaţă, ci de o valoare-semn: "Pe cât de uşor sesizabilă este valoarea de piaţă, pe atât de fugitivă şi de instabilă este valoarea-semn - la un moment dat, ea se epuizează şi se risipieşte în publicitate şi în lăudăroşenie deşartă. Când totul este mediat de o facticitate, ne mai aflăm, oare, în lumea valorii sau, deja, într-o simulare a ei?" (Jean Baudrillard, Cuvinte de acces).

Ceea ce este realmente ironic constă în faptul că cei mai mulţi dintre noi, spectatorii prezenţi la Teatrul de Comedie, asistăm la povestea "Ioanei cea trecută prin foc" în calitatea de consumatori de mituri, nu de indivizi care se raportează la un mit ca la un sistem de simboluri ce deschid spre transcendenţa unei lumi pline de fiinţă în cel mai mare grad. Ne aflăm acolo pentru divertisment, adică pentru cea mai puternică marcă a societăţii de consum: simulacrul. Modul în care este construit spectacolul, de la "castingul" pentru alegerea fecioarei salvatoare la simularea catwalk-ului, până la izul de concert rock al anumitor scene poate fi, de fapt, resimţit ca o critică la adresa "calităţii" noastre de consumatori.

Mergeţi la spectacol şi încercaţi să sesizaţi câţi dintre spectatori "văd" sensul replicii care se referă la înscenarea unei tragedii. O tragedie "împachetată" în pojghiţa care frizează nuanţa glam a produselor consumate de noi toţi aproape în virtutea inerţiei. Încercaţi să observaţi cum majoritatea arborează un zâmbet amuzat la auzul faptului că numele Ioanei d'Arc a fost marcă de brânză Camembert. Cine ştie, poate nu e aşa de uşor de sesizat tragedia, mai ales când ea este ambalată în cuvinte pline de umor, menite să blocheze accesul nemediat la ceea ce înseamnă "deşertul realităţii".

Celor puţini, probabil, care vor sesiza sensul discursului final, nu le rămâne decât nostalgia, pentru că atunci "când realul nu mai e ce era, nostalgia îşi capătă întregul sens. Supralicitare a miturilor originare şi a semnelor de realitate. Supralicitare a adevărului, a obiectivităţii şi a autenticităţii secunde. Escaladă a adevăratului, a trăitului, înviere a figurativului acolo unde obiectul şi substanţa au dispărut".

*

Actorii părăsesc scena. Şi-au îndeplinit misiunea de protagonişti în jocul/duelul dintre simulacru şi autenticitate, ne-au transmis disimulat şi (auto)ironic cine suntem de fapt. "Adevărata Ioana d'Arc" se retrage şi ea... "Miturile nu mor niciodată." Poate, dar ele se pot preschimba în marfă. Şi încă într-una foarte bine vândută. Povestitorul ne enumeră brand-urile "botezate" cu numele fecioarei din Orléans şi iese şi el din scenă... Aplauze! Am râs destul! Putem pleca liniştiţi acasă. Am mai consumat cu succes un mit!


[Notă]: La finalul spectacolului, Povestitorul enumeră toate mărcile de produse care au purtat, în timp, numele Ioanei d'Arc. Şi nu putem să nu ne întrebăm: oare la Van Gogh ne gândim realmente când cumpărăm din Amsterdam o cană pe care se află imprimată o pictură de a lui? Suntem conştienţi de geniul lui Gaudí când ne luăm un magnet de frigider repezentând Sagrada Familia? La Isus ne e gândul când de la Vatican ne achiţionăm un breloc cu imaginea Pruncului? Sigur, putem spune că sunt simboluri... Dar simbolul este cel care deschide o lume şi nu intră în sfera comercialului. Ceea ce noi ne grăbim să ne cumpărăm sunt cel mai adesea semne într-o logică a consumului, care nu mai se deschid spre nimic, poate doar spre consum însuşi ca esenţă a omului contemporan. (Măşti pe substratul istoriei)

Bibliografie:
Jean Baudrillard, Cuvinte de acces, Editura Art, 2008
Jean Baudrillard, Simulacre şi simulare, Editura Design and Print 2008



 Toate articolele despre Ioana şi focul


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


Alte articole

 E nevoie de un centru de recuperare a mijloacelor artistice - Ioana şi focul, Gina Şerbănescu, un interviu cu Marius Manole
 Măşti pe substratul istoriei - Ioana şi focul, Gina Şerbănescu
 Galerie foto - Ioana şi focul, Lucian Năstase
 Jocul de-a istoria - Ioana şi focul, Magdalena Boiangiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer